Actualitate

Căldură în exces în sălile de sport ale CN „Liviu Rebreanu”. Suzana Gălăţan: Sunt sincope la centrale

Elevii care fac sport în cele două săli campusul Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa, date în folosinţă anul trecut, se plâng că în incinta lor e prea cald. Directorul interimar al şcolii, prof. Suzana Gălăţan, a recunoscut că există o problemă cu centralele termice care nu sunt bine reglate.

„Avem un campus foarte frumos, bine dotat. Avem două săli de sport foarte frumoase şi funcţionale. Au spaţiu generos, sunt foarte bine dotate, bine încălzite, nu putem să ne plângem că nu ne putem desfăşura activitatea de educaţie fizică şi sport. Sunt câteva sincope cu centralele termice care sunt moderne şi probabil că vom reuşi să reglăm acele centrale să dea temperatura optimă”, a spus Suzana Gălăţan într-o emisiune la AS TV în care i s-a adus la cunoştinţă această nemulţumire a elevilor.

Potrivit celor afirmate la inaugurare de fostul director Constantin Rus, „fosta sală de sport a fost renovată de sus până jos, este echipată cu tot ce trebuie, iluminarea este una impecabilă. Suprafața de einterior este un tartan special de sală, iar a doua sală de sport este una cu lungimea de 54 metri și lățimea de 7 metri, pentru atletism. O să o utilizăm ca sală de educație fizică și sport, în sfârșit vor putea lucra toate clasele iarna sau pe vreme urâtă. Aceste două săli comunică între ele mai cu seamă prin vestiare, echipate cu dulapuri speciale pentru pantofi și haine, cu baie, cu dușuri. Există multe facilități, un teren mare de baschet și două laterale pentru încălzire, teren de volei, de tenis de câmp, de handbal. Sala nouă, construită pe fosta groapă de zgură, este una polivalentă, care are 48 de metri lungime și 27 lățime. Este o sală mare, pentru jocuri, are tribune portabile, panouri de baschet mobile, teren de volei, handbal, baschet, la dimensiuni oficiale, vestiare cu toate facilitățile, iar în exterior sunt două terenuri de baschet cu suprafață din beton, realizate prin elicopterizare, și un teren de tenis”.

Campusul de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa a fost amenajat cu 7,4 milioane euro, din care 17,9 milioane de la bugetul local.  Constructor a fost SC MIS Grup SRL Anieș.

2 comentarii

  • Trebuie spus clar ca in 11 septembrie , 2014, a fost semnat, contractul de finanţare prin POR 2007-2013 pentru realizarea Campusului Şcolar al Colegiului Naţional ”Liviu Rebreanu” de catre Liviu Dragnea la vremea aceea Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi primarul Ovidiu Creţu. Dupa semnarea contractului, Liviu Dragnea a atras atenția asupra termenului-limită, care trebuie respectat în acest caz: ”Am semnat un contract de finanţare, o parte dintr-un program ambiţios al Guvernului de investiţii masive în educaţie. Vreau să vă atenţionez, domnule primar şi domnule director, că acest contract are termen de finalizare 15 luni, vă atenţionez că după decembrie 2015 nicio factură nu mai poate fi trimisă la Bruxelles şi vreau să fiţi atenţi, dar şi constructorul, ca termenul să fie respectat şi calitatea lucrărilor să fie ireproşabilă. Vom monitoriza calitatea lucrărilor”. Desi la data semnarii contractului, Cretu nu a invocat nici un fel de problema, la termenul scadent s-au constatat întârzieri în execuţia lucrărilor in valoare de 17,9 milioane de lei care au trebuit suportate din bugetul local pe anul 2016. Cretu a spus ca in timpul implementării proiectului s-au constatat necorelări între cererea de finanţare, partea desenată şi devizele de lucrări, fiind necesara modificarea unor soluţii tehnice prevăzute în proiectul tehnic. Prin urmare, Cretu a semnat contractul de finanţare „ca primarul”, fara sa stie ce semneaza ceea ce s-a soldat cu o paguba la bugetul local de 17,9 milioane de lei, prin pierderea fondurilor europene.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS