Actualitate Recomandări

Calul slab și bolnav, biciuit pe o stradă din Bistrița, a fost eutanasiat. Mesajul salvatorilor

Iapa slabă, fotografiată în timp ce era biciuită de un minor pe o stradă din Bistrița fiindcă nu mai putea trage căruța, și salvată ulterior de organizația ”Save the Horses România” a fost eutanasiată.

Suferințele bietului animal, botezat ”Xena” pentru că a rezistat ca o prințesă războinică în tot acest timp, au fost curmate de medicii veterinari.


”Din păcate, cu tot efortul medicilor și al voluntarilor, Xena nu a putut fi salvată și a pierdut lupta pentru viață. Poate pentru ea e mai bine așa, că nu mai suferă. A fost un caz foarte grav și cu sanse mici de la bun început, dar am spus hai să încercăm, poate, totuși, are șansa ei. Însă nu a fost să fie. Iar concluzia medicilor (inclusiv luând în calcul cazuri din afară și alte încercări care s-au făcut în cazuri similare) este că eutanasia era singura soluție umană într-o asemenea situație. Medicii din afară consideră că tratamentul se poate institui cât timp tumorile sunt încă separate și nu au făcut metastaze. La Xena, din păcate, nu se mai înțelegea care e vulva și care e anusul, se bălega printr-o fistulă anală, care putea să se închidă în urma inflamației pe care un posibil tratament antitumoral ar fi generat-o și atunci interveneau alte probleme, metastazele au generat un suflu cardiac extrem de epuizant pentru organism, avea și edem pulmonar, mici noduli pe sub piele pe zone destul de mari și inclusiv în gură. Pe scurt, mult prea multe de dus chiar și pentru un organism zdravăn, d-apoi pentru trupul ei firav și atat de muncit și chinuit de bestiile care au folosit-o la muncă până la epuizare. Nu regretăm decât că nu am optat pentru eutanasie încă din prima zi, dar totuși, astfel a cunoscut și ea câteva zile de liniște, cu hrană suficientă, cu grijă și fără bătai și chin”, a transmis organizația pe Facebook.

Tot aici, voluntarii atrag atenția că acest animal ar fi avut o șansă la viață dacă ar fi fost tratat la timp.

”Dar nu a avut cine să o vadă, un biet cal amărât, într-o lume atât de mare, ocupată cu propriile probleme, o lume rece și în general indiferentă la suferința animalelor. Mă întreb oare de câte ori a trecut căruța la care trăgea biata iapa pe sub nasul polițiștilor, prin oraș, unde e interzis și nu li s-a cerut socoteală nici ce caută pe acolo și nici de ce e calul într-un asemenea hal. Oare de câte ori? Oare nu e normal că atunci când vezi un asemenea caz să se intervină de urgență, animalul să fie confiscat iar stăpânii să răspundă pe măsura chinului la care au supus bietul suflet? Credem că așa ar fi fost normal. Iar nu ca o fată cu suflet mare, impresionată de chinul iepei, să fie nevoită să o cumpere, da, să o cumpere, că să o ia din ghearele abuzatorilor. Nu e normal și sperăm că legea se va schimba odată și că lucrurile vor intra în normal și pentru bietele animale, că asta nu e viață nici pentru ele, și nici pentru oamenii care se termină psihic și financiar și își dau totul peste cap că să ajute cât pot, însă e totul o picătură într-un ocean”, a mai scris organizația.

”Save the Horses România” a transmis mulțumiri celor care au căutat soluții și s-au mobilizat pentru a o ajută pe Xena: ”Mulțumim celor doi voluntari care au ajuns efectiv la Clinică și au încercat imposibilul. Mulțumim Dr. Vet Dan Ignătescu pentru toată munca”.

https://www.facebook.com/SavetheHorsesRomania/posts/2649911805276041

Să mai spunem că Ministerul Afacerilor Interne vrea să înființeze Poliția Animalelor. Poliţiştii vor putea să emită ordin de plasare a animalului agresat, rănit sau maltratat într-un adăpost, potrivit proiectului de ordonanță de urgență pentru întărirea măsurilor de protecţie a animalelor, pus în dezbatere publică.

Potrivit proiectului, animalele vor putea fi date în custodie temporară unor organizaţii neguvernamentale care fac dovada îndeplinirii condiţiilor de adăpostire şi îngrijire a acestora pentru a putea fi oferite spre adopţie, iar ordinul de plasare la adăpost a animalului poate fi contestat de către deţinător în condiţiile legii contenciosului administrativ. Despre ce-și presupune să realizeze cu proiectul său, a vorbit mai pe larg chiar ministrul Marcel Vela într-o postare făcută ulterior pe pagina sa de Facebook.

  • Noul proiect are ca scop stabilirea unui mecanism potrivit căruia polițiștii pot constata că un animal se află într-o situație de pericol și emit un ordin de plasare a animalului în adăpost. E vorba de situații precum: rănirea sau schingiuirea animalelor, organizarea de lupte cu animale, practicarea tirului pe animale, sau folosirea de animale pentru dresajul altor animalelor agresive sau alte rele tratamente asupra animalelor.
  • Sunt stabilite elementele pe care le conține ordinul de plasare a animalelor în adăpost.
  • Se instituie în sarcina consiliilor județene și a Consiliului General al Municipiului Bucureşti obligaţia de a asigura cu caracter continuu și permanent servicii publice de adăpostire a animalelor ce fac obiect al ordinului de plasare în adăpost.
  • Se instituie dreptul polițiștilor de a pătrunde în domiciliul sau reședința oricărei persoane fizice, fără acordul acesteia, precum și în sediul oricărei persoane juridice, fără acordul reprezentantului legal al acesteia, dacă informațiile aflate la dispoziția polițiștilor indică faptul că în acele spații se află un animal într-o situație de pericol.
  • Acțiunile polițiștilor pot fi fotografiate sau înregistrate, fără consimțământul persoanelor care dețin animalul.
  • Este completată Legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române din perspectiva desfășurării activităţilor specifice pentru protecția animalelor.
  • Serviciile publice de adăpostire a animalelor vor fi operaționalizate în termen de 60 de zile de la data publicării actului normativ în Monitorul Oficial, iar pentru o perioadă de 180 de zile, MAI, Poliția Română și ANSVSA vor desfășura activități de informare a populației.

„În următoarea perioadă de transparență decizională așteptăm de la toți iubitorii de animale propuneri sau observații pentru a completa acest proiect”, a scris Marcel Vela pe pagina sa de Facebook.

3 comentarii

  • De vina este statul roman ca permite prostilor sa-si bata joc de cai si de animale. Circula carutele pe drumurile europene ca-n evul mediu si se mira strainii ca la noi este ca acum 100 de ani.

  • In concluzie acea rasa din caruta este o subspecie a omului.
    Calul a muncit zi de zi pana la epuizare, respectiv pana la moarte.
    In schimb animalele din caruta, traiesc bine mersi si azi din ajutoare sociale.

    Intreb si eu…in cazul de fata…care animal a fost mai productiv cel care ,,trage” caruta sau cei care ,,stau” in caruta?

  • Veniti odata in ruta Herina, Galatii Bistritei, Dipsa, Viile Tecii sa va intalniti cu “colegii padurarului” si sa vedeti cum sunt tratati caii… de niste jegosi, alcoolici, bolnavi mintali, care sincer nu cred ca merita nici sa traga aer in piept…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS