Social

Campanie umanitară naţională pentru copiii din Preventoriul TBC de la Ilişua

O campanie umanitară pentru cei 57 de copii internaţi în Preventoriul TBC de la Ilişua este în plină desfăşurare zilele acestea la nivel naţional. Iniţiatoarea ei e jurnalista Paula Rusu căreia directorul instituţiei i-a transmis, printr-un mesaj, rugămintea să ajute copiii aflaţi la Ilişua cu „încălţăminte pentru iarnă, şosete, pijamale, papuci de casă, chiloţi, maiouri,  indispensabili pentru băieţi, produse de igienă personală (săpun de faţă, şampon păr, gel duş, pastă şi periuţe de dinţi, prosoape) şi rechizite.”

„Sunt 17 perechi de fraţi, doi, trei sau cinci duşi la preventoriu ca la orfelinat. Părinţii lor au făcut tuberculoză, copiii au luat microbul, dar nu s-au îmbolnăvit, însă familia lor îi pune în pericol, ar putea ajunge la fel de bolnavi ca părinţii lor. Dacă un adult suportă greu chimioterepia împotriva microbului tuberculozei, pentru un copil calvarul e îngrozitor. Chiar şi aşa, doar expuşi la TBC au devenit nişte mici prizonieri în preventoriu: acolo trăiesc, acolo învaţă, acolo dorm, acolo plâng sau se bucură, acolo vieţuiesc intr-o săracie mai suportabilă decât cea din familiile lor. Sunt 57 de copii, 17 perechi de fraţi şi încă 14 copii pe lânga ei. 12 lei dă statul pentru hrana lor zilnică, pentru restul necesităţilor nu sunt bani”, a scris pe blogul său jurnalista Paula Rusu.

Ea a demarat imediat o campanie pe site-ul său prin care şi-a propus să găsească cel puţin „un om dispus să îngrijească de un copil din listă”. DAŢI CLICK AICI PENTRU LISTA NOMINALĂ A COPIILOR INSTITUŢIONALIZAŢI LA ILIŞUA. 

„Sper să gasim 57 de donatori, câte unul de copil în aşa fel incât să le asigurăm cele necesare. Asta nu e campanie de Moş Nicolae sau de Moş Crăciun, copiii aceştia trăiesc acolo şi în restul zilelor anului de aceea ne-am propus să adunăm la Bucureşti, cele necesare până la data de 13 noiembrie. (…) Pe 20 noiembrie vom transporta darurile penru copii la Preventoriul de la Ilişua, judeţul Bistriţa-Năsăud. Pachetele le vom aduna la Asociaţia Română a Bolnavilor de Tuberculoză, strada Popa Tatu, nr 58, Bucureşti”, a scris jurnalista.

În cifre povestea lor arată aşa: sunt 57 de copii cu vârste între 3 şi 17 ani, 21 de fete şi 36 de băieţei, 17 familii şi-au trimis toţi copiii în preventoriu: doi, trei, patru ori 5 frăţiori – 43 de copii fraţi, statul plăteşte pentru ei 12 lei pe zi – pentru hrana unui copil…, statul alocă 0 (zero) lei pentru orice altă necesitate a acestor “orfani” cu părinţii bolnavi de TBC.

Sensibili la povestea copiilor de la Ilişua sunt şi elevii Colegiului Naţional „Petru Rareş” Suceava. La sfârşitul lunii octombrie, Clubul de Voluntariat CNPR a lansat campania “Hăinuțe pentru copiii din Bistrița”. „Vă rugăm donați hăinuțe, încălțăminte (noi sau folosite, dar curate și recondiţionate, rechizite, obiecte de toaletă (pastă/perii de dinți, săpun, șampon, prosoape – noi) în cutiile pe care le veți găsi amplasate la capetele holurilor de la fiecare etaj”, au cerut organizatorii. În 10 noiembrie, acestea vor fi adunate şi trimise la Ilişua.

Mai multe despre Preventoriul Ilişua, găsiţi aici: http://preventoriulilisua.bistrita.ro/.

Localitatea Ilişua se află la 15 km de Beclean şi 50 km de Bistriţa. Variante de transport către locaţia preventoriului: cu trenul din Beclean până în localitatea Uriu din vecinătatea satului Ilişua; cu autobuzul din Beclean până în satul Ilişua, cu microbuzul din Cluj sau Bistriţa până în localitatea Uriu.

Contact: Preventoriul.Ilisua@yahoo.com, tel. 0263.348267

Sursa foto: Zorki Photo

10 comentarii

  • Oamenii voteaza cu partidele care le promit reducerea TVA sau reducerea taxelor si impozitelor. In inconstienta lor, alegatorii nu isi dau seama ca reducerea taxelor inseamna mai putini bani pentru ambulatorii, case de copii, persoane cu handicap.
    De asta apelam la donatii pentru ambulatorii si pentru spitalul copiilor – pentru ca nu platim taxe suficient de mari.

  • Corect. Cu populismul demagogic al pseudo-comunistilor din PSD care maresc salarii si taie taxe doar in campaniile electorale si atunci cand nu sunt ei la guvernare, tara asta numita Romania nu are nici o sansa sa evolueze spre civilizatie.

  • Departe de acel loc, dar cu sufletul acolo. Subiectul este amplu si foarte sensibil . Felicitari pentru initiativa. Pentru cei care doresc detalii va stau la dispozitie cu informatii despre tot ce este acolo .

  • Paula Rusu este cunoscuta jurnalista de la România TV. Puţini sunt însă cei care-i cunosc munca de dincolo de ecran sau povestea din spatele omului de success, a “ardelencei până în măduva oaselor” cum ea însăşi se descrie în rânduri scrise pe blogul personal: „Sunt Paula Rusu şi am un plămân şi jumătate”, scria jurnalista pe blogul sau. Povestea sa vorbește despre o boală tăcută, erori și idei preconcepute care pot avea consecințe tragice. O astfel de idee este aceea că tuberculoza este o boală care apare astăzi doar sporadic. O alta, că îi afectează doar pe cei care fac parte din categoriile defavorizate.
    Cât timp a stat în spital, in urma cu mai bine de doi ani, Paula Rusu a cunoscut o tânără angajată în bancă, doi tineri care lucrau în corporație, un director al unei firme de publicitate. „Tuberculoza nu alege”. A ajuns să vadă acest lucru pe propria-i viață.
    Prin urmare, gestul sau de a se implica in campania umanitară pentru cei 57 de copii internaţi în Preventoriul TBC de la Ilişua, merita apreciere totala, cu atat mai mult cu cat acest gest s-a nascut din propria-i suferinta.
    Vezi: http://www.paularusu.ro/sanatate/sunt-paula-rusu-si-am-un-plaman-si-jumatate/

  • Unde-i oare omniprezenta ,,Adelina”? La acest articol de ce nu scrie un comentariu de genul…,,O inițiativă foarte bună…Felicitări!!!”, sau acesta nu face parte din domeniul ei de activitate???, deşi aici s-ar potrivi cel mai bine!

  • Ar tb sa luam exemplu și sa organizam o acțiune și în municipiu. Sigur se vor găsi și donatori . Ar tb sa știm mai multe amănunte despre copii. Adică ce mărimi au nevoie la haine și încălțăminte. Ce ziceți stimați concetățeni luam și noi atitudine?

    • Actiuni sunt in fiecare an , si destul de popularizate . Legatura o puteti lua telefonic sau prin email cu managerul institutiei. Datele le gasiti cu o simpla cautare pe google .

  • Vad ca data limita pt.donatii este 13 nov. Pacat ca nu am aflat mai devreme, dar sper „sa fie primit”si mai tarziu. Chiar asa, haideti sa ne mobilizam putin si aici la noi. Vreun ONG care sa colecteze donatiile, multa campanie de popularizare a problemei? Totusi nu pot sa nu ma intreb si unde naiba e statul roman? Pentru spitale, maternitati, case de copii, camine de batrani, oameni bolnavi sau cu fel de fel de necazuri….se tot cer donatii si se gasesc mereu oameni cumsecade. Dar STATUL unde e? 12 lei pentru un copil? Cat e pentru un puscarias despre ale carui necazuri si suferinte se tot vorbeste in ultima vreme? Cat e pentru tot felul de tampenii de ti se intuneca mintea? 12 lei? As vrea sa traiasca unul din aia de hotarasc asa ceva macar un an cu 12 lei pe zi. Si daca se poate intr-un sanatoriu.

  • Doamna(domnisoara)Maya, Clubul Lions al carui membru sunt , are o relatie de colaborare-ajutorare veche de cativa ani cu Preventoriul TBC-Ilisua… Prin urmare, daca doriti, eu va pot prelua donatia si sa ajunga la copiii de acolo, oricand! Cu respect, Dr. Marius Nicolae Pop 0744699023

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS