Generalul de brigadă Ovidiu Uifăleanu, până acum comandantul Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, a fost numit comandant al Diviziei Multinaţionale de Sud-Est, anunță Ministerul Apărărării Naționale.
Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a participat la ceremonia de predare-primire a comenzii Diviziei 1 Infanterie ”Dacica” către Divizia Multinaţională de Sud-Est, la sediul marii unităţi din Bucureşti. În cadrul ceremoniei, a fost numit şi noul comandant al Diviziei Multinaţionale de Sud-Est, generalul de brigadă Ovidiu Uifăleanu (46 de ani), care până la această dată a îndeplinit funcţia de comandant al Brigăzii 81 Mecanizată “General Grigore Bălan”.
”Pe noul comandant îl aşteaptă o muncă complicată, grea, trebuie ca până în 2018 acest comandament să devină operaţional. Am estimat că toate lucrările care se referă la operaţionalizare vor fi în jur de 60 milioane euro, din care o parte din bani vor fi recuperaţi din fonduri comune ale NATO”, a menționat ministrul Apărării.
”Este un început bun. În acest moment structura este un comandament aliat care are în structură două unităţi de integrare a forţelor. Procesul de realizare a structurii este unul ce va fi definit de partenerii noştri din NATO”, a spus gen. Ovidiu Uifăleanu.
România s-a angajat să contribuie la consolidarea structurii de forţe a NATO prin stabilirea şi punerea la dispoziţia Alianţei a unui comandament de nivel de divizie, care va oferi opţiuni suplimentare pentru conducerea misiunilor Alianţei în zona sudică a flancului estic aliat. Calendarul de implementare a acestui proiect prevede atingerea capacităţii operaţionale iniţiale în anul 2016 şi a celei complete în anul 2018.
Săptămâna aceasta va fi numit un nou comandant al Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”.
Anul trecut, cu ocazia Zilei Naţionale a României, Ovidiu Uifăleanu a fost înaintat prin decret al preşedintelui României, Traian Băsescu, la gradul de general de brigadă – cu o stea. Ovidiu Uifăleanu a preluat comanda Brigăzii 81 Mecanzată ”General Grigore Bălan” în 4 martie 2014, de la gen. de brigadă, acum în rezervă, Dan Florin Grecu. Generalul Uifăleanu a fost între 2006 şi 2009 comandant al Batalionului 812 Infanterie “Şoimii Carpaţilor” cu care a participat la misiunea ISAF din Afganistan, în anul 2007. Ultima funcţie îndeplinită de Uifăleanu înainte de a veni la Brigada 81 a fost cea de locţiitor al comandantului Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată “Unirea Principatelor” din Focşani. În 2003 a participat la misiunea NATO din Bosnia-Herţegovina.
Bravooo!!! Alt pulica de general care suge sângele (baanii) tarii!!!
Bravooo bă p….ă, ai găsit tu cine suge baanii țării… nu ți-e rusine bă să vorbești așa de soldații români !?!… câtă nemsițire poate să zacă în tine?!?…
Ma valica… ăștia au cele mai mai venituri din tara, în creștere, ies în pensie la 43 de ani, și nu faac nimic!
Cum au ajuns ăștia generali? S-au luptat cu buteliile de vin la popotaa??? Ce merite au???
Prin venituri probabil vrei să spui salarii. Iar salariile cele mai mare din țară nu le au generalii, există salarii de mii de euro plătite de la bugetul de stat. Mai mult decât atât, presupunând prin absurd, că generalii ar avea cele mai mari salarii, atâta timp cât decizia aceasta nu le aparține nu văd nici un motiv pentru care să îi tragi la răspundere. E absurd să-i spui cuiva care nu are nici o putere de decizie că ar fi vinovat că nu ia măsuri. Defapt tu ești mai vinovat decât toți generalii dacă consideri că au salarii mari pentru că nu ai fost în stare să pui presiune pe factorul decident, adică pe factorul politic, ca să se îndrepte situația, dacă o consideri atât de serioasă… Deci politicienii nu generalii stabilesc, în ţara asta, cuantumul salariilor plătite de la bugetul de stat, poate vine ca un șoc dar așa e… În ceea ce privește faptul că ies la pensie la 43 de ani, poate ți se pare devreme dar nu e deloc așa pentru că un soldat profesionist, în primul rând, are un program pe care nu știu câți dintre noi l-am putea respecta și măcar ca orar ce să mai vorbim de pregătire fizică strictă, ordine și disciplină. Pe lângă asta, există o foarte mare responsabilitate în ceea ce privește viața oamenilor și bunurile materiale, aflate în subordine, în cazul ofițerilor și mergând în sus pe cale ierarhică o responsabilitate din ce în în ce mai mare. Nu mai vorbesc de misiunile în care nu putem noi nici măcar să ne imaginăm prin ce trec acei oameni în fiecare zi timp de 6 luni cât durează o misiune. Pentru mine e o minune că se mai întorc oameni normali. Deci una peste alta pentru un soldat profesionist „uzura” este mult mult mai mare decât în cazul muncii unui civil şi de aceea este îndreptăţit să iasă la pensie mai devreme…
Bravo! Ai perfecta dreptate! Dar hai sa-ti spun un mic secret! Politicienii nu pot fi controlați – asta e o iluzie – și lor le convine sa aibă o masa electorala organizata „apolitica” cuminte și docila! Referitor la profesionisti… asa se numesc cei care sunt angajați pe baza de contract, ăștia cu școala făcută sunt APV -isti, nu profesioniști! Singurul lucru unde-ti dau dreptate e la orar și tinuta… atat… dar și în civilie, nu știu ce angajat își permite saa nu respecte programul, unii lucrează chiar în schimburi, și au responsabilități muuuult mai mari decât militarii! Militarii păzesc o tehnica de lupta învechită, apropo – ști care-i avantajul nostru intr-un tazboi? – terenul! Da, terenul accidentat – ne permite sa sapam tranșee și sa ne ascundem și îngreunează înaintarea pedestra și motorizata a altor armate! Poate de asta nici nu sde dorește sa avem autostrăzi și drumuri multe de acces!!! DA, sunt și cei care merg în misiuni si-si risca viata, dar aia merg pentru bani nu pentru profesionalism! Aaaa stai…fără armata nu ar mai avea cine sa deszapezeasca drumurile imputitilor de moldoveni! :)))
Deci pentru că politicienii nu pot fi controlaţi atunci hai să lovim în generali, groyavă logică. Cu toţii au contract şi toţi sunt profesionişti în sensul că nu sunt militari în termen dar hai să nu ne poticnim în temeni secundari discuţiei. Programul la care făceam eu referire nu e de 8 ora ca în cazul unui civil fără să desconsider activitatea oricăruia de la medic sau învăţător până la cel care mătură pe stradă. Spre deosebire de oricare activitate civilă un militar este militar 24 de ore din 24 si 7 zile din 7. Plus că nu beneficiaza de vacanta cand doreste ci cand si cum se poate, este mult mai îngrădit din acest punct de vedere. Dă-mi un exemplu de civil care are o responsabilitate mai mare, în afară de medicul care are pe masa de operație un alt om sau pilotul care are zeci de pasageri la o cursă cazuri speciale și care intră cumva în aceeași categorie ssau ar trebui să intre în aceeași categorie de salarizare și de beneficii ulterioare. Iar chestia cu terenul accidentat, tranșeele și tehnica învechită de luptă arată că habar n-ai ce vorbești. În opinia ta, mai deduc, că profesionalismul și remunarația bănească se exclud din moment ce spui că: „…aia merg pentru bani nu pentru profesionalism!” Iar la afirmaţia rasistă şi plină de ură proletară referitoare la moldoveni nu răspund, îţi spun doar atât că sper să trăieşti cât mai mult timp dar nu oricum ci să locuieşti în cea mai îndepărtată zonă de noi din Basarabia, în Transnistria dacă se poate…
Cu multa stima domnule ,, general,,!!!
niste KAMIKAZE
adica niste parveniti cu grad!
Excepțională remarca!!!
de ce nu vă înrolaţi în ISIS, bă deştepţilor?!? oricum vorbiți ca niște talibani spălați pe creier…
Macar astia au trecut probele psihice. Nu e cazul unor comentatori de aici.
Chiar le-au trecut pe bune? Sau cu sticlutza???