Având în vedere zilele libere din perioada 12-15 august acordate pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (Sfânta Maria), Ministerul Muncii a decis că plata pensiilor şi a indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi se va face mai repede.
Achitarea drepturilor va fi devansată în această lună, astfel:
- pensiile prin mandat poştal vor fi plătite de Poșta Română între 1 și 11 august
- alimentarea conturilor bancare pentru cei care primesc pensiile pe card se va face în zilele de 9 şi 10 august
Totodată:
- drepturile persoanelor cu dizabilităţi vor fi plătite în 11 august, cu 4 zile mai repede faţă de termenul stabilit. Astfel, pentru persoanele care au card, dacă înainte plățile se făceau pe 15, în această lună se vor face pe 11, iar pentru cei cu mandat poștal, dacă în mod obișnuit plățile se fac începând din 18 până la finalul lunii, în luna august se vor face începând din 11.
- alocaţia de stat pentru copii şi indemnizaţia pentru creşterea copilului se plătesc în perioada 8-10 august
Ziua de 15 august (marți), Adormirea Maicii Domnului, este sărbătoare legală şi nu se lucrează.
Guvernul a stabilit ca în acest an şi ziua de 14 august (luni) să fie zi liberă nelucrătoare.
Bine ca nu intarzie alea speciale