Actualitate Recomandări

Când va elibera Spitalul Judeţean clădirea de pe Bulevardul Independenţei

În clădirea de pe Bulevardul Independenţei, Spitalul Judeţean de Urgenţă nu a mai investit nimic fiindcă a fost retrocedată fostului proprietar, Asociaţia Comunelor Grănicereşti

„Am evitat, pe cât posibil, să băgăm bani în acel spital. Partea de igienizări am menţinut-o într-o anumită cotă”, a spus managerul SJU, Gabriel Lazany într-o conferinţă de presă.

Secţia de recuperare medicală va fi mutată pe strada Alba Iulia unde se vor face investiţii în extinderea complexului.

„Cererea de finanţare pentru complexul de pe Alba Iulia a fost admisă. Aşteptăm să vină de la Ministerul Dezvoltării Regionale contractul de finanţare semnat de către ei ca să putem porni procedura de achiziţie pentru efectuarea lucrărilor la acest complex. Cred că vor dura lucrările circa un an. Probabil că în 2020 ne vom muta şi vom elibera total complexul de pe Independenţei”, a spus Gabriel Lazany.

Potrivit acestuia, pe Alba Iulia s-au eliberat deja zonele ca să se poată face lucrările în ritm cât mai alert.

„Am eliberat complet corpul de clădire în care era Dermatologia în speranţa că vom începe lucrările cât de repede”, a spus el.

În ce priveşte spitalul TBC, acolo s-a semnat contractul de finanţare, iar Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a iniţiat deja procedura de achiziţie publică pentru desemnarea executantului.

Curtea de Apel Cluj a dat câștig de cauză Asociației Comunelor Grănicerești, care a cerut retrocedarea ansamblului de clădiri de pe Bulevardul Independenței.

„Există o sentință definitivă și irevocabilă a instanței prin care Curtea de Apel Cluj a dat câștig de cauză Asociației Comunelor Grănicerești. Ei au în momentul de față proprietatea acestor clădiri. Am purtat o discuție cu președintele asociației, nu am primit un răspuns. Noi am fi interesați, ca și Consiliu Județean, să preluăm acele clădiri, să găsim resursele necesare pentru a le reabilita și pentru a face acolo acel centru de cercetare și inovare, pentru care am semnat acum trei ani un protocol de colaborare cu cele patru universități clujene. Din păcate pentru noi, instanța a decis ca edificiile să nu rămână în proprietatea publică a județului și să le dea Asociației Comunelor Grănicerești. Sentințele nu sunt discutabile, ele se pun în practică”, a declarat președintele de Consiliu Județean Radu Moldovan într-o emisiune la postul de televiziune AS Tv.

Uniunea Comunelor Grănicereşti Năsăudene administrează patrimoniului a 44 de comune foste grănicereşti din Ţara Năsăudului. 

Organizaţia acordă în mod tradiţional burse de studiu pentru elevi şi oferă locuri gratuite pentru studenţi în căminele Universităţii de Medicină şi Farmacie Cluj-Napoca. De asemenea, Uniunea mai acordă ajutoare băneşti pentru elevi şi studenţi, alţii decât cei bursieri. 

4 comentarii

  • Din pacate Uniunea Comunelor Graniceresti a ajuns o CLOACA si o sursă de venituri ilicite pentru niște parveniti in fruntea cărora se află câtiva primari corupti.Dacă înainte de venirea comuniștilor,aceasta Uniune cu un patrimoniu deosebit făcea lucruri deosebite,după 1990 s-au recuperat foarte putine bunuri mobile si imobile din fosta avere.Sigur in tot răul e si un bine,ca altfel era vândut totul de catre acesti mafioti.Pot sa va dau doar câteva exemple: 6000 de hectare de pădure aflate pe teritoriul com. Candreni au ajuns ilegal prin falsuri si coruptie in proprietatea com.Sant sa poată fi exploatate de o anumită,,domnisoara MIS „Terenurile din Năsăud unde se află mag. Lidl si casa de nunti au ajuns in posesia lui Pavel S.Pe Anies zeci de hectare de padure si terenuri au ajuns in proprietatea altor șmecheri care si-au construit cabane….si exemplele pot continua.Toate acestea s-au facut de catre Antonel,Nistor….dar cu sprijinul unor primari,parte corupti,iar altii incompetenti sau dezinteresati de averea imensă a celor 44 de Comune foste Graniceresti.Sigur nici oficialitatile locale (presedinte CJ,prefect ) nu pot sa-i supere ca…deh au nevoie de voturile lor.Despre toate acestea s-au scris numeroase articole ,dar degeaba.In concluzie cred că ar fi nevoie de o anchetă corectă atât jurnalistică,cat mai ales penală,urmate de un referendum si întrebată populatia dacă doreste ca aceste cladiri si terenul sa ajungă in posesia mafiei ,care sa le cumpere la un pret derizoriu si apoi sa ridice niste blocuri ,sau clădirile sa fie cedate sub o formă legală Spitalului sa fie modernizate in folosul tuturor.Varianta din urmă ar fi posibilă intr-o tară normală cu oameni corecti ,nu intr-o tară condusă de hoti si mafioti.
    PĂREREA MEA!

  • „Ca și Consiliu Județean” este o exprimare greșită dacă nu ne comparăm cu ei. Corect ar fi „ca Consiuliu Județean”. Nu mai fugiți de cacofonii, sunt corecte.

  • In ultima sedinta de CJ i-am spus lui Radu Moldovan ca administratia PSD-ALDE e incompetenta . Tintean a sarit ca ars ,ca multe judete si-ar dori o asemenea administratie . Sa mori tu Tintene ! Doi fosti chelneri conduc CJ-ul ( Radu si Tintean ) , ce judet din Romania nu si-ar mai dori o asemenea performanta ? Cea mai clara dovada a incompetentei lor e ca au pierdut procesul cu Uniunea Comunelor Graniceresti si acum se muta ca tiganul cu cortul de pe Independentei . Imobilul spitalului de pe independentei putea fi demult la CJ si reabilitat modern , daca chelnerii astia 2 ar fi facut scoala cand a trebuit si nu ar fi fost chelneri la viata lor .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS