Cultură Economie

La Baţa se face o bază de agrement cu plajă, baldachine pentru pescuit şi ponton pentru bărci

În satul Baţa din comuna Petru Rareş va fi amenajată o bază de agrement cu plajă, baldachine pentru pescuit şi ponton pentru bărci. Proiectul este al unei companii din judeţul Cluj care a obţinut aviz de mediu pentru aceste investiţii pe care le va face într-o zonă excavată unde a funcţionat o balastieră.


Potrivit directorului Agenţiei de Protecţie a Mediului, Ştefan Mureşan, compania din judeţul Cluj a obţinut aviz de mediu pentru a face amenajări pe 4875 mp. Ea va construi o cabană, va amenaja un loc de luat masa, barbeque şi cabană, zece locuri de parcare, un loc de campare, va monta o serie de baldachine deschise pentru pescuit, ponton pentru bărci şi o zonă de plajă (668 m2).

“La Baţa este un loc excavat unde a funcţionat o balastieră lângă Someşul Mare. Acolo doresc să facă această investiţie şi noi le-am dat aviz de mediu. Au la dispoziţie doi ani să se apuce de lucru”, a spus Ştefan Mureşan.

Avantajul satului Baţa este că se află pe DN 17 aproape de judeţul Cluj, aşa încât locul ar putea atrage turişti. Potrivit unor informaţii postate pe site-ul Prefecturii Bistriţa-Năsăud, în anul 1405 o regăsim ca făcând parte între aşezările care aparţineau de Cetatea Ciceului. La 1553 se înregistrează în localitate 19 familii iobăgeşti şi 15 locuitori săraci. La 1703 erau 26 de case; la 1886 112 case şi 616 locuitori;în 1900 erau 314 locuitori greco-catolici,446 reformaţi şi 10 iudei. În anul 1754 s-a ridicat biserica reformată. Până în anul 1968,Reteag şi Baţa formau comuna Reteag. După anul 1968, în urma reorganizării administrativ-teritoriale, s-a format comuna Petru-Rareş,cu satele Reteag, Baţa, Ciceu Mihăeşti, Leleşti şi Ciceu Corabia, iar în anul 2005, în urma unui referendum local, satele Ciceu-Mihăieşti, Leleşti şi Ciceu-Corabia, au reînfiinţat fosta comună Ciceu-Mihăieşti, denumirea comunei cu satele Reteag şi Baţa rămânând de Petru Rareş.

Foto: Râul Someşul Mare

9 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS