Actualitate Recomandări

”Bistrițenii, total dezinteresați. Fac un apel la spiritul civic, sunt banii dumneavoastră”

La Primăria Bistrița a avut loc dezbaterea publică a bugetului pe 2018, care va fi supus aprobării Consiliului Local în ședința de miercuri 14 februarie, ora 14.00.

”Sunt neplăcut suprinsă, chiar dezamăgită de faptul că la o asemenea dezbatere importantă bistrițenii se arată total dezinteresați, neonorând-o cu prezența. Explicația poate veni și din faptul că activitatea primăriei, a primarului Crețu este cât se poate de opacă, dar asta tot nu rezolvă această problemă. Fac un apel la spiritul civic al bistrițenilor: oameni buni e vorba de taxele și impozitele locale pe care le plătiți, sunt banii dumneavostră aici. Pentru că dezbaterea a trebuit să aibă loc, am vorbit despre modul cum ar trebui să se facă puntea metalică de trecere deasupra bulevardului Independenței: ”Bugetarea să se facă cu consultarea prealabilă a cetățenilor care locuiesc în zonă, în vederea stabilirii unui mod inteligent de construire a acestei pasarele, asta pentru a nu afecta în vreun fel activitățile comerciale sau sociale din perimetrul viitoarei punți suspendate”, a menționat consilierul municipal PNL Diana Morar pe pagina sa de Facebook.

Primarul Ovidiu Crețu a spus că va da răspunsuri la problemele ridicate de consilierii locali PNL în ședința de aprobare a bugetului. La dezbatere au participat doar trei cetățeni.

7 comentarii

  • Dezbaterea a fost anuntata pentru data de 12 februarie, apoi a fost devansata pentru data de 8 februarie, in stilul caracteristic al primarului. Oamenii si-au facut un program si nu-l pot modifica dupa toanele cuiva.

    • Eu am incredere maxima in primar .
      Nu are nevoie de consilieri . Autosuficienta lui e maxima . Traiasca primarul !

    • Doamna Morar si cu d-na Gaga-Seica se distreaza bine la sedintele CL, le-am vazut ce vesele erau, ce bine se amuzau impreuna, nici nu le interesa ce se discuta in sedinta, isi spun mesajul cu care vin de acasa si atat. Asta o fac pe banii nostri. Atunci, cum de se mira ca pe noi nu ne intereseaza dezbaterile CL?

  • Asa cum am promis pe alte comentarii am fost si anul asta prezent si am bifat a 10 prezenta la dezbaterile publice pe buget. Am fost doar sa le vad fata , si din respect pentru mine si banii mei de contribuabil. Nu mi-a venit sa cred ca am fost singur pe scaunele adresate cetatenilor. Singur din 80.000 care traiesc in acest oras. Ca sa fiu exact , mai era un domn de la JANDARMERIE in civil, probabil in exercitiul functiunii. De data asta nu am depus nici un punct legat de vreun proiect, idee, parere fata de buget. Am refuzat sa ma trec si pe tabelul de prezenta pe care cei din primarie il folosesc in fiecare an . Nu era necesar pt. ca oricum acolo te asculta doar peretii. Daca in anii trecuti depuneam petitii cu 10-15 puncte, ( se pot verifica pe inregistrarile CL) acuma am ales sa iau o pozitie de NON- COMBAT .Ori ce-ai face in acest oras, daca te implici daca stai acasa , nu e bine in nici un fel. Am fost batjocorit ani la rand de cei din administratie, de multi concitadini de-ai nostrii extrem de rautaciosi de comentarii acide la adresa mea. Fratilor MUCLES ! M-am convins inca odata ca in acest oras lumea este foarte comoda si cei mai multi care comenteaza pe acest online o fac de la caldurica , traiesc drama vietii lor, una virtuala cu lipsa totala de implicare in viata comunitatii. Romania si viata voastra( urmariti-o) va fi in continuu regres. Administratia romaneasca ranjeste si -i convine ca are sub ascultare oameni inerti , fricosi, comozi, lasi. Viitorul pentru voi nu suna bine deloc.

  • Atentie; cei din poza sunt din Primarie si fac parte din aparatul primarului. Ca sa stiti , sa nu o luati ca am dezinformat .

  • Și dacă erau prezenți Bistrițenii ce se intampla? Chiar credeți ca ii lua cineva in seama? Sa fim serioși. Nu vedeți ca toate lucrurile le fac după capul lor? De exemplu străzile , le cârpesc in plm in fiecare an in loc sa închidă dracului circulația câteva nopți și sa toarne din nou alt strat așa cum se fac in alte orașe, gen Cluj.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS