Actualitate

Când se va redeschide strada din zona Hanului, închisă pentru lucrări la Linia Verde

Pe porțiunea de stradă din zona Hanului pe care se lucrează acum la Linia Verde se vor îngropa firele de telefonie și internet, iar dacă va fi nevoie, vor fi înlocuite conductele de apă și canal, a spus primarul ioan Turc, potrivit căruia în cel mult o lună și jumătate se va putea circula și pe aici.

”Dacă facem anumite lucruri, haideți să le facem cum trebuie chiar dacă durează ceva timp până redeschidem anumite străzi, cel puțin știm un lucru că acolo unde am intervenit la patul drumului – pentru că nu peste tot vom face acest lucru, vor fi străzi unde doar vom decapa și turna un alt strat de asfalt – dar la străzile a căror fundație s-a deteriorat, iar acest lucru s-a văzut mai ales din crăpăturile longitudinale de pe traiectoria drumului, acolo nu pot fi de acord să nu mergem până la infrastructura de bază: rețele de apă, de canalizare, branșamente. Pe porțiunea aceea de stradă, se va interveni foarte energic. Și acolo vom schimba conducte dacă va fi nevoie, vom introduce canalizație pentru firele de internet, telefonie. Îi pot asigura pe bistrițeni că, în aproximativ o lună, o lună și jumătate, vom redeschide și porțiunea de stradă din zona Han închisă acum pentru lucrări”, a spus primarul Ioan Turc într-o emisiune la AS-TV.

Edilul a explicat că proiectul de amenajare a Liniei Verzi a trebuit modificat întrucât nu era prevăzută schimbarea de conducte.

”Am înnebunit să sap la 1 -1,5 metri, să văd conductele ruginite și să nu le schimb? Sunt convins că oamenii de bun simț înțeleg acest lucru. Sigur că totul a presupus efort, modificare de proiect, bani mulți cu care suntem obligați să venim în completare, dar nu s-a mai intervenit de această manieră pe drumuri, în acest oraș, din anii 80, de pe vremea lui Ceaușescu”, a explicat primarul.

În ce privește străzile General Grigore Bălan și Gheorghe Șincai, aflate și ele pe traseul Liniei Verzi, primarul a explicat că modificările care trebuie aduse proiectului sunt și mai mari.

”Ca să nu existe niciun fel de dubii, pentru a nu ne asuma mai mult decât e cazul, spun că proiectele Linia Verde și Axa de transport Gării- Decebal- Andrei Mureșanu- Năsăudului le-am găsit în Primărie. Dacă le arăt (contestatarilor-n.r.) cât de mult le-am modificat, nu le-ar mai recunoaște nici ei. Eu nu am de acord ca Bistrița să fie tratată ca un sat prăpădit. Pe trotuarele din orașul acesta urma să fie montat pavaj de hală. Cum aș putea semna plăți pentru așa ceva?Unde mai punem că nu vorbea nimeni despre îngroparea firelor? În momentul în care am întrebat ce facem cu firele care spânzură pe stâlpi, pe clădiri, peste tot, toată lumea dădea din umeri. În 5-6 ani, nimeni în orașul acesta nu va mai vedea fire pe blocuri, între stâlpi, pe stâlpi, peste străzi. Am găsit soluții și pentru trotuare: piatră natură în zona de rezervație a zonei istorice, tubulatură pentru tot ce înseamnă fire, înlocuirea pavajului de beton, de hală, cu un pavaj frumos, modern care categoric va transmite o stare de confort până la urmă, de bună dispoziție”, a spus Turc.

Primarul a adăugat că modificările aduse proiectului vor fi pe placul oamenilor.

”Un oraș poate să își bucure oamenii sau poate să îi adâncească într-o anumită stare de confuzie, prin elemente de ambient, de arhitectură. Sunt lucruri care au fost studiate, nu le-am inventat eu. Eu doar am citit anumite lucruri cu care am fost de acord și pe care le-am simțit. Deci venim cu elemente care, cu certitudine, vor fi gustate bine de către oameni. Una e să calci pe un pavaj cu planeitate bună, cu porozitate – chiar dacă îngheață, chiar dacă plouă, ai aderență. Asta nu a înțeles fosta administrație: că trotuarele sunt și pentru pietoni. Nu pui piatră în relief, piatră nefasonată, mă uit la mămicile care circulă cu cărucioare, este inadmisibil. Deci noi facem lucruri corecte”, a spus Ioan Turc.

11 comentarii

  • Asa este, CR Vivu este „ff bine facut” Dupa galma de la gradinita apare si o subtraversare facuta , probabil, de unii dintre „prieteni ai primariei” pentru curent sau apa si mai avem o groapa. (apropo nu trebuiau sa astupe acea groapa?) Mai mult, iarna, in fata la blocul albastru se umfla asfaltul din cauza infiltratiilor. Ati spus atunci prin dl Hangan, ca toti ceilalti ratati din politica romaneasca, ca rezolvati problema imediat ce intrati in primavara, si ati „rezolvat-o”…
    Daca lucrarile ar fi gandite mai mult inainte de decapare, orice lucrare mai mult de 3-4 saptamani nu ar dura, dar voi sapati si apoi incepeti sa va ganditi ce aveti de facut. SI mai veniti si cu niste filozofii ca te apuca rasul. Acum vreo 10-15 ani o autostrada distrusa de langa Fukushima a fost refacuta in 3 zile… AUTOSTRADA!!! Sunteti de tot rasul!!! Asta daca nu ar fi de plans… Toata lumea evolueaza in timp, cu exceptia voastra , a primariei,care aveti unicul talent de a involua….

    35
    3
  • Sa ne explice dom primar de ce la iesirea de pe ghiocelului spre Decebal constructorul mondial a rasturnat o bascula de bolovani?E cumva in caietul de sarcini prevazuta o asa masura de protectie a santierului? Cu siguranta ca sunt prevazute mijloace de separare a santierului cu garduri si paravane de protectie pe care beneficiarul le plateste in totalul costurilor.Daca il roade pe dom primar si pe consilieri grija de cetzteni de ce nu trage de atentie pe constructor sa izoleze doar strict perimetrul unde se fac lucrari? Dupa masa cand nu se lucreaza iesirea de pe ghiocelului ar putea fi folosita de locuitorii din zona .Daca e nevoie de ambulanta si de pompieri si nu vor putea patrunde in zona cine raspunde pentru victime si pagube? Sau va fi invocat ghinionul lor ca locuiesc acolo?

    27
    2
    • La astfel de lucrari sunt prevazute sume enorme pentru organizarea de santier prin care constructorul trebuie sa le foloseasca sa protejeze santierul dar si masuri de siguranta pentru cetatean…de ex sa nu pice in gropile lor …ptr ca sunt sapate de ei!

      11
      4
    • Voi aveti impresia buey amaratilor că cineva tot sta sa mute gardurile de grija ca nu poate intra salvarea ? Pe criza asta de personal? Rabdati si nu va imbolnaviti vreo 2 ani.

      11
      7
    • Aveti dreptate. Ca sa ajungi la Prefectura (de exemplu) cei din zona trebuie sa ocoleasca pe ghiocelului – margaretelor – plopilor – republicii. un ocol inutil care ar putea fi evitat daca constructorul ar muta acea gramada. daca tot vrea sa protejeze constructorul lucrarile, atunci ar trebui blocat accesul total in zona decebal. au lasat o cale de acces la sensul giratoriu, unde poti sa faci dreapta pe crinilor. pe cei din zona decebal i-a avantajat (putini la numar), iar pe cei din zona ghiocelului – margaretelor – plopilor (foarte multi) i-a dezavantajat. dar, ma rog, asta e gandirea unora. Mai bine sa faci un ocol si sa consumi combustibil si sa adaugi noxe in atmosfera. chiar sunt curios sa ascult explicatia dirigintelui de santier.

      9
      2
  • Da, foarte bine, numai atenție să nu puneți piatră de culoare închisă la culoare precum este pavajul de pe pietonal. Vă recomand piatră de culoare gri deschis spre alb. Spor la treabă!

    6
    6
  • La astfel de solutii drumul va arata mai prost decat a fost.
    Nu le vor putea racorda la aceeasi cota cu nici un satelit. De ce?
    Satelitii stau dupa primaria bistrita? Au si ei treaba, a fost US open mai sunt meciuri de fotbal in europa…

    5
    3
  • Cum adica daca va fi nevoie vor fi înlocuite si tevile?
    Deci voi va apucati de distrus orasul fara ca sa stiti clar ce anume trebuie facut?
    Sunteti toti Dorei?!?
    Ca si ala care a marcat gresit o portiune de vreo 200 de m dincolo de podul Jelnei si dupa aia si-a adus aminte sa traseze si o portiune de pista de biciclete sau ce naiba o fi aia, a astupat marcajul si l-a mutat un metru mai la stânga?

    1
    1
  • Sunt curios si eu ce se face in continuare cu probabil zecile de mii de dale care s-au luat de pe trotuarele orasului pentru realizarea pistelor de biciclete. Ca pana la urma nu au fost luate de rele de pe trotuare.

    Se vor pava alte strazi ale orasului? Sau? Se vor pava curtile apropiatilor din primarie? Sau?

    16
    2
    • Primaria va face o licitatie pentru a gasi o firma care sa le macine si apoi sa le refaca pe gustul esteților si designerilor ambientali platiti tot de primarie sa dea idei.

      9
      2
  • Pfff… multumim domn primar…multumim frumos ca v-ati gandit la noi si ati modificat proiectele astea doua idioate gasite in primarie de sa nu le mai recunoastem. Important este ca ati modificat dalele, asta este foarte important domn primar pentru ca daca era o cromatica eronata din punct de vedere arhitectural al acestei asezari, nu stiu cum am fi dormit noaptea stiind ca ati fi putut-o modifica si nu ati facut-o. Apropo de modificari, MII DE LOCURI DE PARCARE DISPAR DE LA GARA LA HAN PRIMARE !!!!! Pentru o banda dedicata de bus in care circula 2 oameni !!!! Restul oamenilor unde parcam atatea mii de masini??? Si nu-mi veni cu parcari la han si in decebal, ca cei de la Apolo, Cinema, Lama, suntem mancati !!! Asta nu ai putut-o modifica, primare? Problemele importante cauzate de ineptiile debitate de ciuma rosie sunt la fel de ignorate si de ciuma albastra. Multa lume habar nu are ca vor ramane fara loc de parcare, vedeti voi discutii dupa ce se finalizeaza si merge omu la lama si afla ca trebuie sa isi parcheze masina la winmarkt. Inaptilor. Sa va luati dalele si pavajul si sa-l indesati bine.

    13
    2
Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Constructorul de drumuri de munte Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS