Politică

Bogdan Ivan: Viitorul Educației, în dezbatere la Bistrița

La Centrul Cultural Dacia din Bistrița a avut loc o dezbatere pe tema Legii Educației, la care au luat parte secretari de stat, parlamentari, autorități locale, cadre didactice.

”𝐕𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐨𝐬̦𝐭𝐫𝐢 𝐬̦𝐢 𝐚𝐥 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐢𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚, 𝐭𝐞𝐦𝐚 𝐝𝐞𝐳𝐛𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐋𝐞𝐠𝐞𝐚 𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐞𝐢 𝐥𝐚 𝐁𝐢𝐬𝐭𝐫𝐢𝐭̦𝐚! Deoarece sunt profund preocupat de viitorul Educației din țara noastră, am organizat în municipiul Bistrița o dezbatere reală și transparentă cu privire la ”Legea învățământului preuniversitar – România Educată”, care intră săptămâna viitoare în dezbatere parlamentară.


Observațiile și propunerile profesorilor, directorilor de școli, liderilor de sindicat, părinților, elevilor și autorităților publice locale din județul Bistrița-Năsăud le voi transpune alături de colegii mei din PSD în amendamente.

La dezbaterea despre învățământul de calitate din România au participat președintele Comisiei pentru învățământ, d-na 𝐍𝐚𝐭𝐚𝐥𝐢𝐚 𝐈𝐧𝐭𝐨𝐭𝐞𝐫𝐨, secretarii de stat din Ministerul Educației, d-na 𝐀𝐧𝐭𝐨𝐧𝐞𝐭𝐚 𝐁𝐨𝐥𝐜𝐡𝐢𝐬̦ și dl. 𝐅𝐥𝐨𝐫𝐢𝐚𝐧 𝐋𝐢𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐮, deputați din Parlamentul României, dl. 𝐋𝐚𝐮𝐫𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐮 𝐓̦𝐞𝐩𝐞𝐥𝐮𝐬̦, dl. 𝐈𝐨𝐚𝐧 𝐌𝐚𝐧𝐠 și dl. 𝐃𝐚𝐧𝐢𝐞𝐥 𝐒𝐮𝐜𝐢𝐮, și rectorul Universității Politehnice din București, dl. 𝐌𝐢𝐡𝐧𝐞𝐚 𝐂𝐨𝐬𝐭𝐨𝐢𝐮.

Le mulțumesc președintelui CJ, dl. 𝐑𝐚𝐝𝐮 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚𝐧, vicepreședintelui CJ, d-nei 𝐂𝐚𝐦𝐞𝐥𝐢𝐚 𝐓𝐚𝐛𝐚̆𝐫𝐚̆, și inspectorului școlar general, dl. 𝐌𝐢𝐫𝐜𝐞𝐚 𝐍𝐢𝐜𝐮𝐥𝐚, pentru ajutorul oferit în organizarea acestui important eveniment.

Persoanele interesate, care doresc să facă propuneri pentru amendamente, am rugămintea să îmi trimită propunerile lor până luni, la adresa de e-mail: bogdan.ivangruia@gmail.com”, a menționat deputatul PSD Bogdan Ivan.

10 comentarii

  • Dezbaterea si primejdia. Lege de cules pastai, dezbatuta in papuris. Caravana dezbaterilor de partid e aproape de final, o sa avem rezultate bune la hectar. Partidul, Ceausescu, Ironia.

    20
    3
  • Natalia – Elena Intotero – sau cum să faci un master fără să termini universitatea. Doamna Intotero, până să fie posedată de PSD-ism, a fost o învățătoare normală la o școală generală din Brad. Imediat ce intră în PSD, primește un avânt academic și se apucă de școala de institutori de engleză.
    Termina femeia cursurile la copii și rapid, făcea prima la stânga și pac, cumințică, la universitate, la 5 ore distanță dus-întors cu mașina.

    Anul 2004 este însă un an de mare grație căci ajunge consilier PSD și, cum dovedesc repetat în această carte, funcția de consilier declanșează o urgie, un iureș, o vâltoare interioară care răcnește a știință și academie în bieții posedați. Numai în anul 2005, în timp ce este profesoară la Brad, consilieră județeană la Hunedoara și membră în ț-șpe comisii, doamna Intotero face TREI universități diferite. Una de filologie, specializare Română Engleză, cel mai probabil la Timișoara (în CV localitatea e secretă) și două la București, un master la fabrica de masterate PSD-iste a lui Adrian Severin și Studii Europene la Spiru Haret. Evident, este una dintre marile preotese ale lui Zamolxes, căci fără acces la teleportare prin tunelul energetic de sub Carpați ar fi doar o impostoare sinistră, ceea ce PSD-ul nu face! Faptul că face un master fără a fi avut terminată o universitate este un mizilic, un detaliu mizerabil de care numai șobolanii antipesediști, cum ne numea Dragnea, se pot lega.

    În 5 ani, timp în care este profesoară la Brad, consilier județean la Hunedoara, geniala doamnă termină două facultăți și un master. Evident, ajunge directoare de școală la Brad și studentă la Institutul Diplomatic Român la București. Devine secretară de stat la Ministerul Afacerilor de Externe, căci e căsătorită cu un italian, și Ponta își imaginează că face un masterat în Italia, că altă logică nu există. Face rapid și colegiul de nesecurici al lui Oprea. Este foarte capabilă, așa că după 5 luni revine la Brad. Contribuie cu foarte mulți bani la campania PSD, așa că redevine secretară, chipurile de stat, la Românii de Pretutindeni și din 2012 este deputată. În guvernul Dăncilă cel care colcăia de genii a fost ministră.

    Vrednică este!

    #nutotei

    17
    1
  • În mai 2012 USL îl urca pe Ioan Mang pe cele mai înalte culmi ale carierei sale politice şi didactice, numindu-l ministru al Educaţiei. Profesor la Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei a Universităţii orădene, preşedinte al PSD Bihor, membru al Comisiei de Învăţământ a Senatului şi şef al Departamentului de Educaţie al partidului, Mang părea o variantă curată pentru a prelua portofoliul.

    Onoarea a venit însă la pachet cu cea mai ruşinoasă faptă de care poate fi acuzat un universitar: furtul intelectual. Încă la audierile din Parlament, deputaţii PDL l-au suspectat de plagierea unor articole ştiinţifice. Mang a negat categoric şi chiar s-a jurat că, dacă va fi acuzat oficial de acest lucru, va demisiona. Soluţie la care a şi fost forţat să recurgă după doar 9 zile de mandat! Imediat după numirea ca ministru, la Consiliul Naţional de Etică (CNE) au fost depuse pe numele lui trei sesizări de plagiat.

    La furat în gaşcă

    Mang era acuzat de furtul a şapte articole ştiinţifice, unul avându-l ca unic „autor” doar pe el, iar şase în „complicitate” cu alte persoane. Dintre acestea, două sunt semnate împreună cu soţia, Erica Mang, profesoară la aceeaşi facultate. Alte două au fost asumate de cuplul Mang împreună cu asistentul universitar Constantin Popescu, iar ultimele două sunt semnate de acest trio plus un al patrulea personaj, un anume Bogdan Andronic.

    Cinci din cele şapte articole au fost publicate în „Journal of Computer Science and Control Systems”, al Universităţii din Oradea, unul a fost prezentat la un simpozion al Universităţii din Craiova, iar unul într-un jurnal din Ucraina, „Visnik Sumskovo”.

    Autorii sesizărilor le-au alăturat articolelor plagiate şi pe cele originale, astfel că Mang n-a putut să ofere nicio explicaţie coerentă. Neavând de ales, pe 15 mai 2012, după un mandat-blitz, a demisionat din fruntea Educaţiei.

    Anchetă în taină

    Tot ce a urmat indică limpede că au fost trase serios sfori pentru ca Mang să scape de stigmatul hoţiei. Colegul de partid care i-a succedat în funcţie, Liviu Pop, a schimbat fulgerător componenţa CNE, forul care, conform legii, anchetează demnitarii în asemenea cazuri. Investigaţia a fost apoi învăluită în mister total. Deşi l-a audiat pe Mang încă din iulie 2012, Consiliul n-a prezentat niciun raport. În toamna aceluiaşi an, site-ul de ştiri Hotnews, citând „surse apropiate situaţiei”, anunţa că forul a finalizat cercetările şi a constatat că bihoreanul a plagiat, dar CNE a refuzat să publice raportul pe motiv că nu avea avizul Ministerului.

    Din acel moment, cazul s-a îndreptat spre muşamalizare şi nici Ministerul Educaţiei, nici CNE nu au dat un semn că ar vrea să publice concluziile. BIHOREANUL a cerut în mai multe rânduri, în baza Legii 544/2001 privind accesul la informaţii publice, comunicarea stadiului anchetei, dar fără rezultat: Ministerul a pasat problema Consiliului, iar acesta a intrat în silenzio stampa, fără a oferi niciun răspuns.

    Singurul oficial care a mai vorbit despre acest subiect a fost ministrul delegat pentru învăţământul superior, Mihnea Costoiu, care în decembrie 2014, la plecarea din funcţie, declara că verdictul dat în cazul Mang a fost de plagiat şi că i-a fost comunicat pesedistului bihorean. Care a fost reacţia? Mang a negat vehement că ar fi primit vreun document, ba chiar a blufat că-l va da în judecată pe Costoiu pentru afirmaţii nefondate. Ceea ce, evident, n-a făcut, scopul său fiind doar să scape de opinia publică.

    10
    1
  • 3 ani de închisoare pentru rectorul UPB, Mihnea Costoiu, fost turnător la Securitate. Ce sumă i-a confiscat instanța.

    Nerușinatul rector al Universității Politehnice București, Mihnea Costoiu a devenit ”celebru” la nivel național după ce s-a aflat că s-a angajat încă de pe băncile liceului să colaboreze cu fosta Securitate. Voia și el să ajungă la Olimpiada Națională de Fizică și nu reușea pentru că erau alți copii mai buni decât el. Așa că în 1988, când avea 16 ani și era elev la liceul „Tudor Vladimirescu“din Târgu Jiu, tovarășul utecist Mihnea Costoiu a semnat cu mâna sa un Angajament la Securitate, având numele conspirativ ”Iulian”. După această semnătură, ceilalți copii au devenit brusc mai proști decât Costoiu și el s-a calificat la Naționala de Fizică. Potrivit Adeverinței 2437 din 04.05.2010, emise de CNSAS „domnul Costoiu Mihnea Cosmin este titular al dosarului fond rețea nr.R 251012. Domnia sa a fost recrutat la data de 06.07.1988, pentru supravegherea informativă din cadrul Liceului „Tudor Vladimirescu“ din Tg Jiu.“ Cu alte cuvinte, Costoiu avea sarcină să-și supravegheze colegii și profesorii și să-i toarne ulterior la Securitate.

    Judecătorii au confiscat de la Costoiu și aproape 270.000 de Euro.

    La termenul final instanța a ascultat pledoaria procurorului DNA care a explicat în detaliu de ce se impune condamnarea fostului oficial la o pedeapsă de aproape zece ani de închsioare cu executare în regim de detenție. Astfel, procurorul Direcției a reluat expunerea celor petrecute pe parcursul anchetei dar și a procesului de la instanță și la final a cerut condamnarea lui Costoiu la o pedeapsă cuprinsă între limitele de 4 și 14 ani.

    Instanța supremă a decis condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul de mare corupție al fostului secretar de stat în Ministerul Educației, Mihnea Costoiu, acuzat de semnarea unui act ce ar fi produs un prejudiciu major statului român legat de modul de utilizare al Bazei sportive Cutezătorii.

    12
    1
  • Doamna Antoaneta-Georgiana Bolchiş a fost propusă în această funcție din decembrie 2021, de PSD Maramureş, după ce Mihai Cosmin Pop, directorul Liceului Tehnologic Agricol “Alexiu Berinde” din Seini, prima propunere pentru postul respectiv, a refuzat. Antoaneta Bolchiş este profesor psiholog în cabinet de asistenţă psihopedagogică la Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” din Şomcuta Mare. (de fapt o comună cu 7 sate având o populație de 7000 loc.)

    A absolvit în 2015 Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiș” Arad – particulară – 3 ani
    Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Educație fizică și sport. În 2013 Universitatea acorda un număr nelimitat de locuri la înscriere.

    În anul 2017 a explodat dosarul „Diplome de licenţă fără studii”. Procurorii susțin că, pe parcursul anilor universitari 2015 — 2016 și 2016 — 2017, în schimbul unor sume de bani de până la 400 de euro, cadre didactice din cadrul universității ,Vasile Goldiș” nu și-au îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, respectiv nu au procedat la examinarea corespunzătoare a studenților cu ocazia desfășurării examenelor de an la materiile la care sunt titulari sau chiar la susținerea examenului de licență, la probele practice, permițându-le studenților susținerea lor în mod formal, cu încălcarea cadrului legal. Concret, studenții primeau de la informaticieni, prin SMS, răspunsurile la testele grilă de la examenele de an derulate online. De asemenea, prin intervenția informaticienilor în softurile universităților, răspunsurile date de studenți la testele grilă erau modificate în sistem astfel încât în final să obțină note cu care să poată promova examenele.

    În ceea ce privește lucrările de licență, în schimbul unor sume de 500 — 600 de euro, acestea erau achiziționate de studenți direct de la profesori, în format electronic, conținând inclusiv prezentări în format power point.
    Peste 100 de percheziții domiciliare au avut loc la cadre didactice și studenți din cadrul celor două universități, fiind ridicate sume de bani ce însumează 350.000 de euro, precum și înscrisuri și sisteme informatice.

    Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Antoaneta Bolchiș, secretar de stat în Ministerul Educației, a cerut ca lupta împotriva rasismului să rămână doar la nivel de teorie cerând ca desegregarea să rămână la nivel de concept și nu de realitate.
    Desegregarea înseamnă înlăturarea segregării rasiale, sociale sau de alt tip și este unul dintre obiectivele asumate de Ministerul Educației.
    Antoaneta Bolchiș este unul dintre membrii echipei de conducere din minister care sunt implicați în elaborarea politicilor publice referitoare la incluziune.

    11
    1
  • La 16 Februarie 2023, cum tocmai îi fuseseră retrase toate atribuțiile prin Ordin de Ministru, Secretarul de stat din Ministerul Educației Florian Lixandru a sunat-o pe directoarea Liceului Mircea Vulcănescu din Capitală, căreia i-a transmis să o primească în liceu pe senatoarea ex-AUR Diana Șoșoacă, “fiind demnitar al statului român“, a declarat Lixandru pentru Edupedu.ro. Intervenția telefonică a oficialului din Minister în favoarea senatoarei Șoșoacă a avut loc cu o zi înainte ca aproximativ 100 de persoane printre care și liderul AUR Claudiu Târziu să participe la un protest chiar în fața acestui liceu, nemulțumiți de discuțiile conducerii instituției de a renunța la numele lui Vulcănescu din titulatură, antisemit condamnat definitiv pentru crime de război printr-o sentință a Curții de Apel București.

    Contactat de Edupedu.ro, senatorul social-democrat Florian Lixandru a declarat că “eu am fost sunat de către dna senator [Diana Șoșoacă] că nu i se permite accesul în școală și atunci am luat legătura cu conducerea școlii și am spus că, fiind demnitar al statului român, are dreptul să intre într-o școală. Nu știu care este punctul dumneaei de vedere, vrea să poarte o discuție cu doamna directoare, credea că este ședința Consiliului de Administrație, dar este Consiliu Profesoral; oricum, ședințele acestea nu sunt publice, dar i-am spus că “dna director vă poate primi și discuta cu dvs“.“

    9
    1
  • Laurențiu-Cristinel Țepeluș vicepreședintele PSD Buzău, președintele fiind, desigur, buzoianul Marcel Ciolacu. Domnul Tepelus a fost membru al unei asociații denumite „Lumina 1879”, asociație fondată de Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților și membru PSD, în 2015. Această asociere nu mai apare în declarația de interese publicată pe 7 iunie 2022.

    Într-o postare care a devenit faimoasă în 2018 în Buzău, o fostă elevă a profesorului a i-a reproșat că “În timp ce elevi ai Hasdeului erau în stradă nemulțumiți de corupție… dumneavoastră erați în strada apărându-i”. Postarea se referă desigur la mitingul PSD de pe 9 iunie 2018 din Piața Victoriei, împotriva „abuzurilor” din justiție acuzate de liderii social-democrați. În momentul respectiv, Țepeluș era consilier local din partea PSD.

    Fără îndoială la mitingul pentru apărarea lui Dragnea din 2018 la care Ivan era fotograf oficial al grupului de manifestanți PSD BN cărați cu autocarul de la Bistrița, cei doi s-au cunoscut și au pus bazele discuției despre învățământul de calitate în România.

    9
    1
  • Domnule Alex,aveti respectul si admiratia mea! Aceste informatii si sunt sigur ca sunt exacte,trebuie sa ajunga pana in cel mai dosnic loc al acestei tari!….Numai cunoscand aceste biografii, de multe ori fabricate, deformate si cosmetizate ,ne putem feri de impostori ,sferto sau semidocti si incompetenti! Din cauza lor ,aceasta tara nu se poate dezvolta curat, cinstit si sanatos ! Urmeaza in curand alegerile! Aveti grija oameni buni ,ce faceti! Oportunistii si smecherii nu mai au ce cauta pe liste! Ganditi-va bine la copiii si nepotii dumneavoastra! Educatia,invatamantul trebuie sa aiba 6% din PIB! Altfel,suntem pierduti! Admiterile serioase si exigente, caractere puternice ,oneste, dedicatie pentru profesiune si tara, curaj…Ar mai fi multe de comentat…Alex,nu va lasati..continuati cu dezvaluirile, pentru asanarea morala a Romaniei ! Cu respect,MNPop

    13
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS