”Cred că trebuie să ieşim din birouri şi să vedem realităţile aşa cum sunt ele. La faţa locului, la firul ierbii cum se spune, în teren, pentru că actul de guvernare presupune pe lângă funcţionarea instituţiilor şi găsirea de soluţii concrete. Trebuie să vedem care sunt nevoile reale ale judeţului. Eu venind după mulţi ani în domeniul privat, ştiu cât de important este să ai rezultate concrete. Am ales să mergem în comuna Budeşti, situată în cea mai săracă zonă a judeţului, unde avem exemplu de bună practică, privind împădurirea unei zone degradate. Vreau ca acest exemplu să fie promovat şi la nivelul altor comune, mai ales că se poate face prin fonduri guvernamentale, deci nu necesită un efort din partea comunităţii. De asemenea, putem prelua de la primari, de la cetăţeni, problemele concrete. Distanţa este destul de mare şi ei ajung mai greu până la Prefectură sau până la instituţiile deconcentrate. Această ieşire este o premieră, dacă ea va fi considerată una de succes aşa cum sper, pe viitor vom alege şi alte localităţi, pentru a cunoaşte realităţile din toate zonele judeţului. Ne interesează foarte mult zona rurală, pentru că aici văd un potenţial foarte mare de dezvoltare în următorii ani”, a declarat subprefectul Ovidiu Frenţ, coordonatorul acţiunii.
El a precizat că deplasarea şefilor la Budeşti nu a afectat funcţionarea instituţiilor.
La Căminul Cultural din Budeşti, inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Cluj, Istrate Şteţco, a prezentat câteva teme privind activitatea silvică şi de vânătoare din judeţ, împădurirea unor terenuri degradate în Budeşti, modificările prevăzute în proiectul noului Cod Silvic, precum şi rezultatele controalelor efectuate de ISV în primul trimestru al anului.
”Comuna Budeşti este una dintre cele mai deficitare din judeţ din punctul de vedere al gradului de acoperire cu pădure, având doar 225 de hectare de teren forestier, suprafaţa totală a comunei fiind de 5.315 hectare. La Budeşti au fost împădurite aproape 70 de hectare de teren, din fonduri guvernamentale, circa 1,3 milioane lei. Pentru încă 41 de hectare au fost făcute studii de fezabilitate, dar a fost respinsă finanţarea. Sper să finanţăm prin ITRSV anul acesta, plus 10 hectare la Sânmihaiu de Câmpie. Este o situaţie fericită, Budeşti este a doua comună din judeţ în această situaţie, după Sânmihaiu de Câmpie, unde au fost împădurite începând din 2006 19 hectare de teren. În comuna Budeşti au fost stabilite patru perimetre de ameliorare a terenurilor degradate, la Budeşti, Budeşti Fânaţe, Țagu şi Țăgşor. Au fost plantate diferite specii de arbori şi arbuşti: gorun, pin, frasin, paltin, cireş, păducel, cătină, etc., peste 470.000 de puieţi. Se urmăreşte reducerea intensităţii fenomenelor de degradare prin stabilizarea solului de către plantele forestiere”, a spus Şteţco.
Apoi, şefii de instituţii, însoţiţi de primarii comunelor Budeşti (Vasile Codrea), Lechinţa (Romeo Florian), Silivaşu de Câmpie (Ioan Cămărăşan) şi Ioan Mate (Sânmihaiu de Câmpie), au mers într-o zonă împădurită recent, pe raza localităţii Țăgşor, pentru a vedea la faţa locului cum se dezvoltă puieţii plantaţi pe un deal unde sunt frecvente alunecări de teren.
Mai multe fotografii – pe pagina noastră de Facebook!
Ce vesel ii Muresan- APM, bine ca nu mai ii beteag, saracul. Au stiut in colaborare cu doctorii care ii leacul bolii- functia. No ce sa faci, bine ca o gasit leacul
ce sa intelegem,ca toata „spuma”o facut excursie in zona de campie a judetului,ca s-au tras in poze”la firul ierbii’?N-am vazut nimic in legatura cu dezbaterile cu comunitatea locala,oamenii satului,problemele care le-au ridicat???