Între Bistrița și Livezile vor circula autobuze electrice pe linia 2A care va fi prelungită și va avea următorul traseu: Viișoara – Bistrița – Unirea – punct de întoarcere Unirea-Livezile, cu retur spre municipiu.
Consiliul Local al municipiului Bistrița urmează să dezbată, luni, un proiect de hotărâre prin care este propusă modificarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local încheiat în 2019 între Primăria Bistrița și firma Transmixt SA. Acesta a fost modificat până în prezent prin opt acte adiționale care au vizat, între altele, programele de circulație, traseele și stațiile, tarifele de călătorie, durata contractului și concesionarea unor bunuri rezultate din investițiile realizate de municipalitate.
Acum urmează al nouălea act adițional la contractul încheiat între Primăria Bistrița și Transmixt SA, prin care municipalitatea va concesiona către operator cele 20 de autobuze electrice, precum și stațiile de încărcare achiziționate prin proiectul destinat înnoirii parcului de vehicule pentru transportul public din Bistrița și comuna Livezile.
Cinci curse pe zi până la Livezile
Potrivit proiectului, autobuzele de pe linia 2A vor circula pe traseul Viișoara – Bistrița – Unirea – punct de întoarcere Unirea-Livezile, cu retur spre municipiu. În etapa actuală, prelungirea va fi deservită de 5 curse/zi, efectuate la orele 09:00, 09:45, 11:35, 18:45, 19:55, în timp ce restul curselor vor avea în continuare capăt de linie la Stația nr. 53 str. Agronomului.
Frecvența generală de circulație a liniei rămâne nemodificată, respectiv 20 de minute, prelungirea fiind asigurată doar pentru cursele menționate. Cursele care vor ajunge până la noul capăt de linie sunt programate la orele 09:00, 09:45, 11:35, 18:45 și 19:55. Noul punct de întoarcere „Unirea-Livezile” ar urma să fie introdus și în lista oficială a stațiilor de transport public, unde va primi numărul 242.
Pentru autobuzele electrice este propusă și încheierea unor polițe CASCO pentru daune totale, pe perioada în care acestea vor fi exploatate de operator. Costurile polițelor RCA și CASCO vor fi incluse în costul serviciului de transport public.
Dacă proiectul va fi aprobat de Consiliul Local, primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, va primi mandat pentru semnarea Actului adițional nr. 9.










Sărata e foarte prost legata de oraș faceți ceva
De ce nu faceti in asa fel dimineata la 7 sa plece de la Livezile sa mearga oameni la munca si copii la scoala
Domnule Primar , cel mai bine ar fi ca autobuzele care merg la Livezile sa aibă numărul 2B , sa nu se facă confuzie , in loc sa ajungi acasă , sa ajungi pe la Livezile…. Nu ar fi mai simplu?
Pentru o mai bună eficientizare ar fi bine ca Sărată -Slatinita,Sigmir-Ghinda să fie o linie comună
CUM DOAMNE SA PUI UN PROGRAM CARE SA NU INCLUDA MERSUL LA LUCRU / SCOALA , SAU INTORSUL DE LA SCOALA / MUNCA ???
BAGI IN PROGRAM NISTE ORE CAND NU CIRCULA NIMENI , APOI SA FIE MOTIV SA SE SCOATA “CA NAAA, NU CIRCULA NIMENI ”
TREBUIE SA SE TINA CONT SI DE ORELE LA CARE MERGE TRENUL : 11:40 si 19:20 , cateva minute distanta intre autobuz si tren ……ce rost isi au ?
Cand la orele de iesit copii de la scoala ~ 13 nu este nimica , si nici cand ies oamenii de la lucru ~ 17
Trebuie sa se gandeasca la o fluidizare a traficului prin introducerea autobuzelor