Actualitate

Călin Stan: Vor dispărea pensiile speciale de 60 – 70.000 de lei pe lună!

”Astăzi, eforturile USR de trei ani de zile au dus la un prim rezultat pozitiv: pensiile speciale care depășesc 2.000 de lei vor fi impozitate cu 10%, iar cele care depășesc 7.000 de lei, cu 85%! Este mai puțin decât 90% peste pragul de 3.500 de lei, cum am propus noi, în propriul proiect, dar este ceva.

Printre primele subiecte puse pe agenda publică de USR după intrarea în Parlament s-a aflat cel al pensiilor speciale.

De trei ani și jumătate insistăm, depunem proiect după proiect, susținem amendamente și prezentăm argumente pentru ca subiectul pensiilor speciale – pe care statul cheltuie anual miliarde bune de lei, cu sfidarea celor care primesc doar 700 de lei după zeci de ani de muncă – să nu mai poată fi ignorat de partidele reprezentând vechea clasă politică.

Astăzi, am avut un prim rezultat, dar nu ne oprim aici. Mâine, în ședința plenului reunit, așteptăm ca partidele parlamentare să voteze și pentru desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Pentru că, da, unele categorii de pensii speciale pot fi și trebuie desființate pentru viitor, urmând ca impozitarea să se aplice pensiilor speciale în plată și pensiilor speciale a căror desființare nu este posibilă prin prisma deciziilor Curții Constituționale.

Și, nu ne oprim nici cu celelalte proiecte USR care forțează vechea clasă politică să se reformeze sau să dispară, începând cu „Fără penali în funcții publice”, inițiativă pentru care avem sprijinul a peste 1 milion de români!”, spune președintele USR Bistrița, Călin Stan.

https://www.facebook.com/CalinStanUSR/posts/675631502992788

Camera Deputaţilor a votat, miercuri, în calitate de for decizional, impozitarea pensiilor speciale cu până la 85%. Astfel, se va aplica o cotă de impozitare de 10% pensiilor cuprinse între 2.000 şi 7.000 de lei şi 85% celor care depăşesc această valoare. 

3 comentarii

  • Fiti cuminti si reveniti-va dragii mei ! CECEREUL comunist o sa va joace pe degete pe toti ! Credeti ca avantajele pe care le asteapta acesti dumnezei pamanteni vor trece cu una cu doua ? NIET va fi raspunsul cececereului rosu .Adica curat neconstitutional coane Fanica !

    • Nu înțeleg ce merit a avut Usr în acest demers, în afară de faptul că e partid parlamentar și au fost prezenți și ei acolo

  • Căline, nu lăsați garda, luptați pentru eliminarea acestor sinecuri date de niște politicieni corupți pentru a-și cumpăra bunăvoința de la autoritățile ce le-ar fi putut încurca ploile. Totodată, pensiile speciale destinate aleșilor trebuie să zboare, trebuie desfințate, ce au făcut acești inși pentru a le merita? După ce că țara arată cum arată, fiind administrată de ei, este chiar culmea să-i mai și premiem. Să nu uitați de pensiile speciale pentru aleșii locali, care urmează să fie plătite începând cu 2021, nou privilegiu adoptat de PSD, dar amânat de PNL spre a intra în vigoare până în 2021, după alegeri, pentru a-i mai trage în piept odată pe români. Eliminați privilegiile votate pentru sine și apropiații lor de clasa politică a ultimilor 30 de ani, profund coruptă, impostoare și șarlatană.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Balan Marius -Horea- VERZII de Bistrita-Nasaud Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS