Actualitate

Bistrița, vizitată de circa 19.000 de turiști. Ce i-a atras pe majoritatea

Orașul Bistrița a fost vizitat anul acesta de circa 19.000 de turiști, însă cei mai mulți nu au venit la noi pentru că erau atrași de frumusețea locului sau de monumente, ci pentru că participau la diverse competiții sportive, a declarat primarul Gabriel Lazany.

La dezbaterea publică a noului Regulament privind stabilirea normelor locale de administrare,întreținere, protecție, conservare și dezvoltare a infrastructurii verzi din municipiul Bistrița și localitățile componente, în care Bistrița și-a propus să devină ”Cetatea florilor”, primarul a explicat de ce a ales această temă.

”Am dat o temă de oraș Bistrița – Cetatea florilor pentru că atunci când specialiștii își pun mintea la contribuție și armonizează peisajul floral cu arhitectura medievală a orașului pot ieși lucruri superbe și asta îmi doresc pentru orașul nostru, să-l transformăm într-un oraș care, în primul rând, să ne placă nouă, bistrițenilor și vă garantez că atunci când Bistrița le va plăcea bistrițenilor va deveni un punct de atracție pentru turiști. Am avut o întâlnire recent cu reprezentanți dintr-un oraș din străinătate, similar ca dimensiune cu Bistrița. Dacă noi bucuram că am ajuns la 18.999 de turiști, ei erau supărați că le-a scăzut numărul de turiști de la 650.000 la 620.000. Acestea sunt nivelele de comparație. Turismul în Bistrița nu a crescut pentru că orașul a devenit peste noapte unul mai frumos, în care dintr-o dată este mai atractivă Biserica Evanghelică. Turismul a crescut datorită sportivilor fiindcă am avut zeci de competiții în oraș, care au adus sute poate mii de noți de cazare. Aceasta a fost sursa de creștere a turismului”, a spus primarul Gabriel Lazany.

Potrivit edilului, atunci când Bistrița va fi mai atractivă în primul pentru bistrițeni, turiștii vor veni în completare.

Potrivit Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud, în luna septembrie, ultima de referință, numărul turiştilor care au sosit în județ a fost de 10329 persoane. Dintre aceștia 61,2% au fost cazați în hoteluri, 26,1% în pensiuni turistice și agroturistice, iar 12,7% au ales alte structuri turistice. Din numărul total de turiști 1161 au fost străini, 90,3% fiind cazați în Bistrița și 8,7% în zone montane; majoritatea turiștilor străini au preferat unitățile de 4* (78,2%).

Sejurul mediu în luna de referinţă a fost de 1,7 zile. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna septembrie 2025 a fost de 15,8%, fiind mai mic cu 8,3 puncte procentuale față de luna precedentă.

Noul Regulament privind stabilirea normelor locale de administrare,întreținere, protecție, conservare și dezvoltare a infrastructurii verzi din municipiul Bistrița și localitățile componente va fi dezbătut de Consiliul Local în ședința din ianuarie 2026, după care va deveni lege cu caracter local.

Etichete

5 comentarii

  • Mereți mă… cu handbalul vostru feminin! Au venit turiști pe naiba! Au venit alte echipe bugetare la care le-au plătit cazarea alte autorități publice. Ați mutat niște bani dintr-un buzunar în altul că și voi faceți turism handbalistic pe banii noștri destul. Asta nu-i turism si e nesemnificativ și pentru hoteluri. De aia și dau faliment unul după altul!

    51
    4
  • Cred ca cei mai mare grup de turisti care a vizitat Bistrita anul asta au fost la inaugurarea noului corp de cladire de la Spitalul Judetean. Cu carnetul rosu la ei, normal.

    52
    4
  • Zilele trecute au mai fost niste turisti platiti din banul public chemati sa faca o poza de grup in fata noii constructii a spitalului. Transport, cazare masa si cadouri ca tot e perioada cadourilor.

    27
  • Bineînțeles că sunt persoane care vor să cunoască Bistrița.🙂
    Doar că lugu-lugu cam ESTE emblema folclorului bistrițean mai nou!
    A dispărut fotbalul,care atrage ca și celelalte sporturi practicate în județ .
    La Câmpulung Moldovenesc jucau rugby copiii🙂
    Atâta timp cât administrația județului ESTE un club necunoscut care papă pentru a trăi BANII contribuabililor,performanta rămâne mereu la mana a doua.
    Cred,in continuare că sunt persoane capabile să ajute persoanele bune.
    Oamenii care au venit anul acesta,cel puțin 83%dintre vizitatori,au venit să vadă cum își mai bate joc PSD de județ.:(

  • Să ajungi să spui așa tâmpenie, ca să justifici banii băgați cu Tatucu Răducu în handbal, dar de fapt să recunoști ca BISTRITA nu are atracții turistice , e chiar jenant! Care sunt strategiilor Primăriei și a CJ în turism, plătiți o grămadă de funcționari pentru ce ?
    Cum ați reușit în 36 ani de conducere majoritar PSD-ista să ajungeți la numărul acesta nesemnificativ de turiști, când orașe similare din țară au într-o lună atitia câți voi într-un an. Rușine!

Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Epoca rosie Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.