Actualitate

Botiş se laudă cu legea lui Lucian Ungur

La iniţiativa omului de afaceri Lucian Adrian Ungur, deputatul PDL Ioan Nelu Botiş a promovat pe vremea când era ministru al Muncii, legea zilierilor. Acum Botiş spune că peste un milion de oameni au beneficiat de ea.

„Din primele date pe care le avem la 20 octombrie, după ce au fost depuse registrele de evidenţă de către patroni, reiese că avem peste un milion de oameni care au avut activităţi în acest domeniu sezonier. De la intrarea în vigoare a legii zilierilor, în iulie-august, până în 20 octombrie sunt aceste date. Din ce ştiu sunt peste 5000 de agenţi economici care au ridicat registre de evidenţă”, a declarat Ioan Botiş.

El a precizat că nu este vorba de personal contractual, ci de oameni care au lucrat, iar seara şi-au primit banii.

„Această situaţie relevă faptul că există resursă umană neexploatată mai ales în mediul rural. Pot fi dubluri fiindcă un zilier s-ar putea să fi lucrat o perioadă la un agent economic, iar apoi la alt agent. Ca persoane sunt înregistrate cele peste un milion. Nu ca CNP-uri, vorbim ca persoane care au prestat activităţi în zona aceasta”, a declarat el.

Botiş a spus că succesul de care s-a bucurat Legea zilierilor denotă faptul că  există potenţial pe piaţă.

„Eu cred că şi Legea uceniciei ar putea oferi un sprijin extrem de binevenit pentru tineri, pentru cei care ar dori să se pregătească într-o meserie şi să beneficieze de un sprijin din partea statului român de trei milioane pe lună în condiţiile în care acest stagiu de ucenicie durează între unul şi trei ani. Deci există această facilitate pentru cei care doresc să se pregătească într-o meserie”, a spus el.

Botiş a anunţat că, prin Comisia de muncă, se vor derula acţiuni în întreaga ţară prin care vor fi informate patronatele şi populaţia despre beneficiile pe care le aduce Legea uceniciei.

„Noi am hotărât, prin Comisia de muncă, să derulăm o acţiune în întreaga ţară prin care să informăm populaţia asupra beneficiilor pe care le-ar putea produce această lege. Este vorba de modificarea Legii 279, legea uceniciei, prin Legea 106 din 2011”, a declarat el.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS