Actualitate

Suntem printre județele cu cele mai puține centre de vaccinare anti-Covid cu serul de la AstraZeneca

La nivel naţional au fost activate 180 de centre de vaccinare împotriva Covid-19 cu dozele produse de britanicii de la AstraZeneca. În platformă centrele apar separat, astfel încât persoanele eligibile primelor două categorii să se poată programa pentru a primi vaccinul.

Cele mai multe centre de vaccinare cu AstraZeneca sunt deschise în Bucureşti – 22 de centre, Cluj şi Timiş, cu câte zece centre.


Bistrița-Năsăud este printre județele cu cele mai puține centre deschise, două, unul la SVSU Bistrița și altul la Beclean. Pe fiecare dintre aceste fluxuri se va putea administra un număr de 60 de vaccinuri/zi.

La nivel național mai sunt în aceeași situație județele Călăraşi, Caraş-Severin, Covasna, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Sălaj și Tulcea.

Programările pentru AstraZeneca se va realiza pentru următoarele 20 de zile, perioadă pentru care există la acest moment dozele necesare, după cum au anunţat autorităţile. Pe măsură ce vor fi alocate noi doze de vaccin, se vor permite programări până la 11 aprilie.

Conform platformei, luni dimineața mai erau 140 de locuri la Bistrița și 878 la Beclean. AICI harta centrelor.

Vaccinul britanicilor de la AstraZeneca, inventat în colaborare cu Vaccitech, centrul de vaccinare al Universitaţii Oxford din Marea Britanie, a primit unda verde pentru comercializare în Uniunea Europeană la 29 ianuarie 2021. Vaccinul AstraZeneca foloseşte metoda clasică de creare a acestor produse utilizând un alt virus care nu se poate replica, dar care învaţă sistemul imunitar să creeze anticorpi pentru a se proteja.

În total, 1,3 mil. doze de vaccin AstraZeneca urmează să ajungă în România până în aprilie. Intervalul de administrare al celor două doze din vaccinul britanicilor este de 8 săptămâni, iar persoanele care se pot vaccina sunt cele cuprinse în intervalul de vârstă 18-55 de ani.

3 comentarii

  • În funcție de rezultatele recensământului din 2002 în lista județelor ordonate după populația rezidentă, situația este următoarea: Poz. 34. Bistrița-Năsăud: 317.685 locuitori; 35. Călărași: 316.294; 36 Mehedinți: 301.515; 37. Ialomița: 291.178; 38. Ilfov: 288.296; 39. Giurgiu: 284.501; 40. Tulcea: 251.614; 41. Sălaj: 244.952; 42. Covasna: 223.750.
    Înaintea noastră sunt Harghita și Caraș-Severin.

    • Ultimul recensământ a avut loc în 2011
      33Harghita304.765
      34Bistrița-Năsăud301.425
      35Caraș-Severin287.535
      36Călărași287.269
      37Giurgiu267.147
      38Ialomița265.559
      39Mehedinți259.212
      40Sălaj 225.631
      41Tulcea 211.622
      42Covasna 211254

    • Deci în ultimele nouă județe la populație au fost înființate câte două centre de vaccinare

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS