Actualitate

Brândușele și luștele le țin deja companie ghioceilor, semn că primăvara e aici

Brândușele de primăvară și luștele sunt printre primele flori care apar la începutul primăverii, ambele fiind înrudite cu ghioceii. Deja, pot fi întâlnite în Pădurea Dorolea sau în cea din Șesul Jelnei, unde le-a găsit Albert Gavrilă.

În majoritatea regiunilor ţării, adevărata sosire a primăverii este marcată de apariţia brânduşelor, unele dintre primele flori care înfloresc primăvara devreme. După ghiocei, acestea sunt primele flori ce pot fi văzute scoţând capul din zăpadă. Brânduşele provin din regiunile mediteraneene şi din zone geografice asiatice (inclusiv China), fiind aduse în Olanda undeva la începutul secolului al XVI-lea, când s-au răspândit rapid în întreaga Europă.

Luștele au flori albe, mari, albe și plăcut mirositoare. Seamănă, și uneori sunt confundate, cu ghioceii. Floarea luștelor însă e mai mare decât a ghioceilor, iar tulpina celor dintâi poate măsura de la 15 la 25 cm.

”În căutarea vestitorilor primăverii din Pădurea Dorolea și Pădurea din Șes, jud. Bistrița-Năsăud – 18 februarie 2024. Au apărut primii ghioceii, luște și brândușe de primăvară”, a scris pe Facebook Albert Gavrilă.

4 comentarii

  • Apoi cand or fi fost la targ (in Olanduta) , taranii din Dorolea si din Jelna or fi cumparat si ei , (cu ceva maruntis) cateva flori din astea (branduse si luste) si apoi ajunsi acasa , cand nu aveau nicio heredie s-or apucat sa le implante prin poieni si prin paduri , si uite asa avem in zilele noastre ce admira.( A fost o glumita , desigur!) Apropo , (vorbind serios , acum) luste am incercat sa cultiv si eu , chiar foarte aproape de padure , dar n-au rezistat decat cativa ani. Cauza probabila: locul nu era bine ales (solul , umiditatea , temperatura nu erau prielnice)! Pe cele din locurile amintite in articol (si nu numai!) le-a „semanat” Dumnezeu , cunoscandu-le , de buna seama , nevoile. (Dar !) , fara nicio indoiala , Dumnezeu nu le-a adus din Asia ci ni le-a dat in „dar” , chiar aici pe meleagurile noastre , spre desfatarea ochilor si inimilor simtitoare de frumos. Asa simt si cred.

    17
    1
  • Mea culpa! Sotia imi spune ca totusi am mai avea doua tufe de luste , aduse din padurea de la Dorolea (nu din Olanda) , care inca rezista (fara sa fie „inscrise” in USR !). In ultima vreme , curatind pomii , am fost cu ochii cam „pe sus” , am vazut si am visat noaptea doar lastari lacomi si crengi incrucisate… Promit sa ma uit mai cu atentie.

  • O primăvară-n suflet vă doresc, TimpOnline și stimate Gabi Albert!
    Primavara să vă aducă sănătate și dorința de a umbla hai hui pe coclauri și să ne încântați cu frumuseți, că e destul de gri viața în rest!
    Așa, ne bucurați și înseninați zilele!
    Cu respect, Andreea

  • Sa vedeti voi ce are baiatu, aici la Posta Veche la doi pasi de centul orasului.
    Miile de bulbi de Ghiocei Dobrogeni cu floare mare si tija de 15-20cm, Luste, Ghiocei cu sase capuri de floare, trei culori diferite de Viorele de padure, zambile de toate culorile sase varietati dar si 12 varietati de zambile parfumate in totalitat, amarine si crini.De doua ori pe an primenesc gradina cumparand tot ce apare nou in materie de bulbi.
    Sunt foarte mandru si fericit si spun ca RAIUL este la fereastra mea .
    Nu este neaparat o lauda , este o invitatie pentru toti care au un petec de pamant sa isi faca viata mai frumoasa si sa invete sa se bucure de lucruri simple admirand o floare care se pregateste sa isi deschida frumusetea .

    12
    4
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS