Sport

Campioana încheie anul european 2026 cu o înfrângere neașteptată

Campioana României, Gloria Bistrița, a pierdut în deplasare în fața campioanei Croației, Podravka Koprivnica, în etapa 8 din Liga Campionilor la handbal feminin, și încheie anul european 2026 pe locul 3 în Grupa B.

După trei victorii consecutive, Gloria a cedat în Croația cu 34-37 (19-19) și a suferit a treia înfrângere în grupă, chiar dacă Danila Delgado a marcat 12 goluri. Echipa bistrițeană a condus în prima repriză și la cinci goluri diferență, însă la pauză a fost egalitate. În repriza secundă, Podravka, aflată pe penultimul loc înainte de acest meci, s-a desprins la patru goluri, Gloria a egalat la 29 și la 31, dar a primit apoi patru goluri la rând, dezavantaj care nu a mai putut fi întors. În urmă cu o săptămână, Gloria o învinsese pe Podravka la Bistrița cu 33-29.

Marcatoarele Gloriei: Delgado – 12, Ostase – 5, Paulo – 4, Burlacenko – 3, Seraficeanu – 2, Engel – 2, Reichert – 2, Mala – 2, Fujita – 1, Lopes – 1. Intervențiile portarilor: Eriksson – 10/37 (27,03%), Hosu – 1/7 (14,29%).

Au marcat pentru Podravka: Soso – 7, Birtici – 6, Berger – 5, K. Pandza – 5, Simara – 4, Kosovac – 3, Milosavljevici – 2, Ljepoja – 2, A. Pandza – 2, Brkici – 1. Intervențiile portarilor: Gudelj – 12/29 (41,38%), Besen – 3/20 (15%).

A fost ultima rundă din Liga Campionilor în acest an, etapa 9 urmând să aibă loc în 9 ianuarie 2027, atunci când Gloria va juca la Storhamar.

Celelalte partide din runda 8 a Grupei B: Storhamar – Nykobing 18-26, Gyor – Blomberg-Lippe 41-24, Odense – Metz.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.