Cultură

Bistrița, pe harta teatrului românesc. Care sunt planurile municipalității

Premiera teatrală ”La câţiva oameni distanţă de tine”, regizată de Radu Afrim, care se va juca în 31 iulie și 1 august, de la ora 19.00, la Palatul Culturii din Bistrița, reprezintă practic deschiderea stagiunii noului teatru municipal, a declarat primarul Ioan Turc într-o conferință de presă.

”Tot aceste efort este circumscris efortului de realizare a unui teatru autonom bistrițean, care va fi găzduit de fostul sediu Omnia (Cinema 23 August). Am făcut câteva modificări împreună cu eminentul arhitect Dorin Ștefan, în așa fel încât am optimizat spațiul interior. Vom avea 300 de locuri în viitorul teatru municipal în loc de 200, iar în mansardă se vor putea organiza evenimente cu 60 de oameni. După Gala UNITER de anul trecut, venim cu o serie de inițiative care dau conținut și consistență activității teatrale în Bistrița. Punem Bistrița pe harta teatrului românesc și avem pentru cine. Biletele pentru premieră au fost vândute în câteva ore. Așadar, pentru toți cei care ar putea avea emoții cu privire la reușita acestui proiect, la constituirea unui teatru al municipiului, le transmit un mesaj de încurajare: Bistrița are public, iar cea mai vie dovadă este faptul că biletele s-au dat, publicul încurajează proiectele noastre, pentru că niciun gest cultural nu există fără public”, a spus Ioan Turc.

El a menționat că municipalitatea va merge pe varianta potrivită pentru comunitatea bistrițeană în cee ce privește viitorul teatru municipal, și anume pe soluția unui teatru de proiecte, cel mai probabil, care presupune inclusiv angajarea unui anumit număr de actori. ”Vom discuta cu oameni de teatru când vom face acest pas, în primul rând cu Radu Afrim. Mergem în paralel, pe de o parte gândim structura, pe de altă parte avansăm cu realizarea clădirii pentru aceste proiect necesar, pentru că avem nevoie și de suflet, dar și de ziduri. Există sursă de finanțare, noi finanțăm din bugetul local proiectul. De pe componenta destinată clădirilor de patrimoniu, vom asigura finanțarea pentru restaurarea clădirii și punerea ei în valoare”, a precizat primarul Bistriței.

Regizorul Radu Afrim a precizat că pentru un teatru de proiecte sau chiar de repertoriu este nevoie de profesioniști și la lumini, și la sunet, și de mașiniști. ”Eu am fost mereu pentru o trupă minimă de actori tineri care să se lanseze în acest oraș, așa cum s-a întâmplat și în alte orașe, după care au ajuns vedete și la București, pe care să îi îndrăgească progresiv publicul din Bistrița, pe lângă care dacă mai aduci ca rețetă o vedetă de la București care să îți umple sala pentru faza inițială, cred că este rețeta ideală. Dacă faci teatru fără niciun actor angajat îți trebuie un om foarte bun care să scrie proiecte tot timpul, să câștige proiecte, inclusiv coproducții europene. Deci acestea sunt posibilitățile, nimeni nu angajează într-un teatru nou staruri, cel mai bun lucru este ceva fresh de la bun început, cu oameni care vor, cu energie nouă, nu oameni care vin să bifeze ceva. Peste tot s-a adeverit că aceasta este cea bună soluție. Majoritatea teatrelor de proiecte au actori angajați”, a explicat el.

Spectacolul ”La câţiva oameni distanţă de tine”, o coproducție a Centrului Cultural Municipal ”George Coşbuc” şi a Teatrului Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti, are o distribuție excepțională cu mari actori îndrăgiți și recunoscuți de publicul românesc și lumea teatrului și a filmului: Marius Bodochi, Marius Manole, Mirela Oprișor, Ștefan Iancu, Flavia Giurgiu, Natalia Călin. Scenografia este realizată de Sabina și Bianca Vesteman. Din septembrie, producția se va juca și pe scenele din restul țării. ”La câțiva oameni distanță de tine”, scris de Dan Coman, este un spectacol care vorbește, cu umor, ironie și candoare, despre realitatea imediată și despre cum se modifică ea cu fiecare nouă poveste pe care o generează. Un spectacol despre apropierea dintre oameni. Despre distanțele dintre noi care cresc și descresc odată cu fiecare alegere, cu fiecare vis, cu fiecare întâlnire. Un spectacol dinamic și poetic in care singurătatea plutește de la o viață la alta, de la o familie la alta, de la un loc la altul. Un spectacol despre speranța la o viață mai bună. Despre plecări la muncă în străinătate și reveniri care dezechilibrează. Despre Bistrița și geografiile interioare ale locuitorilor săi. Despre fericirea care se află la câțiva oameni distanță de tine.

1 comentariu

  • Stima și respect pentru primar că scoate Bistrița din înapoiere la capitolul cultura. Cu Termure face echipa bună, se vede deja diferența.

    14
    7
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS