O bistrițeancă de 58 de ani a sesizat Poliția reclamând faptul că, în timp ce se afla pe o stradă din municipiu împreună cu o femeie în vârstă de 64 de ani, ar fi fost agresate fizic de către un bărbat de 62 ani din Bistrița, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. Totodată, bistrițeanul le-ar fi amenințat pe cele două femei cu moartea.
Întrucât împotriva bărbatului fusese emis un ordin de protecție la data de 10 mai, s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și nerespectarea hotărârii judecătorești.
În cursul aceleiași zile, a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Și-a bătut soția și s-a ales cu ordin de protecție
În altă ordine de idei, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr de 27 de ani din comuna Livezile, aflându-se la domiciliu, pe fondul consumului de alcool și-ar fi agresat fizic soția, o tânără în vârstă de 24 de ani, provocându-i acesteia leziuni traumatice vizibile.
Ulterior, tânărul ar fi spart geamul de la ușa de acces într-o locuință situată pe raza localității Dumbrăvița, a cărui proprietar este un bărbat de 66 de ani.
Față de acesta a fost emis ordin de protecție provizoriu, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și distrugere.
În Bistrița…ca la Giurgiu
La data de 24 iunie, poliţiştii bistrițeni au fost sesizaţi de către un bărbat în vârstă de 37 de ani din județul Giurgiu despre faptul că în seara zilei de 23 iunie un tânăr în vârstă de 26 de ani, tot din județul Giurgiu, i-ar fi sustras autoturismul ce se afla parcat, cu cheile în contact, în curtea unui imobil situat pe raza municipiului Bistriţa.
Din verificările efectuate a rezultat faptul că tânărul suspectat de sustragerea autoturismului, rudă cu persoana vătămată, profitând de lipsa pentru o perioadă scurtă de timp a proprietarului, ar fi sustras autoturismul cu scopul de a-l folosi pe nedrept şi l-ar fi condus pe o stradă din municipiu, deşi avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Acesta a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu un autovehicul care era condus regulamentar, ulterior ajungând în şanţul din partea stângă a drumului, din accident rezultând doar pagube materiale.
Până la sosirea echipajelor de poliţie, tânărul din Giurgiu a părăsit locul accidentului.
S-a întocmit întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.
Adaugă comentariu