Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, Federaţia Ecvestră Română şi Caii Lupilor, în colaborare cu Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud şi Herghelia Beclean, au organizat sâmbătă etapa zonală de anduranţă, disciplină care a presupus finalizarea unui parcurs prestabilit, în cel mai bun timp, într-o singură zi, cu îndeplinirea criteriilor stricte sanitar-veterinare. Probele de 30 km, 40 km şi 60 km şi 80 km au început sâmbătă la ora 9.00. Toate au presupus parcurgerea unor distanţe pe drum de pământ, drum pietruit, relief variabil (plat, deluros, pădure) cu limitare de viteză la 16 km/h. Veterinarii au măsurat, la anumite intervale, frecvenţa cardiacă a cailor pulsul maxim adminis fiind la Vet Gate de 60bpm în max. 20 min, iar la inspecţia finală: 60 bpm în max 30 min.
Directorul Hergheliei Beclean, Traian Lăpuşte, a explicat pentru Timp Online că la concursul de anduranţă găzduit, sâmbătă, în premieră, de Herghelia Beclean, s-au înscris 19 concurenţi din toată ţara.
„Au venit concurenţi de la Herghelia Mangalia, de la Rădăuţi, Bacău, dar şi trei concurenţi din judeţul nostru, doi de la Caii Lupilor şi Aniko Orban de la Herghelia Beclean. Printre competitori este şi o concurentă din Statele Unite ale Americii care e studentă la Cluj. Ea a câştigat una dintre probe data trecută când a fost o etapă la Şieu Sfântu. Nu avem concurent pentru traseul de 80 de kilometri, doar pentru cele de 30, 40 şi 60 de kilometri. Am marcat traseul prin jurul Hergheliei Beclean se ajunge până la Figa, spre Agriş, pe drum de ţară, drum pietruit, prin pădure. Am amenajat nişte puncte de control, iar în două locuri am făcut puncte la două adăpători pentru ca atunci când ajung caii să aibă apă. De asemenea, ducem şi la sportivi apă minerală pentru că e epuizant un astfel de concurs. Vă daţi seama ce înseamnă să mergi 40 de km călare? Au voie să descalece când se face adăparea. Nu au interes să coboare pentru că e foarte important pentru cai. Li se ia pulsul la un moment dat, medicii veterinari scriu pe fişe”,a spus Traian Lăpuşte.
Potrivit sursei citate, concursul e prevăzut şi cu premii simbolice, cupe medalii şi diplome.
Rasa cailor Pursânge Arab îşi are originile în Orientul Mijlociu şi este printre cele mai vechi rase de cai domesticite. De-a lungul secolelor, caii arabi s-au răspândit în restul lumii prin războaie şi comerţ. Astăzi, aproape orice rasa modernă de cai are în trecutul ei un strămoş „Arab”. Caii din aceasta rasă s-au dezvoltat în deşert şi au fost foarte pretuiţi de populaţia nomadă a beduinilor, care deseori adăposteau animalul în corturile lor. Această relaţie apropriată a creat o rasă de cai inteligenţi şi ascultători. Caii Pursânge Arab sunt foarte buni în competiţiile de anduranţă şi sunt printre cele mai populare cabaline din lume. Un mit din lumea arabă susţine că Mohamed şi-a ales caii în funcţie de curaj şi loialitate. Astfel, aflându-se în deşert alaturi de caii săi, profetul a zărit o oază şi a dat drumul cailor să se adape. Înainte să ajungă la apă, Mohamed a chemat caii la el şi doar cinci dintre aceştia au renunţat la răcorire pentru a se întoarce la stăpân. Aceştia au fost numiţi Al Khasma sau „Cei cinci” şi sunt consideraţi primii cai Pursânge Arab.
CLICK PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII
Romania -TEZAURUL GENETIC CAI DE RASA
pur sangele arab –mangalia cu toate liniile sale
cislau – pur sange englez
rasa shagya arab – radauti cu toate liniile sale
lipitan-sambata de jos
jegalia-cal de sport romanesc REZULTAT PUR ROMANESC DINTRE O IAPA SPORT SI UN ARMASAR SHAGYA ARAB
hutul-lucina, plus toate hergheliile si depozitele de armasari
In tara noastra sunt aprox 1.500 cai de rasa cu dangale-pedigree la stat in herghelii si depozite si aprox 2.220 la proprietari particulari la o populatie cabalina de 650.000-700.000 de capete ceea ce este f.putin,adica 2% procente.
Este bine ca se incearca ameliorarea rasei cal de sport romanesc cu rasa selle franceza -Quool du Bois Margot si CICAVE DU TALUS la jegalia………
Romania -TEZAURUL GENETIC CAI DE RASA
pur sangele arab –mangalia cu toate liniile sale
cislau – pur sange englez
rasa shagya arab – radauti cu toate liniile sale
lipitan-sambata de jos cu cele 7 linii din 8 existente
jegalia-cal de sport romanesc REZULTAT PUR ROMANESC DINTRE O IAPA SPORT SI UN ARMASAR SHAGYA ARAB-o sub ramura a rasei arab pur sange
hutul-lucina, plus toate hergheliile si depozitele de armasari
In tara noastra sunt aprox 1.500 cai de rasa cu dangale-pedigree la stat in herghelii si depozite si aprox 2.220 la proprietari particulari la o populatie cabalina de 650.000-700.000 de capete ceea ce este f.putin,adica 2% procente.
Este bine ca se incearca ameliorarea rasei cal de sport romanesc cu rasa selle franceza -Quool du Bois Margot si CICAVE DU TALUS la jegalia………
adaugire si comletare la ce e descris in comentariul anterior
La herghelia izvin nucleul rasei Nonius tot de provenienta franceza are puritatea rasei intre 80-83% ,in schimb la maghiari puritate rasei este intre 37-40% cel mult.