Actualitate

Bistrița-Năsăud, într-un nou parteneriat. Acum cu un județ din Polonia

Județul Bistrița-Năsăud este în aceste zile gazda unei delegații oficiale din Județul Myślenice, Voievodatul Polonia Mică (Malopolska), Polonia.

Delegația polonă este condusă de președintele Consiliului Județean Myślenice, Jan Marek Lenczowski, Starostele Județului Myślenice, Josef Tomal, primarului municipiului Myślenice, Maciej Ostrowski, vicepreședintele CJ Myślenice, Mieczyslaw Kesek, directorul Direcției de Relații Internaționale, Daniel Piscorski și Ignat Timar, președintele Societății Polono-Române din Cracovia.

Cu această ocazie, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, şi starostele județului Myślenice, Josef Tomal, au semnat Scrisoarea de intenție privind Parteneriatul de colaborare între cele două județe. ”Semnarea Scrisorii de Intenţie are ca scop promovarea înţelegerii reciproce şi prieteniei între poporul român şi cel polonez şi consolidarea cooperării între cele două unităţi administrativ-teritoriale. Scopul principal al colaborării în constituie promovarea contactelor între cetăţeni, precum şi a schimburilor în domeniile administraţiei publice, cultural, economic, ştiinţei și tehnologiei, sportului, sănătăţii, educației și tineretului”, a precizat CJ.

Județul Myślenice este situat în zona de sud a Poloniei, are o populație de 117.000 de locuitori, iar economia județului este axată pe cercetare în domeniul tehnologic, industria chimică şi metalurgică, exploatarea și prelucrarea de cărbune și minereu, agricultură și procesarea hranei dar și industria tutunului.

Ulterior acestui demers, va urma semnarea unei ”Înțelegi de cooperare” între județele Bistrița-Năsăud și Myślenice, care va conține termeni clari ai colaborării dintre cele două administrații.

”Oamenii din Bistrița-Năsăud au câștigat noi prieteni. Vreau să îi mulțumesc primarului orașului Beclean, Nicolae Moldovan, pentru facilitarea acestei relații de prietenie cu județul Myślenice!”, a menționat președintele CJ Radu Moldovan.

1 semnare scrisoare myslenice 16 2 semnare scrisoare myslenice 16 3 semnare scrisoare myslenice 16 4 semnare scrisoare myslenice 16

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS