Economie

Bistriţa-Năsăud, penultimul loc în regiune în ce priveşte investiţiile străine

Doar 1.125 de firme cu participare străină are Bistriţa-Năsăud, judeţul ocupând penultimul loc în regiune din punctul de vedere al atractivităţii pentru investitorii străini. Doar judeţul Sălaj are mai puţine firme străine decât noi. În schimb, în ce priveşte valoarea capitalului subscris de străini, stăm mai bine decât vecinii din Maramureş şi Satu Mare.

Potrivit unui document al Agenţiei de Dezvoltare Nord-Vest, în perioada 1991-2011, în Bistriţa-Năsăud funcţionau 1.125 de fime cu capital străin care au subscris un capital de 104.158 de mii de euro. Pe locul întâi se situează judeţul Cluj cu peste 7.147 de firme străine, urmată de Bihor cu 6.445, Maramureş cu 2.296 şi Satu Mare cu 2.293. Doar judeţul Sălaj are mai puţine companii străine decât noi, respectiv 789.

Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, regiunea Nord-Vest se poziţionează, în anul 2011, pe locul cinci la nivelul României ca valoare a capitalului social subscris şi pe locul trei după numărul de firme cu contribuţie străină înregistrate.

Conform studiului realizat de Banca Naţională a României, în Regiunea Nord-Vest, valoarea investiţiilor străine directe era de 2.454 milioane euro, în anul 2011. Faţă de anul de referinţă, 2005, investiţiile regiunii au crescut cu aproximativ 95,22%, dinamică situată cu mai mult de 50% sub rata naţională de creştere (151,94%).

Din totalul investiţiilor străine directe în întreprinderile greenfield (investiţii realizate de la zero de către investitorii străini) înregistrate la nivel naţional, în anul 2011, regiunea Nord-Vest a atras doar 5,4% din cele 26.254 milioane de euro, situându-se pe locul al V-lea, după Bucureşti-Ilfov, Centru, Vest şi Sud-Muntenia.

La nivelul regiunii Nord-Vest, judeţul Cluj ocupa locul 3 după numărul de firme cu contribuţie străină înregistrate în perioada 1991-2011, cu un total de 7.147 societăţi comerciale (după Municipiul Bucureşti şi judeţul Timiş). Din punct de vedere al valorii capitalului social subscris, judeţul Bihor se situează pe locul 4 în ierarhia naţională. De cealaltă parte, în judeţul Maramureş se înregistrează cea mai mică valoare a capitalului social subscris – locul 33 la nivel aţional -, iar ca număr de firme pe ultimul loc la nivel regional se situează judeţul Sălaj cu doar 789 de firme cu participare străină la capital – locul 30 la nivel naţional.

În regiunea Nord-Vest îşi desfăşoară activitatea 13,59% din numărul societăţilor comerciale cu capital străin din România, situându-se, din punct de vedere al acestui indicator, pe locul al III-lea în ierarhia naţională, după regiunile Bucureşti-Ilfov şi Vest.

Atractivitatea Regiunii Nord-Vest este determinată de o multitudine de factori, printre aceştia numărându-se şi înalta calificare a forţei de muncă relativ necostisitoare şi al gradului de disponibilitate al acestui factor. Investitorii străini au înţeles acest avantaj, investind în mod deosebit în sectoarele puternic intensive în muncă.

Astfel, trendul global este respectat, dezvoltarea economică fiind asociată mai mult cu noile tehnologii şi mai puţin cu resursele naturale şi energetice. Există o modificare şi în ceea ce priveşte producţia, aceasta a început să devină tot mai mult intensivă în cunoştinţe. La nivel regional se constată un interes crescut în direcţia sectoarelor care se bazează pe formele moderne ale specializării, o importanţă redusă fiindu-le acordată celor tradiţionale.

Din analiză a rezultat că ţările din care provin cei mai mulţi investitori sunt: Italia, Germania, Austria, Franţa, UK, Spania, Ungaria, iar domeniile de activitate ale celor mai multe firme străine sunt: industria echipamentelor electrice, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, industria lemnului, industria produselor din minerale nemetalice, industria metalurgică şi industria textilă şi a articolelor de îmbrăcăminte (se obţin produse cu valoare adăugată ridicată).

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS