Bistriţa, un oraş de naivi, nu de milostivi

Lipsa cerşetorilor de pe străzi, de pe plajă şi din restaurante am observat-o chiar din prima zi în care am ajuns pe litoralul Mării Negre poate şi pentru că Bistriţa e atât de plină de ei încât a devenit aproape o marcă a oraşului nostru. Nu poţi merge la cumpărături fără o ciurdă de puradei în spatele tău care-ţi cere 50 de bani, nu poţi bea o cafea pe pietonal sau oriunde în altă parte fără să nu fi înconjurat de o gloată care-ţi cere ceva, nu poţi mânca liniştit la o terasă fără să vină băiatul cu florile şi să ţi le îndese pe gât cu tot cu găleata lui şi cu privirea de milog. E plin de cerşetori peste tot chiar şi în parcările instituţiilor unde se foiesc zilnic gardieni şi poliţişti locali, dovadă că aceştia fie nu le fac nimic, fie cerşetorii au ajuns atât de nesimţiţi încât nu le mai pasă.

Am aflat într-o şedinţă la Prefectură că judeţul are 73.000 de beneficiari de ajutoare sociale printre care se află, mă gândesc, şi cei care ne trag zilnic de mânecă să le dăm bani. Doar o mică parte dintre aceşti oameni sunt bolnavi şi au dizabilităţi care-i împiedică să muncească. Majoritatea primesc bani pur şi simplu, oarecum degeaba, fiindcă se consideră că nu au din ce să trăiască, iar statul le asigură un venit minim garantat. O să fiţi surprinşi, dar sumele nu sunt cu mult mai mici decât cele primite de un om care munceşte pentru salariul minim pe economie. Alţi aşa-zişi amărâţi iau bani de la stat fiindcă au copii şi fac în continuare pe bandă rulantă pentru alocaţii inclusiv ca să ne impresioneze pe toţi cu progeniturile pe care le ţin în braţe pe la uşile bisericilor şi prin parcările marilor magazine. Cum să nu dai bani unei biete mame cu un copil? Uite aşa! Câtă vreme ne plătim lunar taxele şi impozitele la stat, ne dovedim a fi cetăţeni responsabili care finanţăm din munca noastră 73.000 de asistaţi social. Nu mai vorbim aici de faptul că o bună parte dintre ei nu merită să primească niciun leu că ne pierdem vremea. Milogii au vile cu turnuleţe pe la ţară, „Merţane” în curţi, dar ştiu să-şi vândă bine imaginea de săraci şi oropsiţi ai sorţii pe la oraş unde numărul naivilor este invers proporţional cu ceea ce ar trebui să fie gradul de civilizaţie urbană.

Iar dacă tot veni vorba de autorităţi, incompetenţa lor crasă îşi spune cuvântul. Degeaba ridici cerşetorii cu duba şi-i duci la gară. Muştele se vor întoarce la borcanul cu miere. Degeaba le dai amenzi unora care nu concep decât să primească bani, nu le vor plăti în veci. În schimb, dacă statul ar avea o bază de date bine pusă la punct, poliţistul local i-ar face o fotografie omului de pe stradă cu tableta, ar încărca-o în sistem, iar funcţionarul ar tăia ajutoarele sociale ale cerşetorilor cât ai zice „peşte”. Oare de câte secole mai are nevoie România ca să tasteze CNP-ul cuiva şi să-i apară tot istoricul unei persoane – aşa cum vedem în filmele americane – sau să scaneze o fotografie şi să ştie totul despre individul respectiv? În era informaticii numai la noi e posibil să nu ştii cine sunt cerşetorii, de unde vin, unde pleacă fiindcă statul e mai cerşetor decât toţi la un loc şi mai hoţ. De unde să furi bani dacă nu din sacul cel mare în care se aruncă multe, multe miliarde şi nimeni nu mai ştie încotro se duc?

De vină pentru numărul mare de cerşetori din Bistriţa sunt, în opinia mea, şi preoţii care continuă să propovăduiască o falsă milostenie fără să le spună, de fapt, enoriaşilor că dându-le bani unora care stau cu mâna întinsă nu fac altceva decât să încurajeze lenea şi hoţia – păcate condamnate de cele zece porunci. Aşa cum le vorbesc oamenilor despre milostenie, tot aşa ar trebui să le spună şi despre cei 73.000 de asistaţi social din judeţ, oameni care primesc bani de la stat fiindcă restul muncesc şi plătesc taxe şi impozite. Omul de rând care e corect şi milostiv ar trebui să afle mai des şi de la toată lumea – profesori, preoţi, autorităţi – că e de cel puţin două ori milostiv: o dată pentru că plătind contribuţiile la stat susţine 73.000 de asistaţi social şi în al doilea rând că tot din contribuţile lui îşi iau salariile preotul, profesorul, poliţistul local, gardianul, inspectorul social, etc. E un adevărat păcat – adică o risipă inutilă – să mai bage încă o dată mâna în buzunar să le sporească acestor două categorii veniturile. Le spune cineva oamenilor lucrul acesta? Nu am auzit!

Ca să nu mai vorbim că tot omul de rând ar merita să ştie că la Bistriţa există un adăpost pentru cei fără casă – de cele mai multe ori gol fiindcă banii se fac în stradă, vreo trei cantine sociale – una a Primăriei, alta a Bisericii Ortodoxe, alta a Bisericii Greco-Catolice, numeroase ONG-uri care folosesc 2% din veniturile noastre ca să ajute săraci, dar şi milioane de euro, bani europeni. Pe toate le finanţează omul de rând, contribuabilul care lucrează. Mult trâmbiţatul CAS din aceste zile e actul de milostenie al fiecăruia dintre noi pentru săracii societăţii. Încetaţi să le mai daţi bani! Nu sunteţi deloc milostivi, sunteţi naivi şi creduli! Dacă autorităţile nu fac nimic decât să ne spună de ce nu pot face, măcar dumneavoastră deschideţi-vă larg ochii şi schimbaţi-vă atitudinea. Dacă alţii au putut să stopeze fenomenul în zone cu un vad excepţional pentru ei cum e litoralul Mării Negre, la noi de ce nu se poate?

Cristiana Sabău