Actualitate

Şcoli fără femei de serviciu şi paznici fiindcă posturile sunt blocate

Blocarea posturilor în învăţământ duce la situaţii cu adevărat hilare. De exemplu, la Şcoala Generală Viişoara s-a pensionat femeia de serviciu, dar conducerea nu a putut angaja pe altcineva. Aşa că părinţii au fost obligaţi să plătească pe cineva care să măture clasele.

Situaţia ne-a fost adusă la cunoştinţă de un părinte nemulţumit că statul ţine un post blocat, refuzând să dea de lucru altcuiva, în timp ce părinţii sunt buni de plată. Se întâmplă fiindcă e valabilă regula potrivit căreia poate fi angajată o persoană dacă pleacă alte şapte. Printr-o ordonanţă de urgenţă, Guvernul a stabilit că o persoană putea fi angajată doar dacă erau disponibilizate altele şapte. Într-o şcoală mică nu sunt însă şapte femei de serviciu, aşa că situaţia părea fără ieşire. Inspectorul şcolar general Vasile Marc a declarat că ştie situaţia şi că aceasta se va reglementa prin angajarea unei persoane pe durată determinată.

Iată însă că Şcoala Generală Viişoara nu este singura care se confruntă cu imposibilitatea de a angaja pe cineva. La  Generală nr. 4 din Bistriţa, în urma pensionării unui paznic, şcoala ar vrea să anjageze pe altcineva, dar nu poate. Directorul instituţiei, prof. Daniela Danea, a cerut ajutorul Primăriei Bistriţa, dar primarul i-a cerut să se adreseze Inspectoratului Şcolar Judeţean fiindcă municipalitatea nu are atribuţii în privinţa personalului didactic şi nedidactic.


Etichete

1 comentariu

  • situatia cu 1 post care se poate ocupa la 7 posturi eliberate, se aplica la nivelul ISJ, adica la nivelul intregului judet nu la nivelul scolii.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS