Actualitate

Când îşi va face Uniunea Salvaţi România o filială în Bistriţa-Năsăud. Ce spune Clotilde Armand

Uniunea Salvaţi România (USR) nu are încă o filială în Bistriţa-Năsăud. Aflată într-o vizită în judeţ, Clotilde Armand, reprezentantă a USB (Uniunea Salvați Bucureștiul) în cursa electorală pentru Primăria Sectorului 1, actual consilier local al Primăriei Sectorului 1 București, a declarat că este foarte posibil să nici nu o creeze.

„Partidele şi-au pierdut orice credibilitate, iar noi trebuie să ne bazăm neapărat pe oameni. Eu când recrutez pe cineva, mă bazez pe ce a făcut în viaţa lui, cine este, dar în niciun caz pe ce promite şi din ce organizaţii face parte. Organizaţiile spun ceva. De exemplu, dacă cineva vine din PSD, asta spune ceva despre el. Ce defineşte pe cineva este cine este el ca personalitate şi asta se vede din ce a făcut. Viaţa unei persoane, faptele ei o reprezintă. Pentru asta avem nevoie să venim, să ne întâlnim cu oameni, să vedem ce au făcutîn comunitatea lor locală”, a declarat Clotilde Armand, vineri dimineaţa, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, după ce joi seara s-a întâlnit într-o cafenea cu mai mulţi bistriţeni interesaţi de proiectul USR, iar vineri dimineaţa din nou.


„Deja suntem o forţă care merge şi se poate că unii vin lângă noi numai pentru că acum este momentul bun pentru a-şi face o carieră. Vrem neapărat să evităm oportuniştii. Noi vrem nişte oameni care deja au dovedit prin viaţa lor că au făcut ceva pentru comunitate. E clar că o persoană care ani de zile s-a dedicat altora nu va fi o persoană coruptă. Noi nu credem că oamenii se schimbă. Cei care toată viaţa au luptat nu sunt oameni care, odată ajunşi la putere, vor fi corupţi. Cei care au intrat în PSD şi PNL ca să facă bine, nu ştiu ce, se poate că vor să facă bine, dar mai presus de asta, fără ca ei măcar să-şi dea seama sau să spună, este orgoliul lor şi ambiţia lor”, a spus Clotilde Armand.

Atenţioantă de jurnalişti că printre cei care au venit să o întâlnească sunt foşti şi actuali membri ai altor partide, cum ar fi Raoul Zanca (fost consilier al deputatului PDL, Ioan Oltean, fost şef al Direcţiei de Tineret şi Sport numit de PDL), Marcel Seserman (fost subporefect PNŢCD), Răzvan Cîtul (fost preşedinte al Partidului Forţa Civică organizaţia Bistriţa, ulterior candidat din partea Verzilor), Claudiu Şular, fost protestatar împotriva Guvernului Boc, ulterior numit de PSD director al Liceului de Muzică „Tudor Jarda”, Clotilde Armand a spus: „Eu am făcut un apel public, iar oamenii care au venit sunt interesaţi de USR. Noi ne întâlnim cu oamenii, verificăm apoi cine sunt, în cine putem avea încredere şi crearea filialei se va întâmpla mult mai târziu, în septembrie. Noi preferăm să nu creăm nimic decât să creăm ceva cu oameni care nu ne vor ajuta. Nu putem să ne pătăm cu oameni care vin la noi”.

Ea a declarat că Uniunea Salvaţi România are deja filiale la Cluj, Iaşi, Bacău şi Ploieşti şi că, în cazul în care nu se vor găsi oameni potriviţi, la Bistriţa nu se va crea nicio filială.

„O să vedem cine este fiecare, o echipă care va verifica ce spune presa despre ei )cei interesaţi să adere la USR -n.r.) şi o să ne facem o idee. Noi nu suntem disperaţi. Dacă nu se poate, preferăm să nu ne pătăm decât să facem ceva care nu este în regulă. Vrem să existăm pe termen mediu şi lung, nu vrem să ne punem în pericol pentru aceste alegeri de acum. Preferăm să construim ceva solid care va lua mai mult timp decât să ne grăbim şi să stricăm totul. (…) Nu vrem să se asumăm niciun risc. Dacă există un risc mic că un anumit domn e un oportunist, un traseist şi ne va părăsi, preferăm să nu ne asumăm acest risc pentru că în spate avem mulţi oameni şi nu merită să pătăm imaginea totală. Este posibil să nu facem nicio filială la Bistriţa. Noi preferăm să nu riscăm”, a spus Clotilde Armand.

23 comentarii

  • E foarte inteligentă și practică. Nu-i place deloc demagogia. Deși domnul dr. Ilieș (specialist în psihicul omenesc) i-a sugerat să fie mai curtenitoare cu bistrițenii, a refuzat – s-a făcut că nu înțelege. A venit și a constatat că la multe sute de km de capitală se află un „bazin electoral” de vreo 300 de mii de locuitori – cam cît un mic cartier bucureștean. Dintre puținii prezenți la întîlnire nu a văzut pe nimeni care să o facă să creadă că se poate ”lua la trîntă” cu actuali parlamentari. A fost și este șefă peste sute, chiar mii de oameni, așa că poate „ochi” omul dintr-o vorbă și o privire. Cei prezenți s-au îmboldit să-și dea cu părerea, să o sfătuiască sau să se lamenteze. Așa ceva nu o prea interesează. Așa că așteaptă să vadă dacă apare unul sau mai mulți care să zică: ”Vreau să candidez din partea USR pentru un loc de parlamentar! Îmi voi susține campania electorală pe bani mei.” Atunci îi va răspunde: Să„ vedem cine ești. Poate DA, poate NU. Dacă e NU atunci e NU. Dacă DA…mult succes și… sper să vă descurcați singuri”

  • Eu am mers azi la intalnire fiind invitat aseara tarziu de domnul Stelian Ene coordonatorul USR pe nord vest. Am dat curs invitatiei si pentru a-i inmana Doamnei Clotilde o serie de traduceri in franceza din opera mea literara. In rest ecuatiile politice le urmaresc cu atentie ca totdeauna cu grija sprijinirii bunelor intentii.

    • de ce nu l-ai luat si pe Oliv Mircea de manutza????? sa dati amandoi curs invitatiei… :)))
      Probabil si Catu a avut o mediere de-i facut doamnei si a ramas inca 5 min in plus…. si probabil ca Ioan Oltean de manuta cu Alin Seserman, fix atunci s-au oprit la o cafea acolo…sa se impace… si Cretu cu Radu Emil Moldovan fix atunci inspectau lucrarile la axa cetatii… :))))

  • Daca era si frumoasa ar fi avut la intalnire mai multi barbati dornici de a face politica. Asa, s-au dus in special cei curiosi sa vada frantuzoaica: pesedisti, pemepisti, penelisti, securisti si ce-or mai fi ei.

  • Hai, să fim serioşi! În curând va trebui să ne gândim cine va salva România de aceşti cal troian ! Ca să nu respectăm la sânge genul adus în discuţie … 😉

  • ,,,,Deja suntem o forţă care merge şi se poate că unii vin lângă noi numai pentru că acum este momentul bun pentru a-şi face o carieră….CARIERA? IN POLITICA???? cariera politica se confunda in Romania cu INTERESUL POLITIC!!!!

  • Dom doctor este membru fondator FSN in judetul nostru, fost subprefect pe la inceputuri. Pe vremea aia era mai sef decat Ioan Oltean, era egalul lui Zegrean, Mircea David si Paul Ilies, primii grei ai FSN pe plaiurile lui Cosbuc si Rebreanu. Ce vremuri monser, ce vremuri!

  • De ce nu merge sa- si salveze tara natala de teroristi si atentate? Sau trebuie sa mergem noi peste Holland- ul lir sa facem Uniunea Salvati Franta? Asa..din spirit de solidaritate..

  • Parca seamana cu super-nany. asa dintr-o parte. haa….haaa…hhahahhhahhahaaa!!!! ce-mi plac glumele …………!! aoleooooo…..!!

    • …la din astea te uiti?
      vezi ca maine seara e schimb de partide…sau mame…sa nu pierzi emisiunea!!

  • La câți matematicieni și filozofi ( neînregimentați politic ) există în BN nu cred că ați pune de un ,,lab-tenis” , darămite de o filială…
    Altfel, curios din fire fiind , aflu că USB-USR are sediul oficial ( înregistrat ) în…Vaslui! Că este finanțată de către George Soros știam, ,,ruta” însă prezintă interes : El Salvador via Ungaria! Despre ideologie…nici una asumată ( deocamdată ) dar se pare că Stânga – stângă va fi în cele din urmă.
    Exact rețeta Syriza și Podemos, așa cum spuneam ieri.

    • Oare mai este cineva care nu s-a prins ca esti postac platit? Sunt curios- de la care dintre cele 2 partide „mari” iei banutzii?

    • @ Made in….

      Nu am timp, răbdare sau nevoie de 30 bani / postare , spun doar ceea ce cred despre ceva/cineva care îmi stârnește oarecare interes . Postaci plătiți există câțiva destul de vizibili pe alte site-uri cu oarecare ,,audiență” , se apropie campania electorală…Iar ălor 2 partide „mari” le dau flit deoarece nu sunt altceva decât 2 putregaiuri securiste care în câțiva ani vor da ortu’ popii din cauza ceasului biologic și a schimbului de generații.

  • http://inliniedreapta.net/seful-de-campanie-allui-nicusor-dan-este-pro-rus-face-vizte-repetate-la-moscova/

    http://inliniedreapta.net/elite-prea-mari-pentru-o-audienta-prea-indepartata/

    http://inliniedreapta.net/candidatul-lui-vladimir-putin-a-pierdut-alegerile-in-austria-dar-le-va-castiga-data-viitoare/

    http://inliniedreapta.net/marxismul-cultural-o-amenintare-pentru-familie/

    de luat in seama cum valseaza URSSU ce si-a rupt coada ca tot Kazacioc iese

    Viktor Suvorov / Acvariul

    sunt si pe la noi o seama carora excursiile in nord -est le face bine….
    de la aerul tare rece…..
    si vodka Putinskaya(scuzati am vrut sa spun Stalinskaya)

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS