Părinţii sunt extrem de preocupaţi de note, iar profesorii cedează în faţa presiunii, „deformându-se” ca dascăli, a spus inspectorul şcolar general Camelia Tabără. La prima şedinţă din noul an şcolar cu directorii de şcoli, şefa ISJ a anunţat că instituţia pe care o conduce va fi foarte atentă anul acesta la activitatea didactică şi a cerut ca toată lumea să lege cunoştinţele teoretice de practică fiindcă la noi „toate sunt mult prea savante pentru mintea copilului”.
„Ne fură componenta administrativă, toate chestiunile care ţin de şantiere, curăţenie, organizare, încadrare, de aplanare de mici conflicte între colegi, de transferuri, discuţii cu părinţii, etc,. care sunt specifice acestei perioade, dar care trebuie să rămână cumva o componentă anexă a misiunii noastre de dascăli şi de manageri. Ca urmare, vreau să vă atenţionez că discuţiile din perioada aceasta, până în 15 septembrie, în toate sălile profesorale am vrea să fie structurate pe această temă: ce a fost bun în anul şcolar trecut şi ce ne propunem pentru noul an şcolar ca muncă la clasă, ca activitate didactică. Pentru asta avem portofolii, avem rapoarte, ne spunem că a fost bine, dar trebuie să ne obişnuim să ne uităm la măsurătorile pe care, din fericire, sistemul de învăţământ deja ni le pune la dispoziţie şi să conştientizăm că, într-un fel, ne-am deformat”, a spus inspectorul general.
Inspectorul general a spus că cel mai important indicativ sunt testele date la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a.
„Am stat de vorbă cu mulţi dintre dumneavoastră în timpul evaluărilor la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, iar multora vi s-a părut a fi o risipă de energie şi de efort să dăm aceste teste. E adevărat că e complicat să le dăm, e complicat să le corectăm şi în condiţiile în care nu sunt note unii vă întrebaţi la ce folosesc. Chiar noi am ajuns să spunem că nu mai contează decât notele. E o presiune extrem de mare a părinţilor pentru note mari şi, din păcate, adesea cedăm, în timp ce judecata corectă a muncii noastre este ce a rămas ca achiziţie interioară a copilului. În aceşti termeni, vă rog să reluaţi evaluările II, IV, VI care nu sunt pentru note, nu sunt pentru pedeapsă, nici pentru evidenţieri, sunt reglaje interne. Cred că şi noi nu vom face decât o statistică generală şi nu topuri. Toate aceste teste sunt judecăţile noastre interne pe care trebuie să le facem ca să ne reglăm demersul didactic. E primul şi principalul nostru mesaj. E tonul cu care vom veni în toate inspecţiile şi activităţile pe care le facem ca inspectorat, de îndrumare, de activitate metodice, de cerc pedaggic şi aşa mai departe. Mai avem evaluări la clasa a VIII-a la care iar putem face interpretări, smulări la clasa a XI-a care iar ne dezvăluie o serie de lucruri. Să nu mai vorbesc de bacalaureat că acolo nu o mai putem face decât în termeni de resemnare pentru că sunt absolvenţi pe care deja i-am predat societăţii. Pe ceilalţi îi avem încă 2-4-6 ani şi atunci trebuie să corectăm”, a declarat ea.
În ce priveşte rezultatele la testele date elevilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, Camelia Tabără a spus că la învăţători, culpa e clară, însă la profesori e partajată şi fiecare spune că „trebuie să facă celălalt”.
„Din punctul meu de vedere sunt extrem de interesante rezultatele (la aceste teste -n.r.) şi, aş putea spune, uşor triste. Nu aş face reproşuri dascălilor că nu au predat fiindcă şi eu sunt profesor de fizică, mă spetesc de nu mai pot, şi uneori rezultatele nu sunt pe măsură, dar ne-am obişnuit cu tipare: predăm lecţia şi ascultăm, iar copilul reproduce ce i s-a spus şi atât. La fiecare lecţie insistaţi, prin asistenţă, prin activităţi de orice fel, să legaţi cunoştinţele de practică. În toate testele pe care le daţi să se regăsească asemenea întrebări (cu tentă practică -n.r.). De multe ori sunt lucruri pe care copiii le ştiu, dar faptul că e atât de firesc nu îl recunoaşte fiindcă, la noi, toate au fost mult prea savante pentru mintea şi percepţia lui”, a spus Camelia Tabără.
Camelia Tabără le-a mai cerut directorilor de şcoli să evalueze corect activitatea profesorilor, ţinând cont mai întâi de rezultatele lor de la clasă care se reflectă în cunoştinţele cu care a rămas fiecare copil.
„Pentru fiecare cadru didactic aveţi fişă de evaluare, iar din cele o sută de puncte, 25 sunt pentru activitatea didactică. Ce ştie copilul e măsura eficienţei muncii noastre şi trebuie să învăţăm încet, încet să ne concentrăm pe esenţă şi pe ceea ce rămâne ca achiziţie la fiecare copil”, a spus ea.
În ce priveşte evaluarea elevilor, inspectorul general a apreciat că şi aici sunt probleme mari.
„Cu evaluarea avem de asemenea mari probleme fiindcă sunt diferenţe enorme în unele situaţii între o evaluare obiectivă – cea naţională – şi nota pe care o primeşte copilul în catalog de la profesor. Trebuie să avem discuţii corecte, colegiale. În şcolile mari în care avem mai multe clase pe nivel se pot face analize comparative. Avem indicatori de calitate şi, aşa cum ne-am propus în proiectul managerial, este chestiunea care ne va preocupa tot anul. Când analizăm, la modul general, totul e bine, iar când mergem în detaliu, descoperim abateri majore şi o mulţime de lucruri în spatele cărora sunt cauze pe care noi trebuie să le identificăm şi corectăm”, a menţionat ea.
Camelia Tabără le-a mai cerut directorilor ca, în noul an şcolar, să dea dovadă de mai multă grijă pentru integrarea copiilor cu nevoi speciale şi pentru modificarea de comportament a copiilor violenţi: „Trebuie să verificăm dacă la acest capitol am reuşit să îmbunătăţim ceva. Va fi tema noastră din acest an”.
Ce scuza penibila, sa arunci pisica moarta in curtea parintilor. madam tabara nu este un dascal bun si un manager mai mult decat prost de aceea spune ca altii ii fura competente, dar n-au ce fura ca e varza si promoveaza numai dascali deformati. Rusine! De aceea invatamantul nu mai e invatamant si educatia ioc.
De exemplu, din ceea ce ai citit (sper) în acest articol, cu ce nu ești de acord?
Remus O. nu spera …speri degeaba in tabara!
Nu-s de acord cu limbajul ei de lemn datorita minciunilor pesediste cu care infiltreaza tot ce spune.In esenta n-are vocatie de dascal, si din cauza timpului pe care il acorda politicii partidului care o sustine, atentia ei e captata de a pesederiza invatamantul si nu de a-l face eficient,nu-i ramane timp pentru a invata despre elevi, parinti, profesori cu adevarat buni, ce inseamna scoala cu adevarat in zilele noastre. Si pacat ca nu toti pot trece de spoiala camelutei.
Probabil că ai o oarecare dreptate. Eu, nefiind implicat și prea puțin interesat de politică (simpatizez cu dreapta politică), nu văd (nu sunt interesat să văd) în ceea ce spune dna Tabără nimic politic. O consider de bună credință, ca atare iau ce e bun din ceea ce spune. De fapt, de dragul binelui comun, nu crezi că ar trebui să respectăm convingerile fiecăruia și să susținem orice inițiativă bună, indiferent din ce „Tabără” vine?
Initiative bune? De mult nu exista asa ceva in invatamant!
Si nu pot sa iau de bune convingerile cu care vrea sa ne convinga indivizii aceastia corupti, indiferent din ce partid sunt.
Da, madam tabara este de buna credinta cand e vorba de psd.In rest sa te fereasca sfantul de caracterul ei.
Daca se doreste numele parintiilor, ei insusi dascali, care fac asemenea miscari ca se obtine note mari la copii lor, stiu cel putin unu/doua cazuri din clase copiilor mei de la Liviu. Iar cam toti parinti stiu. Cazuri astea de „parinti” sint dascali in altceas scoala si cunoscuti ca fac orice si se amesteca in orice doar se iese copilul lor in fata nemeritat. Chiar mai mult unii copii sint taraganiti mai departe de la un nivel la altul pe cind de adevarat ar trebui se ramane repetenti. Iar daca ca si parinte faci scandal, acei parinti incep cu intrige si joaca cu relatiile bune cu conducerea scoli. Asa ca copii invata de mic cum functioneaza coruptia si cum poti scapa de performanta. Celelalti care nu participa la sistemul asta ce invata? Va imaginati voi…
D-le Born, ceea ce vreti sa spuneti s-ar putea si sa fie simpla coincidenta. In clasa fiicei d-voastra nu exista parinte dascal care sa predea si la acea clasa. Doar religia, dar aceasta nu intra in discutie. Ca sa va spun si mai departe, elevii din calasa fiicei d-voastra care au parinti profesori la L Rebreanu nu isi mediteaza copiii in particular cu profesori care predau la acea clasa. Si se vede rezultatul. Si normal, ca diferenta de nota 9-10 a acestor copii care nu merg in particular la profesorii de la clasa este foarte mare cu notele de 8-9 a copiilor care merg la ore in particular la profesorii care predau la clasa. In rest numai de bine fata de atitudinea d-voastra si mult respect.
D-le da-mi voie sa-ti spun ca esti cel putin penibil si nu stiu ce interese ai dar in mod sigur ca pregatire nu esti ceea ce se numeste „intelectual”!
Nu exista parinte care preda, dar exista un dascal de la Liviu care are copil acollo si care intervine din greu la orice miste inca de la clasa 1. Si daca stiti clasa asa de bine sigur stiti si despre cine si care copil este vorba.
Nu cunosc in amanuntit situatia. O cunosc prin cineva care are copil in clasa aceea. Din cate stiu, sunt doi copii care au parinti profesori la L Rebreanu, dar tot de la acea persoana am aflat ca acei doi copii invata bine. Si tot acea persoana mi-a spus ca notele la unii copii mai putin pregatiti sunt mult supraevaluate. Poate si acesta este motivul ca acei copii premianti in clasa au note mari. Probabil daca notele s-ar da corect, premiantii ar avea note de 7-8-9-10, iar la cei mai putin pregatiti ar trebui sa fie 4-5-6 si poate si corigenti. Dar motivul acestei incorectitudini pleaca de la faptul ca profesorii de la clasa isi mediteaza in particular elevii, iar parintii isi „fura caciula” dandu-si copiii la meditatii la profesorii de la clasa.
In rest ce sa spun? Aveti copil in clasa aceea. Cred ca veti alege modul in care copilul d-voastra sa aiba o pregatire reala.
Dan, mie nu sint asa importante notele a copiilor mei stind ca ele nu reflecta realitate. Pe mine ma intereseaza mai mult sistemul cit de prost ar fi, se fie macar onest, previzibil si se nu invata coruptia la copii. Iar asta se pare ramane un vis cind vad ca nimemi nu isi exprima public dezamagire si se ascund dupa anonimat sau participand la OMERTA.
Asa este d-le Born, aveti dreptate. Din pacate societatea romaneasca nu este cladita pe competenta si corectitudine. Nic in alte tari nu este perfect, dar nu este chiar ca la noi. De schimbat ceva se poate face incepand cu noi, cu fiecare din noi, totul este sa vrem.Dar cate lucruri nu sunt cladite in Romania prin furt, trafic de influenta, etc. Si cine le mai poate repara? Sunt clanuri in politica, clanuri in justitie, clanuri in biserica, clanuri in sanatate, clanuri in invatamant, clanuri peste tot, etc,…, si cine le mai poate destructura?
” E o presiune extrem de mare a părinţilor pentru note mari şi, din păcate, adesea cedăm…..
când mergem în detaliu, descoperim abateri majore şi o mulţime de lucruri în spatele cărora sunt cauze pe care noi trebuie să le identificăm şi corectăm ”
Daca este adevarat, atunci presiunea poate veni din partea profesorilor pentru propriile odrasle, sau din partea baronilor locali pentu beizadelele lor…
Cum se manifesta aceasta presiune asupra profesorilor ?
De ce nu spune nimic ?
Cum corectati aceste ” abateri” pe care le identificati ?
Doamna Tabara
, (directorul) a uitat oare, ca a tinut partea unor parinti de acest fel si a facut presiuni asupra dascalilor sa cedeze la interventii de acest fel. Inseamna ca atunci era de acord cu ele, acum e foarte bine ca s-a schimbat ca inspector !! Ii doresc succes!
Ce-i mai plac interviurile și bine se simte cu microfonu-n dinți!
Era de așteptat, ca la început de an școlar să-mpuțiți ”publicația” cu inepții culese de aceeași Sabău, aceleiași ”tovarășe general”!
Șă-i mulțumim din inimă partidului!
Ştiţi că ador limbajul academic şi îmi place când folosiţi argumente indestructibile
In primul rand, sunt de vina profesorii care predau la clasa si in acelasi timp mediteaza in particular elevii din acea clasa. Vina lor este in asi justifica banii primiti de la parinti prin notele date la clasa.Si am sa va spun cum fac. La testele anuntate si la teze, inainte de acestea, lucreaza cu ei in particular aceste subiecte, ca sa fie sigur ca stiu. Alt aspect este ca pe elevii pe care-i mediteaza nu-i asculta la oraldin ce nu stiu, sau cand ii asculta le pun intrebari usoare. D-l Born are dreptate. Sunt copii la clasa care ar trebui sa primeasca un 5 chinuit, dar faptul ca profesorul de la clasa il mediteaza, acesta face tot posibilul sa-i dea un 8-9 pentru a multumi parintele care plateste. Copiii simt acest lucru in clasa si vorbesc. Solutia este interzicerea orelor particulare de catre profesori la copiii la care le predau la clasa. Deci d-na Tabara: SISTEMUL DE INVATAMANT ESTE DE VINA, PROFESORII ISI ROTUNJESC VENITUL CAM NESPORTIV.
Ce comentați despre ”VENITUL CAM NESPORTIV” al doctorilor? Mergi la un cabinet și nu vezi niciodată o factură/chitanță, 10-20 minute te-au ras de 1 milion. Desigur, toți care au un venit suplimentar ar trebui să plătescă impozit, să fie totul legal.
”Părinţii sunt extrem de preocupaţi de note, iar profesorii cedează în faţa presiunii” In multe cazuri adevarat. De ce? Pentru ca acest stil de părinte se duce urgent cu o jalbă în băț la director sau inspector și apoi urmează o adevărată anchetă în care cadrul didactic (DESIGUR CONSIDERAT VINOVAT !!!!!!!) dă cu subsemnatul și cu explicațiile. Dacă ”superiorii” ar lua atitudinea corespunzătoare și nu s-ar teme și ei de reacțiile acestor părinți…………………. Deci: un cerc vicios! Adaugăm atitudinea mass-mediei și …..tot profesorii sunt vinovații. Îmi spunea un medic ” parcă tot învățământul este plin de violatori, bătăuși și teroriști” asta se vede la TV.
Doamna Tabara, nu inteleg de ce ar ceda profesorii…..poate fiindca la randul lor nu isi fac treaba cum trebuie? poate fiindca exista directori pusi pur politic si care intervin ei pe langa profesori sa le dea note mai mari unor beizadele care mai fac sluj pe la partide? de ce ar ceda profesorii daca lucrurile sunt clare? si de ce cedeza? ia intrebati Dvs pe acesti profesori care sunt problemele lor, si luati aminte de ceea ce zic, nu de ceea ce va zic directorii pusi de Dvs, si care sunt paraleleli cu managementul de performanta….
Dupa mine e o mare problema daca copilul nu reuseste sa obtina si la examenul de bacaoreat aceeasi nota de la clasa.profesorii ar trebui luati la intrebari si sanctionati! Nu e posibil sa ai un copil de nota 9, 10 la clasa si sa nu treaca examenul de bacalauretul sau sa l ia cu nota mica.sunt destule chei prin care poti descoperi neregulile dar blazonul trebuie tinut sus, din pacate pentru unele scoli! Pacat de elevii care chiar invata si se straduie si vad atate nereguli si pleaca in viata cu un gust amar vizavi de ceea ce ar trebui sa insemne scoala sau profesor! Nu distrugeti caractere frumoase pentru orgolii personale! E pacat si astea se contorizeaza pana la urma!