Social

Bistrița-Năsăud, pe locul trei la tăiat ilegal volume mari de masă lemnoasă

În primele şase luni ale acestui an, au fost întocmite 1.052 de dosare penale pentru tăieri ilegale în pădurile ţării noastre, anunță ministrul Mediului Costel Alexe. Controalele au fost efectuate peste tot în ţară prin Direcţia Corp Control, Integritate şi Anticorupţie, Gărzile Forestiere, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, dar şi prin personalul silvic cu atribuţii de control din cadrul ocoalelor silvice de regim.

În primele 6 luni ale anului, instituţiile subordonate Ministerului Mediului au realizat un număr total de 106.000 de controale care s-au încheiat cu întocmirea a 1.100 de dosare penale, arată un comunicat de presă al ministerului. Peste 95% din acestea, respectiv 1.052, au fost încheiate pentru cazuri de tăieri ilegale identificate în teren. 


Conform raportului de control, judeţele unde au fost identificate cele mai multe infracţiuni din România şi au fost încheiate cele mai multe dosare penale sunt: Braşov (131 de dosare), Cluj (95), Bacău (72), Covasna (71), Timiş (68), Argeş (61) şi Mureş (58). 

Cât priveşte cele mai mari volume de masă lemnoasă tăiată ilegal, acestea au fost descoperite în judeţele: Maramureş – 104.091 mc, Timiş – 5.470 mc, Bistriţa-Năsăud – 3.400 mc, pe raza de control a Gărzii Forestiere Oradea – 3.169 mc, Sibiu – 3.024 mc, Mureş – 3.080 mc, Suceava – 2.456 mc.

”Controalele nu au fost doar în pădure, am avut echipe şi pe drumurile publice. În total, am efectuat 48.000 de controale ale autovehiculelor care transportau material lemnos pe drumurile ţării. Zilnic, de la începutul anului, am surprins peste 12 transporturi ilegale de material lemnos ”, a declarat Costel Alexe într-o conferință de presă.

În ceea ce priveşte pârghiile pentru a combate fenomenul tăierilor ilegale de lemn, ministrul Costel Alexe a menţionat că: ”Ne luptăm cu acest fenomen folosind mai multe metode. Acest cancer nu poate fi vindecat cu un singur medicament. Aşa că, prima noastră tactică a fost să construim un sistem prin care să supraveghem zi şi noapte ceea ce se întâmplă în pădurile ţării! Am finalizat sistemul care poate face asta: SUMAL-ul! SUMAL-ul ne permite să vedem din Bucureşti ce se întâmplă în Caraş-Severin sau în oricare altă zonă a ţării, şi invers. SUMAL-ul a fost deja aprobat prin Hotărâre de Guvern după ani de tergiversări, fiind acum în etapa de implementare, peste tot în ţară. Apoi, am recurs la o altă tactică! Cea a sancţiunilor aspre. Degeaba vom monitoriza pădurile în timp real şi-i vom prinde pe infractori dacă aceştia nu sunt pedepsiţi pe măsura ilegalităţilor pe care le comit. Ne trebuie sancţiuni dure care să descurajeze din start intenţiile ilegale! Susţinem modificări cheie ale Codului silvic care vor promova o legislaţie de temut: cei care vor fi prinşi că fură vor putea ajunge şi în închisoare şi cu autovehiculul cu care transportă lemnul ilegal, confiscat”, a mai declarat el.

Etichete

6 comentarii

  • E PSD – UL LA PUTERE, SE VAD HOTII!!!! DENES, PANA, MINISTRILOR CE PL ATI AFCUT???? ATI FURAT CU EI? SI ACUM VA DATI OTRAVITI? FA DOINA NU MAI SPUI NIMIC?

  • Praf în ochi.3 400 mc descoperiți în BN.Cantitatea asta nu-i suficientă pt o comună cu 2000 de locuitori (3,5 mc/familie x 2000=7 000 mc) pt lemn de foc.Vă spune nenea ,pe lîngă fiecare mc tăiat legal,se mai taie unul ilegal,pt comisioane.Cum în BN se taie legal peste 500 000mc anual,cam asta-i cifra și pt tăieri ilegale.Cei 3 400 mc sunt confiscați din căruța amărășteanului,nu din depozitul marilor tăietori de lemne.
    PĂREREA MEA!

  • Aici e vorba de management defectuos, de eficienta unei Garzi Forestiere conduse in continuare de un inspector sef sluga a lui fa Doina Pana! Aveti puterea si hotararea d-le ministru si mai schimbati relicvele astea corupte si ineficiente!

  • Doua subiecte de interes. Exista in judet o localitate unde curentul, apa si canalul sunt trase pana in dreptul casei de vacanta a unui fost ministru „prieten de gramatica” cu Ponta si sa nu fiu „offtopic” langa acea proprietatea este un gater care taie lemn in draci!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Un sas Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS