Actualitate

Cu zecile în stradă pentru Roşia Montană (FOTO)

Peste 60 de persoane au participat, duminică, la un protest faţă de proiectul de la Roşia Montană, printre manifestanţi numărându-se mai mulţi tineri, dar şi reprezentanţi ai Partidului Ecologist Român, inclusiv liderul judeţean Alexandru Toniuc, şi ai Partidului Forţa Civică în fruntea cărora s-a aflat Gavrilă Urs. Manifestanţii au pornit într-un marş prin oraş.


Manifestanţii s-au adunat în jurul orei 17.00 în parcul de lângă Biserica Evanghelică şi au afişat pancarte pe care erau scrise următoarele lozinci: “Opriţi asediul Roşiei Montane!”, “Noi suntem aurul”, “Politicul, părtaş la dezastrele ecologice”, “Nu cianură în România”, “Stop distrugerii faunei apelor”, “Toamna asta Like-uri se numără în stradă!”, “Legea distrugerii Roşiei Montane NU în numele meu!”, “Revoluţia începe la Roşia Montană”, “Bistriţa se trezeşte” şi altele. Majoritatea pancartelor au fost aduse de Daniela Marcu, un opozant al acestui proiect.

Tinerilor li s-au alăturat liderul Partidului Ecologist Român Bistriţa-Năsăud, consilierul municipal Alexandru Toniuc, preşedintele Organizaţiei Municipale a PER, Marius Bălan, dar şi Gavrilă Urs, liderul Partidului Forţa Civică Bistriţa-Năsăud, şi vicepreşedintele FC Răzvan Cîtu, însoţiţi de un grup mare de tineri din această formaţiune.

Manifestanţii au pornit apoi în marş, flancaţi de jandarmi, prin centrul oraşului, prin Parcul Municipal şi s-au întors din nou în locul din care au pornit. Ei au scandat: “Uniţi salvăm Roşia Montană!”.

”Cele 18 luni de guvernare USL, pe fondul lipsei de etică şi angajament politic, au adus românilor multe promisiuni nerespectate. Ultimul “exerciţiu democratic” al legislaturii USL îl reprezintă propunerea de modificare a legislaţiei cu privire la exploatarea zăcămintelor de aur. Legea este croită pe măsura companiei Gold Corporation pentru a putea jefui în voie România”, a declarat Gavrilă Urs, preşedintele filialei judeţene a Partidului Forţa Civică.

Mai multe fotografii, pe pagina noastră de Facebook.

protest Rosia Montana 9 Protest Rosia Montana 2 protest Rosia Montana 3 protest Rosia Montana 4 protest Rosia Montana 5 Protest Rosia Montana 6 protest Rosia Montana 7 protest Rosia Montana 8

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS