ACTUALIZARE Convoiul cu camioane de Crăciun a intrat în România, vineri seară, și și-a continuat călătoria spre Bistrița-Năsăud, unde sâmbătă vor fi distribuite cadourile.
ȘTIREA INIȚIALĂ Operațiunea ”Camionul de Crăciun” va continua și anul acesta fiind una dintre cele mai îndrăgite acțiuni ale Asociației Tășuleasa Social, derulată în parteneriat cu Die Johanniter din Germania.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a organizației germane, camioanele sunt în drum spre nordul României.
Trei dintre ele au avut probleme tehnice, dar azi noapte șoferii le-au rezolvat și au pornit din nou la drum urmând să se alăture celor aflate deja la Budapesta.
Deocamdată, Asociația Tășuleasa Social nu a anunțat când va distribui cadourile, singura noutate de pe pagina sa de Facebook fiind logo-ul operațiunii readus în actualitate.
Totuși, pe Facebook sunt mai multe anunțuri făcute de școli din Bistrița-Năsăud, Suceava și Sibiu prin care elevii sunt anunțați că vor primi daruri sâmbătă, 28 decembrie.
Felicitări celor implicați in proiect, dar ar fi de apreciat bunul simțul al părinților cât și al copiilor care au o situație materială bună, să nu se înghesuie la cadouri astfel să ajungă cât mai multe la cei care chiar au nevoie !
Sarbatori fericite !
La copii din sarata , bistrița nu au mai primit cadouri de acum 4 ani de ce nu mai vin si la copii din sarata camioanele, si ei sunt tot copii ca si ceilati ,un bine daca vrei sal faci ,? Al faci pana la capat ,
Felicitări!

Felicitări pentru cei cu inima mare
Dar am o intrebare
Daca sunt la Bistrița în județul Cluj nu vin?