Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizare cod galben, valabil inclusiv pentru județul Bistrița-Năsăud, pentru perioada joi 11 iunie, ora 10.00 – vineri 12 iunie, ora 10.00.
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ.
În Transilvania, Moldova, Oltenia, sudul Banatului, în cea mai mare parte a Munteniei și a Maramureșului și în zona montană vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii (viteze de 50…70 km/h) și căderi de grindină de mici dimensiuni. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.

Așadar, de la vreme foarte caldă, de peste 30 de grade, la răcire bruscă, ploi și vijelii: o masă de aer rece, însoțită de fenomene specifice instabilității atmosferice, coboară temperaturile cu peste 10 grade mai puțin față de zilele trecute.
Prognoza pentru Transilvania până în 21 iunie: În intervalul 11-16 iunie temperatura va scădea la medii de 22…24 de grade. După data de 17 iunie va urma un proces de încălzire treptată, iar media valorilor termice diurne va crește la 26…27 de grade, spre sfârșitul intervalului de referință (19-21 iunie). Media temperaturilor minime nu va avea variații semnificative și va fi cuprinsă în general între 10 și 12 grade. În 11-13 iunie vremea va fi instabilă, cu averse, apoi între 14 și 21 iunie, local și temporar, vor mai fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică și ploi sub formă de aversă.










Adaugă comentariu