Actualitate

Când se va deschide integral circulația pe Bd. Decebal. Ce se întâmplă cu pasajul subteran

Lucrările de amenajare a pasajului pietonal subteran din Piața Decebal nu vor fi gata anul acesta, însă circulația rutieră pe axa str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului se va deschide cel mai probabil în această toamnă, anunță primarul Bistriței, Ioan Turc.

”La pasajul subteran rutier din zona Pieței Decebal, lucrările au demarat cu destul de mare dificultate fiindcă e un păienjeniș de rețele în zona respectivă, e o zonă dens populată, cu număr mare de apartamente. La un moment dat cineva, dintr-o anumită zonă, a făcut o sesizare către Inspectoratul de Stat în Construcții cu privire la – știu eu – un potențial pericol pe care lucrările l-ar putea avea asupra clădirilor învecinate. În urma sesizării respective, procedural, ISC a venit și a cerut expertiză, care a durat fiindcă există un singur expert în tot Ardealul. E finalizată și expertiza, avem și soluția tehnică potrivit căreia pe zonele de intrare – ieșire în tunel trebuie să mai fie turnați niște stâlpi de susținere. Proiectantul spune că el a gândit suficient de bine soluția de rezistență, dar ca să nu mai treneze lucrurile fiindcă te trezești la tribunal cu contraexpertiză și alte studii care ar trebui să elucideze probleme, am zis că mai turnăm niște stâlpi”, a spus primarul Ioan Turc.

Edilul a anunțat că, totuși, municipalitatea și constructorul își propun ca, undeva la final de octombrie, să deschidă circulația integral și pe traseul str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului.

”Lucrările la pasaj vor mai dura. E posibil ca ele să nu fie finalizate până la 31 decembrie. Eu am modificat acest proiect și în ce privește mobilitatea. Inițial, ideea a fost ca acest pasaj să aibă doar scări de beton, apoi au fost prevăzute lifturi, dar avem nevoie și de scări rulante. Am reușit să rezolvăm această problemă după lupte cu proiectantul pe componenta de urcare. Deci pe toate cele 4 căi de acces, pe componenta de ieșire, de urcare, vom acea și scări rulante”, a explicat primarul la AS TV.

Edilul a spus că, așa cum se poate vedea, lucrările pe axele de transport ”avansează în timp record”. ”Vreau să remarc modul în care modul M.I.S. Grup se mișcă anul acesta. Este de apreciat. Avansăm bine pe partea de infrastructură rutieră, cât și pe partea de pregătire a trotuarelor și de montare a pavajului. În curând vom avea, conform discuțiilor cu M.I.S Grup, șapte echipe în teren. Patru echipe vor lucra pentru montarea pavajului din beton și trei pentru montarea pietrei naturale”, a declarat Ioan Turc.

Proiectul cu fonduri europene ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului” (63,8 milioane lei, circa 13 milioane euro) constă în: realizarea de benzi dedicate transportului public, realizarea pistelor pentru bicicliști, reabilitarea trotuarelor, realizarea unui sistem rutier nou la partea carosabilă, realizarea unui pasaj pietonal subteran pe B-dul Decebal în zona pieței, iluminat public cu sistem de telegestiune, modernizarea stațiilor de transport public existente, realizarea de sisteme de monitorizare video. Capacități: stații de transport – 10, lungime piste bicicliști – 4.596 m, lungime trotuar – 4.435 m, lungime carosabil reabilitat – 2.347 m. Constructor este M.I.S. Grup.

21 comentarii

  • macar primarul nostru se implica si e la curent cu toate miscarile si problemele de pe santiere. nu e simplu sa pui la punct proiecte gandite prost de cei dinainte, care acuma ar vrea sa se laude tot ei cu reusita, cand va fi.
    spor la treaba celor care, se stiu ei, au mult de lucru!

    25
    102
    • Deci domnul primar recunoaste ca pasajul nu va fi gata pana la 28 dec .Asta inseamna taierea finantarii europene si suportarea costurilor din bugetul municipalitatii.O data nu se mai primesc banii din sursa externa ,in al doilea rand costurile lucrarilor tot vor trebui achitate de undeva.Rezultat ,gaura e la dublu la buget. Asa ca ,baietei si fetite ,in zilele premergatoare marelui eveniment cultural de Revelion cand o sa vina renumiti artisti sa va dea cu o anume parte a lor, anatomica ,pe la urechi si prin alte zone faciale ,administratia in frunte cu primarul va elabora noul plan de finantare a bugetului local ,care va duce la maximul permis de lege impozitele si taxele pe proprietati,pe auto ,pe diverse activitati.Asa ca vedeti voi baietei si fetite …nimic nu e intamplator.Nici sondaju de opininie ,nici rezultatul si nici contextul.

      52
      9
    • V-ati apucat de lucrari pe care nu le puteti face….. au ajuns niste prostalai care habarn nu au impreuna cu M I S grup sa isi bata joc de oras. De rasul curcilor….. Astupati groapa si asfaltati si terminati smecheriile de facut bani.

      9
      1
  • Povesti, basme, zicători de ale primarelui, o sa vedem noi gata când o face plopu mere, etc
    Trotuarele când mama lu proces verbal le termina???
    Cine o să îl mai voteze sunt curios?
    Vb gura fara el, la noi cele mai dese prostii spuse sunt las că om face, dar când Mo?

    52
    8
    • E ,,deștept primaru’ , spune că nu se termina pasajul până la 31 decembrie 2023 , dar nu spune nimic despre finanțare, ce se întâmplă în acest caz.
      Dacă trebuie plătite lucrările din bugetul local de ce nu se renunță la cheltuielile cu subtraversarea ?
      Încă nu e prea târziu!

      12
  • Concluzia este că nenorocitul ăla de pasaj de care nu avea nimeni nevoie n-o să fie finanțat din bani Europeni. Deci toată argumentația primarului și a țuțerilor lui cade cu zgomot. Dacă restul lucrărilor de pe Decebal s-or mai finanța din bani europeni, rămâne de văzut. Partea asta, nu! Deci, putea să fie scos de la bun început cu totul din proiect așa cum au reclamat de la bun început toți bistrițenii interesați. Ei, nu și nu, că nu se poate că se pierde finantarea. Acum e clar că s-a pierdut finanțarea pentru prostia asta. Revenind. Dacă spunea și știa toată lumea că se face pe banii noștri, mai era cineva de acord cu fanteziile cu scări și lifturi subterane ale primarului??? Mă îndoiesc! Concluzia e că, orice proiect trebuie judecat prin prisma necesitații și utilității ca și când ar fi plătit integral de cetățeni. Căci, până la urmă acolo se ajunge. În cazul de față, în loc de nenorocirea de pasaj, mai bine îi plăteam primarului o statuie de aur, călare, pe Hala Decebal. Nu era nici atâta de scumpă, nu crea nici atâta deranj și avea toate șansele să devină o atracție ca monument reprezentativ al Bistriței. Nu mai zic ce monument că se subînțelege.

    78
    4
    • Dacă pentru un amărât de pasaj pietonal este balamucul ăsta vă dați seama ce dezastru se va produce dacă se va realiza aberația de pasaj subteran Gării – Tărpiului ! 😂

      69
      5
    • Să vedeți şi voi ce frumos şi verde va fi acolo asta mult încolo când se vor termina dacă se vor tremina vreodată ha, ha
      P.S. Felicitări….

      28
      0
    • Oare pagubele produse de acest pasaj nu ar trebui plătite din buzunarele propri ale primarului şi consilierilor locali care au votat aceste prosti ?!

      64
      6
    • Mulțumim Bălane , mulțumim Bistrița Civică că ați dato în gard şi cu pasajul ăsta ha ha încă un faliment notoriu. Apropo de Dej ştiați că arhitecți şi firma de consultață la cealată panaramă de pasaj subteran Gării – Tărpiului sunt tot din Dej ?! Ha, ha

      43
      5
  • Până ce va fi gata pasajul Decebal pentru a se putea circula cât de cât normal în Bistrița trebuie redeschisa circulația auto pe două sensuri pe Şincai şi Dornei şi bineînțeles redeschisă circulația auto pe strada Liviu Rebreanu.

    35
    11
    • Buey ce grija ai tu de fundurile altora.Nu ne plac la toti senzatiile care iti plac tie .

      20
      13
    • Vezi tu de zdrăngăneala ta aia obosită băh lătzosule .Miticule ,nu mai face economii la apa de spălat sa salvezi planeta,unsurosule.

      9
      5
  • …deciziile proaste a alesilor vor duce la plata suplimentara la impozite locale!!
    …si asta pentru ca alesii de sus dau legi de protectie a alesilor….maresc salariile, promit si garanteaza pensiile speciale judecatorilor, politistilor, etc!!!
    …iar trebuie sa ma culc ca intru in schimbul 3 la leonii!!!

    21
    3
  • Primarul Ioan Turc declară cu seninătate ca lucrările de amenajare a pasajului pietonal subteran din Piața Decebal nu vor fi gata anul acesta. El încearcă să linistească lucrurile că totusi circulația rutieră pe axa str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului se va deschide cel mai probabil în această toamnă. Ceea ce nu spune primarul Bistriței, Ioan Turc este că termenul de finalizare al lucrărilor la axa str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului care includ si pasajul subteran este finalul acestui an fiind vorba despre finantare europeană din exercitiul financiar 2014-2020, care a fost prelungit pana la 31 decembrie, 2023 , altfel se vor pierde bani europeni, iar finalizarea lucrărilor trebue făcută cu ban din bugetul local. Este o situatie similară cu cea din cadrul proiectului ”Edificare şi construire Campus Şcolar Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” finantat din fonduri europene pe exercitiul financiar 2007-2013, la care finalizarea lucrarilor cu bani europeni trebuia făcută pana la 31 decembrie 2015 . Dar si aici cu toate prelungirile lucrările nu s-ai incheiat fiind necesară alocarea a 3,5 miloane de euro la bugetul local pe 2016.

    41
    4
  • Ai naibii cetatenii astia,nerecunoscatori.I au facut reklamatie la domnul primar si nici experti nu sunt…doar unul pe tot Ardealul.Bine ca are statul sute de mii de ,,experti ” angajati in Ardeal …de ăia cu facultati ecologice si liceu sportiv.Ca sa termine tunelul la timp mai are o șansă.La fel cum la inceputul mandatului a scos functionarii din primarie la deszapezire,deci disponibilitate si bunavointa este,acum in astea 3 luni poate sa scoata 1000 de specialisti din cei 1300 de angajati la munca pe santier.Mai merge si treaba pe la achizitii directe ,pe la comisioane ca trebe lopeti,tarnacoape.Se fac economii la consumuri in primarie ,se termina tunelul,functionarii pot sa isi arate recunostinta ca a fentat publicul cu organigrama ba mai mult a mai adus neamurile si pilele ramase pe dinafara .Primaria va putea funxtiona fara probleme cu 300 de angajati.Toata lumea fericita.

    23
    1
  • Timpul nu este pierdut, astupați groapa de pe Decebal, faceți sens giratoriu și bandă de descărcare pe partea dreaptă pentru cei care virează la dreapta să nu se aglomereze sensul.
    Mutați trecerilor de pietoni la cel puțin 50 de metrii de sensul giratoriu și gata se rezolva problema.
    Culmea că acolo permite și locul.

    33
    • Asa e, astupati groapa cat mai aveti cu ce…..cu voi toti astia care papati banii bugetulyi segeaba

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS