Actualitate Recomandări

Borna Via Transilvanica de lângă Turnul Dogarilor, vandalizată înainte ca traseul să fie inaugurat (FOTO)

Borna amplasată lângă Turnul Dogarilor, și care marchează traseul prin Bistrița al drumului Via Transilvanica, a fost vandalizată, anunță Tibi Ușeriu.

”Pe cât le place unora să construiască, cred că pe atât le face altora plăcere să distrugă. Mă necăjește orice act de vandalism, dar cu atât mai mult atunci când se întâmplă atât de aproape de un simbol al orașului Bistrița, Turnul Dogarilor. Îmi pare foarte rău că fix borna prietenilor de la Asociația Mocănița Transilvaniei a fost distrusă.

Nu așa trebuia să fie, mai ales că sâmbătă avem în plan o lansare în care să sărbătorim drumul care unește. Sper că îi vom găsi pe făptași cu ajutorul camerelor de luat vederi din jur și cu siguranță vom înlocui borna afectată.

Dar până nu învățăm să ne asumăm acest drum, Via Transilvanica, să fie al nostru, nici nu vom avea grijă de el. Dar și să ai soarta lui Sisif, e foarte neplăcut.

Sper să ne auzim cu vești mai bune. Vă aștept pe toți sâmbătă, 11 iunie, în Parcul cu Peri Seculari – Lions!”, a scris Tibi Ușeriu pe Facebook.

Asociația Mocănița Transilvaniei a reacționat și ea: ”Anul trecut ne-am asumat adopția pasajelor ce formează „Axa Breslelor” din Bistrița, cu un scop clar: pentru a le face cunoscute în rândul bistrițenilor și al turiștilor ce vizitează zona mocăniței, să le dăm viață și să le facem cât mai atrăgătoare, în parteneriat cu Primăria Bistrița. Într-o primă etapă am reușit, prin evenimentul „Povestea Vinului în Pasajele Bistriței”, când am văzut o altă față a orașului, muzica și produsul local aducând împreună oameni ce au apreciat cu adevărat efortul nostru.

Tocmai de aceea, ne-am dorit foarte mult ca pasajele să fie cuprinse în traseul Via Transilvanica, fiind o șansă unică pentru acestea de a fi străbătute de drumeți din toată lumea, având aceleași valori, cu drag pentru natură și patrimoniu. Urma să vă anunțăm în 11 iunie de faptul că pasajele de pe Axa Breslelor au fost incluse în traseul Via Transilvanica, însă iată că facem acest lucru mai repede, fiindcă la nici trei zile după ce borna a fost instalată cu mare efort de voluntarii Tășuleasa Social a fost vandalizată. La fel cum au fost distruse panourile de afișaj care arătau impecabil în timpul evenimentului de anul trecut, la fel cum au fost mâzgălăliți din nou pereții de pe pasaje și becurile sparte.

Zău, uneori ne întrebăm ce rost are să investim din energia, timpul și resursele noastre pentru astfel de cauze, când țara asta este pusă pe distrus și vandalizat, la modul generalizat. Organele abilitate au fost sesizate și cel mai probabil vor găsi făptașii, în zonă existând camere de supraveghere, însă asta înseamnă alt timp și efort din partea unor oameni să rezolve probleme rezultate din lipsa de educație și bun simț ale concitadinilor noștri. Când vedeți astfel de fapte, vă rugăm să nu stați impasibili, ci să luați atitudine!”, a menționat Asociația Mocănița Transilvaniei.

Varianta ce cuprinde orașul Bistrița din proiectul Via Transilvanica va fi inaugurată sâmbătă 11 iunie, în Parcul perilor seculari – Lions de pe Dealul Cocoș din Unirea. Evenimentul va sărbători cei 46 km noi pe tronsonul din județul Bistrița-Năsăud, care vin în completarea kilometrilor existenți pe ”drumul care unește”. Acest traseu oferă o alternativă opțională, astfel că drumeții ce parcurg Via Transilvanica din direcția Putna către Drobeta Turnu Severin vor putea alege din cele două drumuri opționale: Bistrița Bârgăului – Petriș – Jeica sau Bistrița Bârgăului – Dorolea – Bistrița – Jeica.

Această bucată de Via Transilvanica va putea servi drept traseu de repaus, incluzând și un oraș mare, Bistrița, dat fiind faptul că de la Putna până aici nu se găsește alt oraș unde drumeții să poată să își facă aprovizionări mai serioase pentru drum. În orașul Bistrița, călătorii vor avea parte de străzile cu aer medieval, vor putea vizita toate punctele de interes cultural-turistice, cunoaște istoria orașului sau degusta preparate locale.

Via Transilvanica, proiectul Asociației Tășuleasa Social, inițiat în anul 2018, urmărește marcarea și amenajarea unui traseu turistic și de pelerinaj de 1.400 km care pornește de la Putna în Bucovina, străbate Transilvania și se încheie la Drobeta Turnu Severin. Scopul proiectului este să pună în valoare bogățiile cultural-istorice și naturale ale României, cu reflectare atât în comunitățile locale cât și cu ecou internațional. Fiind un traseu public, este destinat tuturor iubitorilor de drumeție, natură și sport, care vor putea să îl străbată la pas, cu bicicleta ori călare. Via Transilvanica trece prin zece județe, zone de mare importanță culturală, istorică și naturală, fiind în același timp un adevărat catalizator pentru culturile care coexistă de secole în țara noastră.

12 comentarii

  • Asta e, suntem un popor de tarani prosti si needucati.
    Pe tot traseul Via Transilvanica indicatoarele sunt vandalizate de niste imbecili limitati mental care daca nu pot contribui cu ceva la societatea în care traiesc reusesc macar sa distruga.
    Ar trebui pedepsiti ca-n evul mediu, batuti cu varga la talpi si afumati cu ardei uite pâna se civilizeaza.

  • Via Transilvanica sau „Drumul care uneste” a devenit un vis implinit al Asociației Tăşuleasa Social – cel mai important ONG initiat si condus de Alin Uşeriu, având ca obiective voluntariatul, cultura organizațională şi respectul pentru natură. Proiectul Via Transilvanica, a fost lansat în anul 2018, Anul Centenarului Marii Uniri, având ca obiectiv fundamental marcarea și amenajarea unui traseu turistic și de pelerinaj de 1000 kilometri care pornește de la Putna, străbate Transilvania și se încheie la Drobeta-Turnu Severin. Proiectul Via Transilvanica, a fost inclus în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) la capitolul 4, ”România velo – Încurajarea transportului și turismului pe bicicletă, pedestru și alte forme nemotorizate”, fiind singurul obiectiv de investitii menționat la acest capitol. Includerea rutei Via Transilvanica printre proiectele mature inițiate de societatea civilă și de administrațiile publice locale pentru trasee pedestre, velo, nautice fără motor și ecvestre completează documentul cu care România s-a prezentat la negocierea cu Comisia Europeană. Bugetul inițial de negociere pe capitolul, 4 era de 120 de milioane de euro, din care 42 milioane ar putea reveni pentru Via Transilvanica, cu conditia ca investitia să se finalizeze până în anul 2026.
    Deși traseul Via Transilvanica străbate drumuri comunale, forestiere și chiar cărări neamenajate, la fiecare 20-25 de kilometri există o comună sau un oraș, care le posibilitatea drumeților să se aprovizioneze, să se cazeze. Astfel s-a stabilit ca drumul Via Transilvanica să treacă și prin municipiul Bistrița. Lungimea traseului care străbate municipiul este de peste 17 kilometri. De-a lungul traseului care este in curs de amenajare vor fi amplasate 19 borne din andezit. Din păcate, una dintre aceste borne a fost vandalizată de către indivizi fără prea multă ratiune.
    Se impune o precizare: orasul Bistrița nu face parte din categoria oraselor mari. Conform clasificării după numărul de locuitori există următoatele categorii de asezări urbane:
    -orașele mici , cu populatie între 10.000 si 20.000 de locuitori;
    -orașele mijlocii cu populatie între 20.001 si 150.000 de locuitori;
    -orașele mari cu peste 150.000 de locuitori.
    Prin urmare, Bistrița cu o populatie de 75.076 locuitori (recensământ, 2011) face parte din categoria oraselor mijlocii.

  • Din păcate aceste lucruri se întâmpla datorită pasivității instituțiilor statului care trebuie sa asigure ordinea și siguranța publica, dar și noua, cetățenilor care in anumite cazuri dovedim atât pasivitate, cât și agresivitate și lipsa de educatie. Zona Parcului ar trebui mult mai bine monitorizata, atât la traficul auto, cât și la acest gen de vandalism. Si după ce au fost identificați făptașii sa fie mediatizați , sa știe lumea cine sunt acești sălbatici! Educația se face și cu forța pentru asemenea specimene!

    • stati linistiti, numai acum incepe showul, odata cu venirea vacantei „adolescentilor”-pardon animalelor..

  • din pacate pe unii atata ii duce capul, nu stiu altceva decat sa distruga….acestia trebuie prinsi si pedepsiti…. taranul tot taran ramane…..

  • Lucrurile vin din istoria ultimilor 80 de ani.
    Este efectul tolerării – cu efect de încurajare – a unor astfel de gesturi.
    Astfel, dacă un huligan îți sparge geamul la casă/mașină/firmă, aruncând cu o piatră, el primește maximum o amenducă (venit la stat) urmând ca tu, păgubit, să-ți recuperezi paguba prin tribunale.
    Autoritățile raportează gravitatea infracțiunii de distrugere strict la valoarea economică a pagubei, care uneori poate să nu fie mare în sine, dar pentru păgubaș să fie deosebită ! Așa că în ultimii ani nimeni n-a fost băgat în pușcărie pentru că a distrus cu intenție ceva în valoare de sub 5.000-10.000 lei.
    Frica păzește bostănăria.

  • Daca a fost cineva de la primarie care stia ca nu este eliberata autorizatie de construire in zona istorica si a vrut sa faca un bine…politiei comunitare?

  • Sa nu mai asociem termenul de tarani cu astfel de elemente imbecile si retardate…Dar vin si ma intreb oare unde este si mai ales cu ce se ocupa acei angajati ai statului(politisti) ca niciodata nu se afla acolo unde trebuie si cand trebuie.Ori a fi politist astazi inseamna sa stai in spatele unui birou jucandu-te pe calculator,ateptand trecerea anilor pana la varsta de 45 de ani ca sa te pensionezi cu o pensie „binemeritata” pentru „jertfire” in slujba comunitatii.

  • Cu tot respectul ce îl port față de ceea ce faceți, din păcate trebuie să vă spun că în Dorolea ați amplasat borna fix în fața ușii de la Biserică. Vă întreb, oare nu putea fi pusă cu 10-20 de metri mai în sus spre colțul gardului bisericii. Sincer, parcă e căzută acolo din avion.

  • PE BUNEEE?? Inculti si badarani gasesti in orice tara(oras )mai civilizata decat Romania.Dar de PRIMARIE ti-e frica sa te iei???Stii ca numai doua camere de luat vederi de pe strazi functioneaza??? Baiatul meu a avut un mic accident de moto pe Independentei si nu au putut organele COMPETENTE sa vada pe cel care ia taiat calea,deoarece NU functioneaza camarele de luat vederi.Asa ca nu se vor prinde nici hotii,nici cei care vandalizeaza strazile.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS