Actualitate

Când va fi gata legătura auto Arțarilor – Colibiței. ”Nu ne-am imaginat așa ceva”

2,4 milioane lei se alocă de la bugetul Bistriței pe 2018 pentru crearea accesului auto între străzile Arțarilor și Colibiței, inclusiv modernizarea străzii Colibiței.

”Strada Colibiței nu cred că se va finaliza în acest an. Dacă lucrările vor merge corespunzător, la rectificare putem să venim și să completăm bugetul, depinde cât merge constructorul de repede. Complicat. Am făcut până acum îngroparea rețelei de gaz, pe banii noștri, și am eliberat terenul de celelalte conducte. Deci practic am început lucrările acolo, dar nu ne-am imaginat că CFR o să ne blocheze așa de puternic. Eu știu că n-ai voie să construiești în raza liniilor ferate la o anumită distanță, dar un drum? Cu mare greutate am obținut acel aviz. Din păcate, unele instituții manifestă un conservatorism îngrijorător. Sunt zone care se pot dezvolta, dar îți ia ani mulți ca să poți rezolva o problemă. Amintiți-vă cât timp ne-a trebuit să luăm înapoi de la Armată terenul din Wonderland. Nu al lor, al lor e acolo, al nostru. Cinci ani!”, a declarat primarul Ovidiu Crețu.

Lucrările constau în: realizare/amenajare carosabil, parcări, trotuare, pistă pentru cicliști, rețea de iluminat public, modernizare două treceri de cale ferată, devierea rețelelor electrice de pe amplasament.

Anul acesta, cu suma prevăzută în buget va fi revizuit proiectul tehnic conform autorizației de execuție, se vor obține avizele și acordurile necesare pentru devierea rețelelor, amenajarea străzii și pentru procedura de execuție.

Strada Colibiței, situată în partea de nord-vest a orașului, se întinde de la intersecția cu str. Ioan Slavici până la intersecția cu strada Andrei Mureșanu.

8 comentarii

  • Primarul stie ca un PUZ pt trecere teren din extravilan in intravilan (o suprafata casnica!) dureaza 2 ani in Bistrita si costa peste 20.000 lei????
    El se mira de asa ceva in conditiile in care Bistrita (PSD) a avut tot timpul oameni pe pozitii cheie in CFR la Bucuresti si in Min Transporturilor?!?!?
    Primareeeeeee aminteste-ti ce a patit Becali si Babiuc cu terenurile armatei! Poate o sa ai si tu aceeasi soarta… dar lasa… faci o treime si te bucuri in continuare de partia de ski…normal ca asta de pe Cocos… ca in Austria nu o sa poti o perioada buna de timp…o sa ai interdictie de a parasi tara… doar esti eliberat conditionat :-p

  • E greu cu CFR-ul ! In 10 ani n-ai fost in stare sa obtii aprobarea pentru un amarat de ciot de drum!
    Pompeaza bani in AUTOGARA SUSPENDATA ,aia o sa ti-o aprobe in 10 minute ! (parca-l aud peste trei ani ,dupa ce va fi tocat cateva milioane pe tot felul de studii si proiecte,cum zice ca nu si-a inchipuit ca e asa de greu sa obtii aprobarea CFR-ului ,ca sa urci niste amarate de autobuze deasupra linilor de 27.000. volti!)

    • Bine ca se face! Pana acum tot comentarii si articole ca nu se modernizeaza Colibitei . Atata negativism nu am mai vazut zau, cand nu se face de ce nu se face, cand se face de ce se face dupa atatia ani !

  • cand ai de a face cu CFR e tare tare greu sa faci orice!
    Doamne ajuta sa se faca si strada aia o data ca acuma arata cu arata!
    Mult spor la lucru dl. primar

    • S-a furat cam mult la CFR, catva au infundat puscaria ! E normal sa caste ochii acum la ce semneaza ! De aia e greu !
      Cat despre urarea de „spor la lucru”,chiar are nevoie de ea : sa te chinui un deceniu sa faci 200m de straduta… Mai imbarbatati-l doamna Mary !

  • Stați puțin și explicati-mi și mie că nu înțeleg: cu 2,4 milioane lei, adică 24 miliarde lei vechi…. adică mai mult de jumătate de milion de euro sunt alocați pentru hârtii????
    Io asta înțeleg, dacă nu este greșeală de tipar, din acest articol că acești bani sunt pentru:
    – revizuirea proiectului tehnic și
    – obținerea avizelor și acordurilor

  • “Eu știu ca n-ai voie sa construiește in raza liniilor ferate “!!!
    Pai dacă sti, de ce ai făcut proiectul Autogării ????????

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS