Actualitate

Când se termină lucrările la ștrand și Podul Berăriei

Bistrițenii nu vor putea merge să se scalde și să se bronzeze în această vară la Ștrandul Municipal Codrișor, unde lucrările de modernizare au început în septembrie 2015.

Lucrările se vor finaliza, cel mai probabil, în luna septembrie, a anunțat primarul Ovidiu Crețu. Acesta este termenul-limită anunțat inițial, însă speranțele erau într-o mobilizare a constructorului în încheierea lucrărilor mai devreme, pentru a prinde măcar o scurtă perioadă din sezonul estival.

Firma care realizează lucrările de modernizare a Ștrandului Municipal, în valoare totală de 4.177.360 lei, este SC Record SRL. De la bugetul local pe 2016 a fost alocată suma de 3.067.000 lei. Anul trecut s-au realizat lucrări în valoare de 1.266.000 lei. Anul acesta va fi achiziționat, cu 28.000 de lei, un robot pentru curățarea și întreținerea bazinelor Ștrandului Codrișor.

În ceea ce privește Podul Berăriei, acesta nu va fi gata mai devreme de luna octombrie. Până atunci, municipalitatea vrea să amenajeze și strada Faleză, situată în zona Zăvoaie pe malul stâng al râului Bistrița, pentru a asigura  asigura legătura cu str. Libertății.

Execuția Podului Berăriei, care a început în luna martie 2015, este realizată de SC Dacia Faber SRL Cluj-Napoca. Valoarea totală a investiţiei este de 4.889.838,98 lei, iar finanţarea se face din bugetul local şi din împrumutul contractat în acest scop. Termenul de realizare este de 18 luni (septembrie 2016). Anul acesta, au fost alocate 2.194.000 de lei de la bugetul local și 1.480.000 de lei din împrumutul contractat de municipalitate, în total 3.674.000 lei. În 2015 s-au făcut lucrări de 1,5 milioane lei.

5 comentarii

  • Bistrita turistica, are nevoie de orice investitie ca si strandul! Si cetateni, adica noi aveam nevoie de un loc de relaxare aici in Bistrita nu sa megem pana la Figa

  • Intrebare : Dupa ce se termina podul ” Berariei ” … unde poti merge ? ; La ora actuala poti merge la vechea groapa de gunoi…. pe rau in jos pe un mal frumos…
    Pentru ca pana la ora actuala nu stiu ca Primaria Bistrita sa fi facut …exproprieri de terenuri de la cetatenii din zona, pentru breteaua de legatura cu Cartierul M. Viteazul…

  • Cretule, probleme mă! Administrația Cretu NU poate gestiona incadrarea in timp a proiectelor demarate, dintr-un motiv foarte simplu. Majoritatea proiectelor intocmite de „specialistii” gasiti de Cretu, contin greseli care in final duc la cresterea costurilor de executie si la intarzierea lucrarilor. Un exemplu este si cu Strandul Codrisor, unde lucrarile au fost sistate deoarece proiectul de modernizare a ștrandului a fost intocmit GREȘIT. După ce în luna decembrie s-au turnat betoane, acum, în plin sezon de construcții NU se lucrează. Reprezentanții Primăriei susțin că de fapt e nevoie de completări la proiectul tehnic, deoarece s-a mers inițial pe o reabilitare iar la fața locului s-au întâlnit situații delicate,astfel ca investiția se va prelungi foarte mult.
    Si nu-i singurul exemplu de proiect gresit. Cel mai pagubos este la Campusul CNLR, care s-a lasat cu o pierdere de 3,5 miloane de euro la bugetul local pe 2016 ca urmare a intarzierii lucrarilor, din cauza ca n-au fost in stare sa gestioneze finalizarea lucrarilor pana la 31 decembrie 2015, cu bani europeni. Si asta din cauza ca proiectul tehnic la campusul CNLR a fost întocmit greșit, iar in 2015 NU s-a lucrat efectiv vreme de 6 luni iar lucrările au fost reuate în luna noiembrie și constructorul NU s-a mai încadrat în termenul stabilit, astfel ca fondurile europene alocate campusului au fost retrase, iar continuarea lucrarilor se face cu banii alocați din bugetul local.
    La Podului Berăriei, unde executia a început în luna martie 2015, dupa turnarea picioarelor pe cele doua maluri, lucrările au stagnat o lunga perioada a anului trecut. Argumentele lui Cretu au fost : ”E un pod mai special, l-am ales cu o arhitectură deosebită care creează și probleme mai mari în execuție. Va fi nu numai un pod bun, ci și un pod frumos. Dacă am fi ales o variantă mai simplă a construcției, probabil că lucrurile erau mult mai avansate.” Termenul de realizare este de 18 luni (septembrie 2016). Vom trai si vom vedea.

  • Podul acela v-a facilita accesul celor care locuiesc in zona respectiva(ca si ei platesc taxe si impozite) si este normal sa li se intoarca acest lucru (da locuiesc acolo), si consider ca este o utilitate si o normalitate, iar cu strandul cred ca majoritatea doresc sa aiba o zona de relaxare in oras strandul municipal si dupa aceia wanderland, deoarece sportul ar trebui sa fie o proiritate pentru cei care doresc sa fie sanatosi si sa isi creasca copii sanatosi.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS