Câini din rasele Husky Siberian, Malamut de Alaska, Somoyed şi de Groenlanda s-au aliniat nerăbdători la start să parcurgă într-un timp cât mai scurt Drumul Romanilor din Munţii Bârgăului şi să câştige primul concurs internaţional de atelaje găzduit de judeţul nostru, bine reprezentat în competiţie de vicecampionul mondial Kiss Atilla, preot romano-catolic în Rodna, şi de fostul subprefect Damaschin Berende, proaspăt intrat în breasla competitorilor.
Găzduit de Asociaţia Tăşuleasa Social care s-a ocupat ca toate să fie ca la carte, concursul la care au participat 24 de atelaje a fost susţinut şi de Asociaţia Chinologică Bistriţa-Năsăud, condusă de Matilda Gubesh, de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi de alte instituţii.
„E un concurs pe care ni-l doream de mult fiindcă în avem la Rodna pe părintele Kiss Atilla care este dublu campion european şi vicecampion mondial. Îl mai avem şi pe domnul Damaschin Berende, mare pasionat de câini, care de doi-trei ani şi-a cumpărat câini, se antrenează şi a intră în concurs pentru prima oară. Dacă merg bine treburile, poate în doi-trei ani, reuşim să facem şi camipionate europe aici la Bistriţa, mai precis în Pasul Tihuţa. Avem echipaje din România, dar şi din Republica Moldova, Ungaria şi Bulgaria. Pentru noi e chiar o surpriză fiind primul concurs de acest gen. Atelajele sunt trase de câini din rasele Husky Siberian, Malamut de Alaska, Somoyed şi câini de Groenlanda. Echipajele de patru până la opt câini merg pe un traseu de 11 km, iar cel de doi câini pe patru kilometri”, a spus pentru Timp Online Matilda Gubesch, preşedintele Asociaţiei Chinologice Bistriţa-Năsăud.
De altfel, chiar anul trecut, organizaţia condusă de Matilda Gubesch a cumpărat cu peste 1600 de euro o sanie cu care a concurat, sâmbătă, părintele Kiss. „Câinii de atelaje pot costa 1.500 de euro – 2.000 de euro. Atelajul a fost 1675 de euro, dar mai e nevoie şi de ancore, şi hamuri, şi alte lucruri. Cu cât atelajul e pentru mai mulţi câini, cu atât costurile sunt mai mari”, a spus Matilda Gubesch.
Pr. Kiss Atilla, vicecampion mondial, organizator şi concurent (de altfel, el a fost câștigătorul primei manșe): „Am reuşit să organizăm acest concurs fiindcă am găsit parteneri extraordinari. Avem şi o pârtie foarte bună, ce nu a fost până acum în România, bătătorită cu ratrakul şi este de nivel european. De aceea, am crezut că bine ca şi în Bistriţa-Năsăud să avem un astfel de concurs. Astăzi alerg cu 6 câini pe 11 kilometri”.
Damaschin Berende, organizator şi concurent: „Totdeauna am fost un iubitor de natură, mi-au plăcut întotdeauna căţeii şi să mă mişc în aer liber. Atunci când le pui pe toate la un loc iese un lucru frumos care se numeşte atelaje canine. Eu cresc Husky Siberian. Rasele nordice se pretează la tipul acesta de sport. E primul concurs la care eu particip. Am mai multă încredere în câini, chiar mai multă decât în oameni. Am doi căţei care vor alerga azi şi care nu au decât un an şi două luni, sunt foarte tineri. Ne-am antrenat în special în zona Bistriţa-Livezile. În ce priveşte competiţia, noi sperăm că vom dezvolta acest concurs pe Drumul Romanilor şi va ajunge la ediţii multiple. Eu cred că ne vor invidia organizatorii campionatelor europene şi mondiale pentru acest traseu. În primul rând, am ales o zonă în care probabilitatea să avem zăpadă în această perioadă e cât mai mare, iar în al doilea rând, dacă ne uităm la păşune, vedem cam jumătate din traseu, iar orice spectator poate să observe cursa, un spectacol absolut fabulos. Apoi, Drumul Romanilor e un sit arheologic despre care puţină lume ştie şi o oportunitate de a promova acest brand pentru judeţul Bistriţa-Năsăud”.
Radu Nagy din oraşul Bălan, participant încă din 2003 la competiţii de profil, a concurat cu patru câini din rasa Malamut de Alaska: „Îmi plac câinii nordici şi, dacă tot îi am, particip la concursuri. Organizarea de aici e foarte frumoasă. Traseul e unul dificil. Premiile sunt modice la concursurile acestea, aşa că noi venim doar de plăcere. Ne adunăm mulţi crescători şi facem schimb de impresii. Viteza cu care pleacă un atelaj la start este de 30 de km/h, iar pe traseu ajunge la o viteză de croazieră este de 15-20km/h, cel puţin la Malamut, Husky merg ceva mai repede”.
Sâmbătă, zeci de spectatori au venit să vadă câinii şi atelajele şi au avut parte de un spectacol de zile mari. Din nefericire, a fost și o victimă: un câine a murit într-un accident pe traseu.
Musheri sunt, pe categorii, Alex Covali, Baroti Botond, Ferencz Lehel, Mircea Tăuțan, Kiss Attila, Kosa Erno, Baroti Nandor, Ivelin Todorov, Molnar Sandor, Erdely Sandor, Baroti Rebeka, Barta Robert, Gicu Basarab, Nagy Radu, Alexandr Bannicov, Damaschin Berende, Molnar Bernadett, Both Sebestyen, Dan Moca, Slavik Bostovoi, Răzvan Bârsan, Claudiu Chetreanu, Arthur Florian.
Drumul Romanilor din Pasul Tihuţa este cunoscut din secolul al XVIII-lea. Se întinde pe mai bine de 12 km, este lat de 12 metri şi se află la 850-1.150 de metri altitudine în zona Poieni/Belvedere. Traseul drumului este următorul: Defileul Bârgăului – DN 17 – Faţa Prislopului – Dosul Zâmbroaiei – Culmea Tăşuleasa – Culmea Opcioara – Iliuţa Corchii – Iliuţa Calului – Măgura Calului – DN 17 – Pasul Tihuţa.
Și aici puteți vedea o galerie foto.
Multe felicitari organizatorilor! Astea sunt evenimentele de care judetul are nevoie.
– Felicitari celui care s-a gandit la zona respectiva ptr. organizarea concursului
– Felicitari organizatorilor si in mod special tasuleasa social, lantului de magazine punct, domnilor Tibi, si Damaschin
Chiar a fost o zi superba ”ca soarele sfant de pe cer” si ma bucur ca am luat parte la acest eveniment in calitate de simplu spectator. Multumesc organizatorilor!
Felicitari, si la cat mai multe editii!!
Felicitari participantilor! Multumiri tuturor celor care s-au ocupat de buna organizare a acestei manifestari care poate deveni un eveniment de marca pentru judetul nostru.
Felicitari Tasuleasa Social, felicitari Asociatia Chinologica Bistrita-Nasaud!
Felicitari tuturor celor care au participat la acest eveniment memorabil: organizatorilor, concurentilor, spectatorilor sustinatorilor si, mai ales cateilor care au fost extraordinari.
Asteptam sa repetam aceasta experienta minunata la anul si la multi ani!