Social

Când și cu ce bani va fi amenajat Z-Park – Parcul Generației Z

Z Park – Parcul Generației Z, care urmează să fie amenajat în locul actualei peluze a Stadionului ”Jean Pădureanu”, este imaginat de primarul Gabriel Lazany. ” Tot ce se vede acolo sunt visele și gândurile mele puse în practică de proiectanți”, a mărturisit edilul într-o emisiune la un post local de televiziune.

”În premieră pentru orașul nostru – și cred că este o premieră la nivel național, pentru că nu am mai văzut nicăieri un proiect dedicat strict tinerilor – vom avea un parc dedicat exclusiv generației Z, un parc cu dotări multiple, pornind de la zonă de fitness în aer liber, piste de skateboard, de pumptrack, zonă de loisir, de hamace, inclusiv o să aibă o zonă de street food și organizării unor concerte. Sunt vreo 9 -10 band-uri în Bistrița și pot organiza concerte sau seri dedicate cu un anumit gen de muzică și cu DJ. Ideea îmi aparține. Pe toată perioada în care am lucrat la proiect am știut eu, proiectantul și maxim încă 5 persoane pentru că am vrut să iasă o supriză de Ziua Tineretului. Tot ce se vede acolo sunt visele și gândurile mele puse în practică de proiectanți, o echipă de profesioniști coordonată de Sorin Chiuzan”, a declarat primarul.

Anul acesta se va face studiul de fezabilitate și va începe efectiv demolarea peluzei, iar anul următor va fi dedicat construirii efective a parcului. ”Dacă nu vom găsi fonduri europene sau altceva, vom folosi fondurile municipiului”, a spus Lazany.

Potrivit primarului, accesul în parc se va face pe lângă sala de tenis de masă Gheorghe Bozga și pe actuala zonă a peluzei.

Etichete

5 comentarii

  • Și cum o să se intre dacă e “dedicat exclusiv generației Z”. Pe bază de CNP? Ani de naștere între 1997-2013. Puneți turnicheți și dați brățări celor cărora le este dedicat exclusiv? Dar dacă doresc să fie însoțiți de cineva care nu face parte din generația Z, prieten, prietenă, copii? De părinți, bunici n-are rost să mai vorbim, să se uite pe tik-tok! Dar, dacă vine cineva din altă localitate. Generația Z să zicem? Cum facem? Își cumpără bulina albastră de o zi, de la primărie? Nu o să fie discriminare?

    38
    5
  • ” Tot ce se vede acolo sunt visele și gândurile mele puse în practică de proiectanți”.
    Si totul se va face pe banii prostilor, evident.
    Pe aia nu-i întreaba nimeni ce viseaza.

    47
    1
  • Actuala administratie promite multe dar pana la urma nu mai face nimic (cam asa a fost si precedenta). Dupa ce au anuntat decongestionarea traficului pe calea Moldovei prin construirea a 2 pasaje subterane, zilele trecute citeam ca nu este finantare si ca se amana. Aceasi situatie cu zona strandului Mecanica si cu multe altele. Dar acum sa revenim la parcul generatiei Z. E o alta poveste care nu se va face in mandatul asta. Nu sunt bani, trebuie demolata peluza, etc. Dar domnule primar..astfel de proiecte nu le faci dumneata un om trecut de 50 de ani pentru generatia de tineri. Absolut tot ce ai tu in cap (si eu si altii de varsta noastra) nu este util pentru un parc de tineri. Luati legatura cu niste arhitecti tineri, vorbiti cu tinerii pentru ca ei stiu ce au nevoie. Piste de skateboard si pumptrack poate nu mai au nevoie. Mai lasati deoparte cultul personalitatii. ” Tot ce se vede acolo sunt visele si gandurile mele”. De plans.

    23
    3
  • Trebuie să fie mai multe poduri/punți între cele două maluri ale râului Bistrița . Două punți ar fi utile între Podul Jelni și Podul Budacului, una in proximitatea Electrica și una in proximitatea stadionului. Ar mai fi utila una între Podul Budacului și puntea din partea de jos a orașului.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.