Actualitate Recomandări

Când se vor putea depune cererile pentru subvenții

Se apropie termenul în care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Bistrița-Năsăud preia cererile pentru subvenții. ”Va fi ca și în anii trecuți, nicio zi în plus sau în minus”, a spus secretarul de stat Sorin Roșu Mareș de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale .

”Și în 2019 vom continua cu acordarea la timp a subvențiilor, lucrul cel mai important pe care noi putem să-l facem, respectiv avansul și plata regulară. Ținând cont că suntem aproape de sfârșitul lunii ianuarie, anunțăm că, la 1 martie 2019, va începe campania de depunere a cererilor pentru subvenții. Va fi exact ca și în anii trecuți, 1 martie – 15 mai, nicio zi în plus sau în minus. Aceasta este perioada și ne vom încadra în ea”, a spus Mareș.

Subvențiile agricole plătite din fonduri europene se acordă fermierilor activi. Termenul a fost introdus în România în 2015, însă, la acea vreme, cele mai mai probleme au fost în sectorul creșterii ovinelor, unde majoritatea fermierilor activează ca persoană fizică și nu sub o formă de persoană juridică.

La acel moment s-a găsit soluția ca producătorii să depună la APIA o serie de documente care să ateste activitatea agricolă pe care o desfășoară.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS