Actualitate Recomandări

Bistrița nu are o bază de date cu străzile publice și private. Câte au nevoie de nume

Orașul Bistrița nu are o bază de date cu străzile publice și private, iar Primăria nu știe care sunt deschise circulației publice și care sunt închise, nici cine are drepturi și responsabilități cu privire la administrarea lor, a atras atenția secretarul general al municipiului, Floare Gaftone, la ultima ședință a Consiliului Local Bistrița.

Toată discuția despre străzi a pornit de la o interpelare a consilierului PNL Ioan Peteleu care a atras atenția în legătură cu ce se întâmplă pe o stradă din Viișoara: ”Pe Strada Secundară 2 Viișoara a fost pus un indicator de către domnul viceprimar Niculae că nu face parte din domeniul public și unii localnici au dedus că e o stradă privată, dar nu este așa. Face parte din domeniul public, iar semnul respectiv trebuia montat pe strada Steininger pe porțiunea care nu face parte din domeniul public. Circul de două ori pe zi această stradă, iar acum 3 săptămâni era o junglă deasă. Pe ambele laterale sunt niște depozite de moloz care îngustează strada, deși pe aici trec zilnic zeci de mașini. O vecină, în momentul în care personalul de la DSP a intervenit să curețe zonele cu vegetație, a făcut scandal, că e stradă privată, că i se taie gardul viu – niște buruieni de 2,5 metri – iar personalul și-a luat sculele și a plecat în loc să sune la Poliția Locală. Ei erau în exercitarea atribuțiunilor de serviciu și nu cred că orice cetățean poate să intervină la acest mod și să-i trimită acasă pe cei angajați la Primăria Bistrița și trebuie să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu. Acolo trebuie curățată vegetația. Strada lasă mult de dorit, nu s-a mai pus piatră pe această stradă și v-aș ruga să rezolvați problema cât se poate de urgent. A fost amplasat și un semn de circulație cedează trecerea. A fost demontat, rupt, și în final a dispărut și bara metalică”.

El a atras atenția că, pe o clădire, sunt montate camere de luat vederi care sunt îndreptate către domeniul public, ceea ce e interzis de lege.

”Dacă Poliția Locală are competențe, v-aș ruga să sesizeze aceste probleme, dacă nu să sesizeze Poliția națională pentru că aceste camere au fost folosite în anumite scopuri”, a spus Peteleu.

Viceprimarul Cristian Niculae a spus că atât la Cadastru, cât și la Patrimoniu, strada Secundară 2 are denumirea de strada Vinului: ”Situația se va remedia și vom pune acel panou pe strada Steininger”.

În discuție, a intervenit și secretarul general al municipiului, Floare Gaftone care a spus că ”la nivelul Municipiului Bistrița sunt circa 33 de străzi cu denumirea de strada Secundară”.

”Nu este corect ca o stradă privată să aibă aceeași denumire cu o stradă publică. Va trebui, așa cum ne obligă legea, să actualizăm nomenclatorul stradal. Un număr de 196 de străzi au fost identificate. Ar fi trebuit să intre azi în analiza CL și să le dați o denumire. Eu am trimis un referat pe care l-am înaintat și domnului primar, discuțiile interminabile cu Secundară 1, cu regimul juridic, discuțiile neprincipiale cu vecinii nu s-ar fi produs dacă noi am fi avut o evidență foarte clară cu privire la regimul juridic al drumului. DSP nu are nicio vină. Noi nu avem o HCL prin care să le fi transmis această Secundară 1 cu tot ce se află și la priza drumului în administrare. Noi trebuie să știm în conformitate cu Ordonanța 43 a Drumului care e categoria străzii și cine o are în administrare. Sper ca următorul CL să facă o bază de date pentru că la nivel de municipiu Bistrița nu se cunoaște o evidență foarte clară cu privire la străzile publice în administrare cui sunt și străzile private, care sunt deschise circulației publice și care sunt închise și cine are drepturi și responsabilități cu privire la administrare. (…) Aveam termen 31 august 2020 să actualizăm nomenclatorul stradal, dar arhitectul șef a blocat intrarea pe ordinea de zi a nomenclatorului stradal. Sunt 196 de străzi ce așteaptă denumire”, a declarat Floare Gaftone.

Primarul Ovidiu Crețu a făcut la rândul lui următoarele precizări.

”Doamna secretar, vorbiți prostii. Nomenclatorul stradal e actualizat cu cele 196 de străzi, iar vatra satului nu trebuie să poarte denumiri, pentru că este în sistem rural. Așa e Slătinița, Sigmir, toate. Tradițional așa este la noi. Degeaba încercați să forțați o denumire de stradă unde aveți dumneavoastră sau altcineva interes. Vatra satului la localitățile componente va rămâne în acest sistem care identifică și pe viitor foarte bine și nici nu trimitem o grămadă de oameni să își schimbe adresele. (…) Acolo unde apar străzi noi, am dat denumiri. Celelalte sunt cuim sunt cât timp sunt eu aici”, a spus primarul Bistriței.

Etichete

9 comentarii

  • Crețu a uitat de mult că e în slujba cetățenilor și nu „stăpân pe plantație” așa cum se crede. Nicolae e pe urmele lui.. Sper să scăpăm de ei în curând altfel va fi vai de noi.

  • Domnul Peteleu vorbește despre această problemă pt. că este interesat direct.Dar din păcate toate acuzațiile pe care le face sunt doar minciuni!Să vă fie rușine domnule consilier local!!!De 70 de ani familia mea întreține această,,ulicioară”.

  • Din 1962 intretinem aceasta cale de acces care duce in padure si care candva ducea pe dealul Steininger unde era vita de vie si oamenii treceau pe jos.Domnul Peteleu nu stie asta si nici vecinii lui care,apropo unul dintre ei a montat pe persoana fizica semnul de circulatie despre care se vorbeste.Aceasta cale de acces este folosita de catre cei care si-au facut case pe deal pt.ca este o scurtatura.Din cate stiu drumul trebuie sa aiba 8 metri latime,iar acesti 8 metri latime ii au domnii la dispozitie pe strada Vinului,200 metri mai in fata,care face legatura cu str. Steininger.Nimic mai simplu.Dar de ce sa nu distrugi o proprietate ,de ce sa nu distrugi natura cu arbori seculari si de ce sa nu afectezi viata altor persoane daca poti si daca ai tupeu ordinar.In anii in care si-au constriut casele sus pe deal ,inclusiv domnul Peteleu si domnult tractorist ,vecinul care a facut ce-a vrut pe acolo,au intrat cu masini de mare tonaj. cu betoniere,camioane etc.afectandu-mi casa mea si a vecinului.A crapat toata inclusiv in interior in conditiile in care am renovat-o de 2 ori.Se trece razant pe sub geam uneori se zgarie casa cu oglinda masinilor,daca va puteti imagina asa ceva.Se inghesuie efectiv sa poata trece.Cum sa traiesti intr-o casa in care ai impresia ca trec masinile pe langa tine.Am un copil care pleaca dimineata la scoala nedormit din cauza masinilor care trec pe acolo.Ne afecteaza viata si sanatatea ,domnule Peteleu.Ce ziceti de asta? Da, iarba care creste pe langa gard si molozul la care faceti referire e tot o protectie la nesimtirea voastra.Stiti ca de cand v-ati construit casele .vecinul d-voastrat tractorist a adus masini de piatra si a inaltat drumul mai sus cu 1/2 metru deasupra nivelului propriatatii iar acum suntem inundati la fiecare ploaie.Cei de str.Principala de care nu va pasa.Cata ipocrizie.Iar telefonul meu personal sa stiti ca face poze foarte bune celor care comit ilegalitati.Da .exista o camera de luat vederi dar este pentru protejarea proprietatii private si am fost de multe ori de ajutor politiei.Ar trebui sa stiti ca noi, locuitorii Viisoarei avem probleme multe aici si infractionalitatea este mare.Cred ca am dreptul sa-mi protejez casa si familia.Asa ca, domnul Peteleu si cei 2-3 vecini care locuiti sus undeva luati-o pe calea legala si la propriu si la figurat si mergeti pe unde aveti drum in acte 8 metri latime.Sa va fie rusine!!!!

  • Nu aveau bani din fonduri UE.
    Dar cat a stst mai putin de 3 ani a facut.
    B-ul Independentei, B-ul Republicii, Calea Moldovei a fost tradeu DN si prin Vompania de drumui le a facut si au rezistat pana le a stricat Niculaie.
    -fupa dedfiintarea PRODITERM a rez centrale tetmice gratis pentru miile de bistriteni ramasi fara apa si caldura, blocurile sociale din Viisoara proiectul si banii adusi de la Guvern .
    -parcul industrial gandit cu campus universitar, dvoala, internat , cantina, scoli profedionale etc pe care astoa l au facut praf.
    Mai vrei?
    Lasa, nu votam nici Niculaie, nici Simionca.
    Motivele sunt multe si cunoscute.

  • Replica la domnul Peteleu.Vecina la care faceti referire nu va este vecina.D-voastra locuiti pe str.Steininger iar ,vecina, pe str. Principala.La mare….. distanta.Casa vecinei este in centrul istoric iar zona trebuie protejata si ramasa asa cum a fost,cu arbori seculari nuci seculari.Dar se pare ca nu respectati nici treaba asta.Dupa ce ca circulati pe acolo,a-ti taiat voi astia 2-3 care locuiti sus ,toti salcamii seculari care tin rapa de sus si le-ati dat foc sa nu mai creasca sa nu va zgarie masinile cand treceti pe acolo.Poate ar trebui sa se autosesizeze garda de mediu sa vada cioatele arse.Vecinul d-voastra a adus tone de sare iarna la 1/2 metru distanta de gradina mea uscandu-mi nucii seculari.Repet ,proprietatea mea se afla in centrul istoric.Inca o data ,legea este pentru toti ,fac apel la Garda de mediu si Directia Patrimoniu sa se autosesizeze.Nu poti sa distrugi totul in calea ta pentru confortul propriu.Ar fi timpul,cine e vinovat sa plateasca pentru toate distrugerile materiale si morale.Sa platesca pt distrugerea caselor sa platesca pt. distrugerea zonei si a naturii si sa plateasca pt.afectarea vietii private si a sanatatii proprii.Domnul Peteleu confunda strazile.Nu face diferenta intre o strada cu nume Str.Vinului unde sunt case si contructii si pe unde are dansul drum de acces 8 metri, si o cale de acces pe care nu sunt constructii si pe care se afla doar proprietatea mea.Si sa nu uitam lucratorii de la dsp.Ii asteptam de 30 ani in toata Viisoara .Avem cu totii spatiu verde in fata caselor si santuri.I-am rugat sa coseasca in fata caselor.Dar au preferat sa-mi coseasca pe gradina .Saracii,nu sunt ei de vina,ei fac ce li se cere.Am crezut ca o sa fiti un castig pt. comunitatea din Viisoara dar se pare ca nu sunteti decat o alta dezamagire!!!

  • Probabil tu ai multe beneficii de la stat,,Maricica” noi tot ce avem este cu contract de vânzare- cumpărare. Nu stăm cu mâna întinsă ca alții!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.