Actualitate

Blocurile în care s-au construit balcoane fără autorizație ar putea intra și ele în programul de reabilitare termică

Primăria Bistrița intenționează să vină în fața Consiliului Local cu un proiect de hotărâre prin care să rezolve problema balcoanelor construite ilegal de-a lungul timpului de către locatarii blocurilor vechi în așa fel încât și aceste imobile să poată intra în programul de reabilitare termică finanțat cu bani europeni.

Consilierul USRNicolae Pavelean a avut o intervenție în ședința Consiliului Local Bistrița de joi în care s-a referit la problemele legate de reabilitarea termică a blocurilor și l-a întrebat pe primarul orașului ce se poate face.

”Sunt câteva blocaje pentru câteva blocuri în sensul că fie că acoperișul, fie alte lucrări au fost realizate fără autorizație de construire, iar acest lucru ar reprezenta un blocaj pentru reabilitarea termică (în sensul că lucrările respective nu pot fi realizate cu bani europeni -n.r.). Poate că din aceeași sursă de finanțare care se folosește pentru reabilitarea termică a blocurilor am putea să-i ajutăm pe cetățeni să refacă acoperișul și să-l transformăm în acoperiș verde, o idee a dumneavoastră din campania de anul trecut pentru care echipa USR PLUS vă oferă toată susținerea”, a spus Pavelean.

Primarul Ioan Turc i-a răspuns că se caută soluții pentru ca și acele blocuri în care s-au construit balcoane fără autorizație să poată intra în programul de reabilitare termică.

”Eu sunt de părere – chiar dacă probabil colegii de la Serviciul de Urbanism vor avea obiecții – să mergem inclusiv pe soluția ca anumite lucrări să le autorizăm. Asta înseamnă, pentru balcoane, să concesionăm terenurile care sunt în domeniul public. E o soluție care știu că s-a mai încercat. S-a dat un termen ca oamenii să intre în legalitate. Dacă discutăm despre un balcon care depășește cu mult ca volumetrie ceea ce s-a construit de la început nu putem face asta, dar sunt și situații – nu puține – când balcoanele, că despre ele discutăm, sunt cât de cât apropiate cu aliniamentul celor originale. Așa că o să venim cu un proiect de hotărâre de consiliu local la inițiativa mea. În ce privește șarpantele așteptăm, așteptăm Ghidurile. Ar fi extraordinar ca terasele înierbate să fie eligibile pe bani europeni și atunci categoric, pe lângă anvelopare, desfacerea acoperișului făcut fără autorizație – multe hidoase, periculoase și toxice fiind vorba de internit – vom merge și pe această soluție”, a spus primarul.

În mandatul primarului Ovidiu Crețu, administrația locală a început un program de reabilitare termică a blocurilor vechi, dar, deși au fost incluse mai multe, 22 nu au fost eligibile din cauza unor probleme de proprietate

”S-au construit balcoane fără autorizație, nu pot intra în legalitate. Din păcate, asta este situația”, a declarat în 2017 fostul primar Ovidiu Crețu.

Etichete

2 comentarii

  • Exact, singura salvare pentru niste unii care au construit de capul lor. Cei norocosi au prins reabilitare, apoi normele s-au inasprit si altii au ramas pe din-afara, cu aceleasi balcoane ca si norocosii dinaintea lor. Bine ca se gandeste cineva si la oamenii astia, printre care e CIOBANICA saracul. :)))

  • Va rog sa ma ajutati cu un nr telefon proiectant pt balcon am depus acte la primarie de o sapt.pt autorizație intrare în legalitate pt a se putea reabilita blocul

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.