Actualitate

Daniel Suciu: Județul, în primul rând de la coadă. De ce trebuie să fie pedepsiți oamenii de două ori?

Deputatul PSD Daniel Suciu a declarat că județul Bistrița-Năsăud este pe penultimul loc în țară la nivelul alocărilor făcute de Guvern și că bistrițenii au fost pedepsiți de două ori.

”Liberalii din Bistrița-Năsăud au mințit și ne-au mințit fără nicio jenă. Prefectul județului avea ca slogan ”Bistrița-Năsăud înainte de toate, primarul avea ”Bistrița în care se poate”. Nu că n-au dus Bistrița-Năsăud în primul rând, ci au dus Bistrița-Năsăud în primul rând de la coadă. Alocarea din fondul de rezervă al Guvernului plasează Bistrița-Năsăud pe penultimul loc în țară, după noi mai este doar Brăila. De ce trebuie să fie pedepsiți bistrițenii de două ori? O dată cei care trăiesc în comunități conduse de primari PSD, cu ce sunt ei de vină de îi pedepsește Guvernul în halul ăsta, și sunt pedepsiți a doua oară pentru alegerile interne ale liberalilor. De ce trebuie să fie Bistrița-Năsăud la coadă și în localitățile conduse de liberali, pentru că Turc a optat greșit? Bistrița a primit 800.000 de lei, în timp ce Blaj a primit 2 milioane, Reșița – 1,5 milioane, Constanța – 10 milioane, Medgidia – 23 de milioane, Sf. Gheorghe – 8 milioane, Giurgiu – 5 milioane, Miercurea Ciuc – 5 milioane, Suceava – 15 milioane”, a spus parlamentarul PSD într-o conferință de presă.

Daniel Suciu a adăugat: ”Se miorlăie că și PSD făcea la fel și au adus în discuție alocarea de acum doi ani, ne acuzau că am dat bani puțini atunci. În 2019, ce au făcut pesediștii pentru Bistrița-Năsăud: Bistrița – 10 milioane, Beclean – 700.000, Năsăud – 3,7 milioane, Sângeorz-Băi – 1,7 milioane, Spermezeu – 550.000, Lunca Ilvei – 700.000. Nici măcar de asta n-ați fost în stare? Că ne-ați măcelărit pe noi, dar măcar pentru alții să fi adus niște bani în acest județ. Bistrița-Năsăud înainte de toate? Da, pe penultimul loc. Cum justifici această bătaie de joc? Ca ministru, în ultima mea ședință de Guvern, am dat bani pentru facturi la PNDL, au avut facturi și cei din Feldru, și cei din Spermezeu, și cei din Nușeni, și nu le-am scos. Ei și-au plătit jocurile mizerabile de la congres cu acești bani. În comunitățile noastre există oameni care au votat PNL și în comunitățile lor există oameni care au votat PSD. Mai avem alegeri în 2024, treziți-vă, până acum ne-ați oferit doar bătaie de joc”.

Etichete

1 comentariu

  • De criticat esti ffff bun sucitule. Dar ma apuca greata cand ma gandesc ce fel de guvernări a avut PSD ul si cum pe creștere economică ati distrus vistieria țării concentrandu-va sa scăpați din pușcărie protejatii.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS