Actualitate

Bistrița-Năsăud ar putea avea încă două produse tradiţionale atestate

Bistrița-Năsăud are două produse tradiţionale atestate de Ministerul Agriculturii, ”Povilă de Bârgău” şi ”Pită cu crumpiri” aparţinând operatorului economic AFI Pro Familia, ambele certificate în 2015. De atunci, s-au făcut numeroase încercări de a înregistra rețete consacrate în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale.

Daniel Frăsincari, directorul executiv adjunct al Direcției pentru Agricultură Bistrița-Năsăud, spune că 25 de solicitări au fost respinse de Ministerul Agriculturii, printre care și zece rețete consacrate depuse de firmele de produse lactate din județ, unele dintre ele aflându-se în faza reevaluării.

Două cooperative din Bistrița-Năsăud, mai exact din Sângeorz-Băi și Poiana Ilvei, au depus dosare pentru atestarea a două produse tradiționale: brânză frământată respectiv cârnați din zona grănicerească.

”Sperăm să intre cât mai repede în evaluare la minister și să primească recunoașterea”, a spus reprezentantul Direcției pentru Agricultură.

Pentru atestare, produsul nu trebuie să aibă în compoziţie aditivi alimentari, iar materia primă trebuie să fie locală. Totodată, procesul tehnologic şi modul de procesare al produselor trebuie să aibă o caracteristică tradiţională, iar reţeta trebuie să fie transmisă de generaţii.

În ceea ce privește înscrierea în agricultura ecologică, anul acesta au depus dosare 404 operatori din toate domeniile – producători, procesatori, comercianți, procesatori, floră spontană. Față de anul precedent numărul operatorilor a scăzut de la 422 la 404, dar suprafața totală s-a mărit cu 49%, de la 6.600 hectare la 8.400 hectare.

Foto cu caracter ilustrativ

1 comentariu

  • frumos…
    branza din lapte de capra va fi interzis la anu’ dupa ce apare virusul FRISOANELE CAPREI ….si peste doi ani branza de brduf de oaie…va fi intrezis dupa prapadul virusului ….TERMURISIUL OII NEBUNE!!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui frumos... Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS