Actualitate

Controale radar pe DN 17 (FOTO-VIDEO)

Polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pe Drumul Național 17, pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative și creșterea gradului de siguranță în trafic.

Modul de acțiune a fost predominant preventiv, însă polițiștii rutieri au acționat și pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, și a celor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Au fost utilizate atât echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, instalate pe autospeciale și aparatele portabile, model TruCAM, pentru depistarea șoferilor care depășesc viteza legală, cât și aparate etilotest și drugtest, pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Din anul 2019 și până în prezent, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost înregistrate 63 de accidente rutiere care au avut ca principală cauză viteza neregulamentară, 86 de accidente rezultate în urma neadaptării vitezei la condițiile de drum și 31 de accidente produse în urma consumului de alcool sau substanțe interzise. În urma celor 180 de accidente, 11 persoane și-au pierdut viața, 70 de persoane au fost rănite grav și 194 de cetățeni au fost răniți ușor.

Polițiștii rutieri vă recomandă să manifestați disciplină în trafic, să respectați viteza de deplasare în funcție de starea carosabilului și de vizibilitate, să nu conduceți sub influența alcoolului sau a altor substanțe, să nu vă angajați în efectuarea unor manevre riscante și să acordați prioritate tuturor celor în drept.

2 comentarii

  • Asa ar trebui sa fie si seara in Unirea ca se merge cu o viteza foarte mare si motociclete si tirurile ,la trecerea de pietoni stai streci cate 10 min

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS