Actualitate

Camelia Tabără despre şcolile profesionale: 600 de muncitori bine pregătiți peste trei ani

Prin Ordinul Ministerului Educației, anul 2017 este anul învățământului profesional și tehnic în România, cu un program de  acțiuni specifice, termene și responsabilități pentru a îmbunătăți și eficientiza interacțiunea școală – piața muncii.

IPT în sistemul actual presupune: • învăţământ profesional, un traseu de profesionalizare de 3 ani, organizat după clasa a VIII-a, ca parte a învăţământului liceal, filiera tehnologică – nivel 3 de calificare; • învăţământ liceal, filiera tehnologică pe trei profiluri: Tehnic, Servicii şi Resurse naturale şi protecţia mediului – nivel 4 de calificare; • învăţământ postliceal și școală de maiștri, pentru absolvenţii învăţământului liceal – nivel 5 avansat de calificare.

Toate aceste calificări sunt ofertate în județul nostru de unitățile de învățământ liceal: 21 unități liceale cu învățământ tehnologic, 1 liceu tehnologic special, 1 liceu teoretic cu școală postliceală.

”Este primul an după o pauză de aproape 10 ani în care avem 453 absolvenți de școală profesională”, spune inspectorul școlar general Camelia Tabără, cu o distribuție a calificărilor: Sudor – 402. Lăcătuș construcții metalice și utilaj tehnologic- 393. Lăcătuș mecanic prestări servicii – 454. Mecanic auto – 515. Mecanic agricol – 506. Ospătar (chelner)/vânzător în unități de alimenntație – 287. Frizer – coafor – manichiurist- pedichiurist – 298. Tâmplar universal – 249. Electrician exploatare joasă tensiune – 4610. Pădurar / fermier montan – 3.011. Confecționer produse textile – 3.112. Instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze – 1.613. Lucrător hotelier – 24.

Absolvenții claselor de liceu tehnologic care au susținut certificate de competență profesională, sunt în total  785  de absolvenți pentru specializările / calificările: Tehnician în activități economice –  247. Tehnician în achiziții și contractări – 343. Tehnician în hotelărie – 114. Tehnician în turism – 485. Tehnician de telecomunicații – 206. Tehnician în automatizări – 127. Tehnician în instalații electrice – 68. Tehnician transporturi – 419. Tehnician mecanic pentru întreținere și reparații – 10910. Tehnician prelucrări pe mașini cu comandă numerică – 1.711. Tehnician mecatronist  – 2512. Tehnician instalator pentru construcții – 413. Tehnician în industria textilă – 514. Tehnician veterinar  – 15, Tehnician horticultor – 9, Tehnician zootehnist – 615. Tehnician ecolog și protecția calității mediului – 6.816. Tehnician agromontan – 1.717. Tehnician în gastronomie – 1318. Organizator banqueting – 919. Coafor stilist – 1.220. Tehnician în prelucrarea lemnului – 20. Tehnician în silvicultură și exploatări forestiere – 37.

Pentru nivelul postliceal și  maiștri: total 301 absolvenți. Asistent medical de farmacie – 62 (Sanitar Bistrița, H.C.Bistrița). Tehnician activități de agroturism montan –  16 (L.T. L.Rebreanu Maieru) 3. Asistent medical generalist – 201 (Sanitar Bistrița, HC Bistrița, H.C. Beclean, C. Davila Bistrița, HC Feldru). Asistent de gestiune în unități de cazare și alimentație – 11 (L.T. de Servicii Bistrița). Maistru mecanic întreținere și reparare utilaje și instalații de exploatarea lemnului – 11 (L.T. L. Rebreanu Maieru).

Oferta anului școlar 2017-2018 cuprinde: la secția Română 76 clase liceu, 28 clase de profesională, la secția maghiară – 2 clase liceu, la secția germană – 1 clasă liceu.

După prima etapă de admitere a absolvenților claselor a VIII-a din acest an, clasele de liceu sunt realizate în procent de 90% și clasele de profesională în procent de 35%. Pentru cele 504 locuri libere rămase la învățământul profesional mai sunt 407 elevi corigenți și 49 cu situația școlară neîncheiată.

După statistica ultimilor ani. aproximativ 100 elevi se află în situația de risc și nu se înscriu în ciclul liceal pentru finalizarea nivelului obligatoriu de 11 clase.

”Aplicând această corecție, sperăm ca în septembrie să începem școala cu un procent de 80% realizat pentru proiectul de școlarizare la învățământul profesional, adică peste trei ani să oferim agenților economici bistrițeni aproximativ 600 de muncitori bine pregătiți profesional și cu lecția muncii învățată de pe băncile școlii”, spune Camelia Tabără.

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Doru Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS