Actualitate Recomandări

L-au botezat ca pe robotul din ”Războiul stelelor”. Ce ştie să facă R2LIVIU

Robotul creat de echipa Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa, ”Bolts and Gears”, are un nume inspirat din celebrul film „Războiul stelelor”. Cătălin Cornea, expertul echipei în fizică, a explicat pentru Timp Online de ce robotul se numeşte R2LIVIU.

„Eu sunt pasionat de robotică de la 7 ani. Ideea să facem un robot mi-a aparţinut mie şi lui James Petri, şi restul colegilor au avut contribuţia lor, însă amândoi avem experienţă în robotică, am făcut nişte cursuri la Cluj în anii trecuţi. Sperăm să iasă cât mai bine. Ne dorim foarte mult să câştigăm şi să mergem în State. Robotul acesta este ca un copil, l-am făcut, l-am crescut, am tot schimbat piese. Sunt multe ore de lucru, peste 120. I-am dat numele R2LIVIU inspiraţi de Războiul stelelor. Mi-a plăcut tot ce înseamnă ştiinţă, fantastic, combinaţia dintre ele şi cred că marea majoritate a lucrurilor sunt fezabile, de-asta le prefer. Nu ne e frică de alţi concurenţi pentru că suntem bine pregătiţi, însă nu ştim despre roboţii celor mai mulţi dintre ceilalţi competitori. Suntem pregătiţi. Rămâne să vedem cu cine intrăm în alianţe fiindcă concursul se desfăşoară pe perechi de echipe şi ne dorim să ne înţelegem bine cu ceilalţi şi să câştigăm”, a spus Cătălin Cornea.

James Florin Petri, şeful departamentului de asamblare, ne-a spus la rândul lui că robotul e contruit pe şasiu cu patru roţi, iar rolul lui e să îndeplinească mai multe sarcini, precum ridicarea unei mingi într-un coş, aruncarea unor particule tot în acelaşi coş, plimbarea fără a fi controlat pentru a apăsa nişte butoane, împingerea mingii, etc.

„Am folosit opt motoare. Robotul poate face toate sarcinile şi credem că va face un punctaj mare. El s-ar putea folosi în transportul pe distanţe mici, dar şi la aşezarea unor lucruri, cum ar fi cutiille, dar nu foarte grele, poate arunca mingile de tenis. Poate fi cărăuş, poate să tragă, să împingă, poate urmări o linie, îi putem face un traseu”, a spus James.

Echipa Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa pleacă în această seară la Bucureşti. Va lupta să ocupe unul din primele trei locuri în clasamentul naţional cu 800 de elevi din 33 de orașe care se vor întrece pentru două zile în cea mai amplă competiție de robotică pentru liceeni organizată în România. BRD FIRST Tech Challenge Romania powered by Vodafone care are loc între 25 și 26 martie la Sala Polivalentă din București. Echipele de liceeni înscriși în concurs au proiectat, construit și programat câte un robot care se încadrează în tema globală anuală stabilită de FIRST International.  

2 comentarii

  • Daca se reuseste un centru de excelenta -cercetare la Bistrita, ar fi ceva extraordinary…Chiar daca sunt implicati elevi si studenti de la toate unitatile de invatamant din judet.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS