Actualitate

Bradul alb-negru, în trend anul acesta, spune designerul Loredana Chiş

Cu toate că multă lume şi-a împodobit bradul încă de la începutul lunii decembrie, tradiţia spune că Ajunul Crăciunului e cel mai potrivit moment pentru decorarea pomului şi că moda îşi spune cuvântul şi aici. Designerul Loredana Chiş, profesor la Liceul de Arte Plastice "Corneliu Baba" Bistriţa, ne-a vorbit despre cum ar trebui să ne împodobim anul acesta pomul de Crăciun.

Împodobiţi bradul folosindpuţine culori! E sfatul designerilor pentru cei care vor să aibă un pom de Crăciun fără seamăm în lume. Dacă îl împopoţonăm cu tot soiul de ornamente, e ca şi cum ne-am lua mai multe rânduri de haine pe noi.

Designerul Loredana Chiş ne-a spus că, de sărbători, trebuie puse anumite accente în spaţiile pe care le decorăm, însă nu foarte multe. „Trebuie folosit roşul, argintiul, auriul, dar nu în cantităţi foarte mari, doar punctată o masă, o cină. În ce priveşte bradul, degeaba punem unul rar cu foarte puţine ornamente şi cu bomboanele de pe vremea comunismului, nu e specific zilelor noastre. Ar trebui ca imaginaţia să fie lăsată să intre şi în acest domeniu. Cine nu se descurcă poate apela la specialişti sau să-l ia gata făcut din florării. Acum, beteala se înlocuieşte cu un voal imprimat, cu organza, se face pe o anumită temă cromatică, maxim două-trei culori fiindcă altfel intrăm în kitsch. Se poate decora în stil rustic, în stil glamour, se poate face brad alb-negru. Eu zic că fiecare om trebuie să-şi lase liberă imaginaţia. Să nu exagerăm cu roşul, deşi e specific Crăciunului. Putem ieşi din tipare. Putem face combinaţii auriu-violet, roşu şi alb, dar poate în următorul an să schimbăm, să punem ciucuri, franjuri, flori artificiale, mari, crengi rustice, aţă împletită”, a spus ea.

Loredana Chiş a spus că e adepta brazilor artificiali fiindcă aceştia au coroanele mai bogate . „Ideea de brad trebuie folosită, nu trebuie să distrugem atât de mulţi brazi. Un brad artificial e mult mai bogat şi, dacă îl ornamentăm foarte bine arată extraordinar. Dacă avem spaţiu mare, se impune unul mare, dar într-o garsonieră nu trebuie folosit un brad mare, ci unul de cel mult un metru”, a spus ea.

În ceea ce priveşte instalaţiile de iluminat, designerul spune că le preferă pe cele într-o singură culoare: „În special, eu folosesc doar alb sau culoarea gălbuie, care e caldă, astfel putem asorta bradul în diferite nuanţe”, a spus designerul.

4 comentarii

  • acum sa ne ierte Dumnezeu daca si ptr. bradul de Craciun ne trebuie designeri………..e gata de lumea asta. auziti ca sa ne luam specialisti ptr. a impodobi bradul ….aoleoooo….!! noi vrem ca,copii nostrii sa isi aminteasca traditiile acestui neam atunci cind puneam in brad nuci poleite cu bronz, mere si ce mai gaseam prin casa si puneam vata pe post de beteala si credeti-ma ca iesea cel mai frumos brad din lume. acum sint pe trenduri sint cu specialisti. vedeti prieteni acesti oameni strica traditia,strica tara asta strica tot ce este (ce mai este)bun aici. copii nostrii ce sa mai invete ? de la cine sa invete ? cum sa invete ?? cind peste tot sint kic-uri si peste tot auzi Marry Cristhmas (ici nu stiu daca am scris bine ,dar nici nu ma doare prea tare ) fiindca nu imi este rusine si stiu inca sa va mai spun un Craciun Fericit !

  • Ai dreptate d-le raul adrian! Ceea ce pot doar adauga, este ca bradul a fost si va ramane vesnic verde si un simbol al verticalitatii ! daca tot felul de frustrati si neaveniti il vor alb-negru, violaceu, rosu, portocaliu sau cum ii va fi ,,paralizat” prin capul lor lipsit de idei dar dornic de a iesi in lume, e treaba lor. Oamenii seriosi, sanatosi si cu credinta au stiut si vor sti intodeauna cum arata si trebuie sa arate un BRAD AUTENTIC. Sarbatori fericite tuturor, alaturi de cei dragi!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS