Social

Bordurile montate greşit de pe DN 15 A, mutate în curtea Drumurilor Naţionale

Peste opt mii de bucăţ de borduri, montate greşit la marginea DN 15 A, drumul care leagă Bistriţa de judeţul Mureş, au fost scoase de firma care reabilitează tronsonul şi vor fi depozitate în curtea Secţiei Bistriţa a Drumurilor Naţionale. E vorba de peste 400 de tone de borduri care au apucat să fie montate în interiorul localităţilor.

Autorităţile din Bistriţa-Năsăud şi Mureş au făcut demersuri la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi au cerut ca bordurile să fie scoase întrucât iarna nu se va putea face deszăpezirea drumului şi atentează la siguranţa circulaţiei rutiere. 

Bordurile gigant, a câte 50 de kilograme fiecare, au fost amplasate pe DN15 A în interiorul localităţilor pe o lungime de 4-5 kilometri.  La cererea autorităţilor, Strabag a început să scoată bordurile, să le încarce în maşini şi să le ducă în curţile secţiilor teritoriale de la Drumuri Naţionale. Sunt, în total, peste 8000 de bucăţi, în total peste 400 de tone.

Imediat după aceea, şoseaua va fi din nou finisată, iar în cele din urmă se va lărgi carosabilul. DN 15 A a fost reabilitat în proporţie de 35-40%, iar lucrările nu se vor încheia mai devreme de 2013.

2 comentarii

  • Bordurile au fost montate corect, conform proiectului. Si pe alte drumuri nationale se monteaza borduri pentru ca nebunii sa nu mai circule prin localitati cu viteza excesiva. Carosabilul va avea aceeasi latime si dupa scoaterea bordurilor.Problema la deszapezire era cu borduri montate ca trebuiau firmele care fac asta sa transporte zapada, asa o lasa pe marginea drumului dar precis incaseaza si transportul ei.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS