Social

Bistrița-Năsăud rămâne județul cu cele mai mici salarii din regiune

Deși câștigul salarial mediu net lunar a crescut cu peste 600 de lei în decurs de un an, Bistrița-Năsăud rămâne județul în care angajații primesc în continuare cele mai mici salarii din Regiunea Nord-Vest, unde, per total, veniturile sunt mai mari cu circa o mie de lei lunar.

Potrivit Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud, în Regiunea Nord-Vest, câștigul salarial mediu net lunar a depășit, în fiecare lună din anul trecut suma de 4000 de lei lunar, în timp ce în Bistrița-Năsăud s-a ajuns la de cel mult 3850 de lei.

Salariații din agricultură și silvicultură au câștigat în jur de 3500 de lei lunar, cu circa o mie de lei mai puțin decât cei din Maramureș și Bihor, dar peste cei din Sălaj.

În industrie și construcții, salariile au pornit de la 3300 de lei în ianuarie și au ajuns la 3600 de lei în decembrie 2023, lună în care în Bihor și Sălaj se trecea de 4000 de lei lunar, iar în Cluj salariile erau de peste 5200 de lei.

În domeniul serviciilor, s-a pornit de la 3300 de lei lunar și s-a ajuns la 3800 de lei, în condițiile în care per total, în regiune, salariul net sărea de 5000 de lei, iar în județul Cluj de 6000 de lei lunar.

Salariile nu au ținut așadar pasul cu scumpirile. Coșul de consum pentru un trai minim decent este în 2024 cu 40% mai scump decât în urmă cu trei ani. Potrivit unui studiu recent, sunt luate în calcul cele necesare unei vieți fără lipsuri, dar și fără mofturi, legate de mâncare, casă, transport, sănătate și o vacanță pe an. Dintre toate, întreținerea locuinței și alimentele au adus scumpirile cel mai greu de acoperit, cu majorări de până la 60 de procente.

În perioada de inflație puternică, adică între septembrie 2020 și decembrie 2023, cheltuielile cu întreținerea locuinței, în care sunt incluse și cele cu energia, au avut cea mai mare creștere – aproape 58%. La finele anului trecut, o familie de doi adulți cu doi copii de școală trebuia să cheltuie, în medie, 762 de lei pentru întreținerea locuinței. Suma este cu aproape 280 de lei mai mare pe lună față de septembrie 2020 și cu 210 lei față de 2021. Pentru mâncare, cheltuiala a ajuns să fie cu 40% mai mare și s-a ajuns la 2.100 de lei. În ciuda măsurilor de reglementare a prețurilor la energie și alimente, coșul de consum pentru un trai minim decent este acum cu 40% mai scump decât în urmă cu trei ani, arată autorul studiului.

La sfârşitul lunii decembrie 2023 efectivul salariaţilor din judeţ era de 72736 persoane, cu 236 persoane mai puține față de luna anterioară şi cu 1168 persoane peste nivelul lunii corespunzătoare a anului anterior. Ponderea salariaţilor judeţului în efectivul de salariaţi la nivel naţional la sfârşitul lunii era de 1,3%.

Câştigul salarial mediu brut pe judeţ a fost în luna decembrie 2023 de 6079 lei, cu 1,7% mai mic comparativ cu luna precedentă și cu 21,5% mai mare față de luna corespunzătoare a anului trecut.

Câştigul salarial mediu net înregistrat la nivelul judeţului a fost de 3750 lei cu 2,3% mai mic faţă de luna anterioară şi cu 19,3% mai mare față de luna corespunzătoare din anul precedent.

Câştigurile salariale medii lunare brute şi nete pe judeţ s-au situat cu 26,8%, respectiv 26,0% sub nivelul mediu al acestor indicatori la nivel naţional.

Etichete

18 comentarii

  • Mult câștigi, mult cheltuiești, sau altfel spus, are grijă sistemul să-și jupuiască munca. Da, în situația în care muncești în Cluj și trăiești în Bistrița, poate economisești ceva în plus, față de cei care muncesc și trăiesc acolo unde câștigurile sunt mai mari. Valabil și pentru cei care muncesc în străinătate. Din păcate, nu munca este plătită, ci minciuna, înșelătoria, politica, după principiul ,,dacă muncești, n-ai timp să câștigi”. No, numa zâc!

    35
    2
  • Ca să poți plăti salarii mari trebuie să vinzi produsele scump.
    O bere de 0,5l în Cluj e 15 lei.
    Hai să punem și noi același preț pe pietonalul din Bistrița?! Să dăm salarii ca în Cluj. Firmă da faliment!
    Șoferul de autobuz 🇩🇰 are salariul mare pt ca și tariful la transportul în comun local e de 15 lei.
    Frizerul 🇩🇰 are salariul mare pt ca un tuns e 300 lei.

    Salariile sunt preturi, pe care tu le platesti cand achiziționezi un produs/serviciu.

    Am auzit ca pensionarii din Elveția nu se mai descurcă cu banii, pensia de stat e de 2500 euro sau franci elvețieni pe lună. Deci…
    Văd cum e aici în Danemarca. Cu 3000 euro/luna ești sărac.
    Cu 4000 euro trăiești așa și așa.

    11
    29
    • Tariful la transport in comun in Cluj Napoca este de 3 lei la autobuz. Daca vrei iti trimit copie.

      11
      2
  • Exact,…acolo e diferența, la plic !!!, Aici ar trebui sa lucreze Anaful, nu la bătrânele care vând o roșie din grădină

    19
    5
  • Cum e sloganul ăla? „Continuam munca!”
    Cei care conduc județul de 12 ani se laudă cu mărețele realizări. Ne arată câți bani au cheltuit ei de-a lela.
    Ce s-a facut insă pentru omul simplu? Cu ce e mai buna viața lui astazi decat ieri? La asta nu ne mai uităm căci ilustrii conducatori nu vorbesc despre asta. Cand și cand mai apare cate-o informație ca suntem în continuare cel mai sarac judet din Transilvania.
    Cand a fost cu Covid-ul cel mai scump Spital din Regiune avea cea mai mare mortalitate. Si tot asa.
    Ăilalți deștepți de la Primarie se laudă cu gaura pe care au facut-o în pamânt în Piata Decebal. Cu ce va fi mai buna viata bistrițenilor după ce va fi gata? Cu nimic. Dar, despre asta nu va vorbi nimeni.
    Vom mai avea ocazia în schimb sa-i vedem primind medalii și diplome de la IPS in cadru festiv pe la cele sărbători creștinești că altfel, biserica nu face politică.
    Noi să fim sănătoși că acum ies urzicuțele și leurda și-om trece și anul ăsta.

    44
    3
    • Media statistică,mică , a salariilor din județ e rezultatul ponderii foarte mari a salariilor mici platite de companiile mari,unui numar mare de salariati,companii care de regulă au acționariat strain.Exemple,Leoni,Kaufland ,etc.Te pomenesti că or fi conduse și astea de cei care conduc judetul si orasul nu de catre tefelisti si progresisti.

      13
      12
    • L-am întrebat pe Copilot (sau am întrebat-o?) care ar fi orientarea politică a lui nenea Kaufland:
      „Companiile Lidl și Kaufland sunt deținute de Dieter Schwarz, un om de afaceri german. Iată câteva informații relevante despre el:

      -Dieter Schwarz este fondatorul grupului Schwarz și proprietarul lanțurilor de magazine Lidl și Kaufland.
      -În 1973, Dieter Schwarz a dorit să-și extindă compania pentru a include magazine cu autoservire similare cu cele din SUA. A contactat pictorul local Ludwig Lidl, o rudă a fondatorului unui magazin de fructe tropicale. Pictorul a vândut drepturile de denumire lui Dieter Schwarz, iar fondatorului companiei i s-a permis să-și numească magazinele Lidl. Din 1977, Schwarz deținea deja peste 30 de magazine Lidl.
      -Pe lângă Lidl, Dieter Schwarz deține și magazinele Kaufland. Primul dintre aceste supermarketuri a fost deschis în Backnang în 1968 sub numele Handelshof. Ulterior, Schwarz a redenumit fostele filiale Handelshof în Kaufland.
      -Dieter Schwarz este cel mai bogat om din Germania, cu active de aproximativ 41,5 miliarde de euro (în martie 2022).
      În concluzie, orientarea politică a patronilor Lidl și Kaufland nu este public cunoscută, deoarece Dieter Schwarz este extrem de retras în public și refuză interviurile despre el și familia sa. Aceste companii se concentrează mai degrabă pe principii și cultură organizațională, precum sustenabilitatea și colaborarea în echipă”
      Așa că dă-ne și nouă cea mai mică dovadă că sunt progresiști sau poate hermafrodiți sau mai știu eu ce prostii vă spun vouă șoșoci sau simioni, ciolaci sau ciuci!

      11
      1
    • Esențial in povestea asta e faptul ca un angajat la Kaufland,Penny din Romania primeste un salariu de 5 ori mai mic decat un angajat din vest,in conditiile in care preturile de vanzare sunt cam la fel.Deci nu i dau nici ciolacii,nici pesedistii,nici liberalii salariul de mizerie.Tu esti un proagandist tefelist care sare in sus de kour și care in fanatismul lui crede ca toți care comenteaza sunt inregimentati politic.

      4
      10
    • Kaufland are 17.000 de angajati in Romania. Raportat la 4.8 milioane de angajati in privat au intr-adevar o pondere imensa. Manipulari de nivel Dragnea, fara niciun fundament. In Romania multinationalele sunt cam singurele care nu platesc la negru, iar cele mai mari contributii provin din TVA si din accize. Platesc bine, rau, nu te tine nimeni acolo. La fel cum nu te obliga nimeni sa cumperi de la ele. Tot multinationalele astea angajeaza pe CIM ingineri pe 3-4-5000 de euro in Cluj, Oradea, Tg. Mures.

      Faptul ca Bistrita nu e in stare de mai bine de 10 ani sa incheie colaborari cu UTCN si UBB si sa deschida sectii de inginerie electrica, telecomunicatii, automatica-calculatoare, mate-info, etc. e un mare esec al politicienilor locali. Daca s-ar fi facut asta acum 10 ani, Bistrita ar fi inceput deja sa profite de faptul ca Clujul a devenit un oras supraaglomerat.

    • Ai fost tu în mai multe magazine Lidl și Kaufland din vest și ai văzut prețurile? Sau ți-a spus cineva asta? În afară de detergenți (și acolo de regulă prețul e mai mare) și, punctual, câteva alte produse prețurile sunt „cam la fel” doar că în EURO! Dacă vorbim de salarii brute: în România e pe la 6€/oră, iar în cele mai dezvoltate nu depășește 12-13€/h.
      Referitor la politică, n-am acuzat că ai fi vreun membru de partid ci doar că asculți prostii de la alții fără să verifici!!! Un simplu e-mail la o instituție sau firmă și vei primi informații, evident dacă acestea nu sunt confidențiale sau secrete.

  • Se plătește enorm de mult la negru. Muncitorii din construcții sunt toți cu minimul pe cartea de munca si diferența cash. Marea majoritate pe Șantiere prin Cluj sau prin țara.
    Scopul in ultimii ani pt ITM a fost sa depisteze muncitorii la negru. Următorul trebuie sa fie depistarea celor care plătesc la negru parțial.

    17
    5
  • Și uite așa iarăși apare omul cu Danemarca!!!! Nu degeaba se spune că ceva este putred acolo, l-au trimis la noi. Adrian, rămâi nene acolo că pe aici avem destui netezi pe creieri!

    9
    4
  • ăluia de pe strada Someșului: așa nene, primul spălat pre creier (mă rog să-i zicem creier, din obișnuință) , sunt cei ca dv. Nu vă poate convinge nimeni că există și ”altfel de bine” înafara celui românesc. Consecvenți ca boii.
    Nu cumva să luam aminte încotro merge lumea civilizată. Bine, rău, asta-i trendul.
    Apropos ! ieri la un oficiu poștal (o relicvă a ”serviciilor publice comuniste” ) o mulțime de cetățeni în vârstă, unii extrem de trecuți fizic, se umileau de-a dreptul , implorând funcționarea de la ghișeu să le primească vraful de acte , copii, adeverințe, extrase, coduri, etc., pentru a beneficia de compensația la energie.
    Compensație plătită scump prin umilirea și batjocorirea unei pături ce merită cel puțin respectul de a nu fi purtați lunar pe drumuri pentru a primi impresia că sunt băgați în seamă.
    Dar, consecvenți sindromului Stokholm, în iunie și mai apoi, vor vota pe cine trebuie (în opinia lor). Că de! ne-au compensat energia !

    2
    3
  • Dragă Oșane, îmi pare rău de bătrânii umiliți pe la tot felul de ghișee, ai dreptate cu trendul însă lumea civilizată la care faci referire nu este întotdeauna un model de urmat. Ce să zic? Ne-am civilizat de am umblut străzile de drogați, ne-am civilizat așa de mult încât gardurile între neamuri și vecini sunt tot mai mari, de civilizați ce suntem am uitat de respect și bun simț creditând generația tefal(ăștia de care nu se prinde nimic) cu dreptate absolută și cu întâietate asupra experienței de viață a părinților noștri. Ne-a crescut infatuarea, de aceea îmi este repulsie de postările unuia din Danemarca de parcă de acolo s-ar da ora exactă , în așa măsură încât dacă călcăm în cazul de față în Danemarca, avem impresia că am pus coada la prună! În privința creierului….recomand să gândești cu ce-a mai rămas din el. Iar dacă este aglomerat la ghișeu ridică un bon de ordine nu te băga în față!

    2
    1
  • las că se dă în românica ora exactă.
    La bucurești.
    Noi nu trebuie să avem decât urechi s-o auzim, că de gândit gândesc alții în locul nostru.
    Dar suntem bățoși, nevoie mare, de parc-am deține adevărul absolut. Cred că de-aia am inventat sloganul ”Mândru că-s român!”. KK.

    1
    2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS