Actualitate

Bogdan Ivan: Situația privind medicamentele de bază pentru bolnavii de Covid, mai mult decât deficitară

Deputatul PSD Bogdan Ivan a afirmat că oamenii sunt disperați cu privire la locurile inexistente în spitale, în ATI, în timp ce guvernanții ”mint pe față” cu privire la actuala situație.

”Situația în spitale privind medicația pentru Covid este mai mult decât deficitară. La Bistrița, începând cu 9 septembrie, avem cel puțin două săptămâni în care nu au fost stocuri suficiente de Redemsivir. În tot acest timp, Cîțu și camarila sa erau preocupați de congres, lăsând oamenii fără tratament. La fel de grav, medicamentul Tocilizumabum, care costa 11 bani flaconul, deoarece Ministerul Sănătății a lăsat fiecare spital să se descurce așa cum știe și să facă rost pe cont propriu, a fost cumpărat de spital cu 543 de lei flaconul, de 54.000 de ori mai scump, de la distribuitorii de medicamente, care au ajuns să facă speculă. În loc să finanțeze medicamentele de bază pentru bolnavii de Covid din spital, guvernanții au ales să plătească mită electorală legalizată din fondul de rezervă al Guvernului către primarii care au votat cu Cîțu la congres. Câte vieți puteau fi salvate dacă aveau tratament la timp? Tot grav, bolnavii cronici nu mai pot fi internați sau operați în urma unui ordin criminal. Oamenii ajung să stea cu orele, să fie umiliți și totul cade pe medici, care sunt epuizați și suplimentar trebuie să decidă cine are șanse și cine poate merge acasă, pe cine pun la aparate și pe cine nu. Cine răspunde pentru cei care mor cu zile?”, a declarat el într-o conferință de presă.

Bogdan Ivan a adăugat că România are conducători cărora nu le pasă absolut deloc de oameni și că dacă s-ar fi inventat vaccinul contra prostiei ei ar fi trebuit să se vaccineze primii. ”Președintele Iohannis ne sfidează pe toți și ne transmite că tot Florin Cîțu e cel mai bun, dar este cel mai mare pericol pentru România, niciun președinte nu s-a comportat atât de cinic cu românii. După ce a fost demis, Florin Cîțu ne spune că ar plafona prețul la gaze și energie dacă ar fi repus premier, iar lucrul acesta ne arată cât de proști ne cred acești oameni. Ai fost premier 9 luni, ai avut tot timpul, chiar așa am ajuns? E inadmisibil”.

Parlamentarul bistrițean a menționat că va depune în Parlament alături de echipa PSD un proiect de lege, în oglindă cu Legea consumatorului vulnerabil, pentru spitale, astfel încât diferența dintre facturile pe iarna trecută și cele din iarna care urmează să fie acoperită de la bugetul de stat.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.