Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență privind acordarea, în acest an, a unui sprijin financiar pensionarilor sistemului public de pensii și ai sistemului pensiilor militare de stat ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei.
Această sumă este echivalentul valorii nete a salariului minim, care reprezintă o măsură de protecție socială. Având în vedere că pensia este un venit de înlocuire, s-a decis acordarea acestui sprijin celor care au venitul din pensie mai mic sau egal cu salariul minim net, a precizat Executivul.
Suma de 800 lei va fi acordată prin Casa de Pensii, în două tranșe egale a câte 400 lei, în luna aprilie 2025 (înainte de Paște, odată cu pensia), respectiv decembrie 2025 (înainte de Crăciun, odată cu pensia).
În cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie se stabilesc după data de 1 aprilie 2025, ajutorul financiar se acordă în luna decembrie 2025, în cuantum de 400 lei.
De asemenea, în cazul pensionarilor care în luna martie 2025, respectiv noiembrie 2025, încasează diferenţe de drepturi băneşti aferente unor perioade anterioare lunii martie 2025, respectiv noiembrie 2025, la determinarea plafonului prevăzut de prezenta OUG nu se iau în considerare aceste drepturi.
Sprijinul financiar nu se ia în calcul nici la stabilirea plafonului privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, nici la acordarea venitului minim de incluziune și nici la acordarea biletelor de tratament balnear, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice.
Tot potrivit acestei ordonanțe de urgență, personalul contractual plătit din fonduri publice care îndeplinește condițiile de pensionare și pentru care a fost emisă decizie de pensionare își va putea continua activitatea până la sfârșitul anului, respectiv 31 decembrie 2025. Guvernul a modificat legislația si pentru a permite autorităților publice să organizeze concursuri, în acest an, pentru ocuparea posturilor vacante sau vacantabile. Este vorba doar despre acele posturi rămase libere ca urmare a pensionării personalului contractual care a îndeplinit condițiile de pensionare și pentru care a fost emisă decizia de pensionare. Aceste măsuri au fost luate în scopul desfășurării fără sincope a activității în domenii precum sănătate, educație, asistență socială.


Sînt o grămadă de oameni care muncesc cel púțin 8 ore pe zi pt. 2500 lei pe lună .Lor nu le dă guvernul nici un ajutor din cauză că vîrsta nu le permite sa pună botul la stimulentele electorale .Și încă o dată un mare,, lua v ar dușmanu lu’ dumnezău „.